La a doua tinerete, niste prieteni frantuji si nemti m-au numit Furtuna Neagra, pe cind interpretam acest rol ciudat intr-o psihodrama cu tilc. Iar citiva dintre studentii mei de la teatru mi-au spus Vrajitoarea Neagra, pentru ca am purtat o sapca uriasa de catifea neagra, iarna, vreme de citiva ani buni. La maturitate am facut la un moment dat pasiune pentru numele Fiona, dar nu mi-am spus niciodata astfel, desi as fi vrut (cred ca mai vreau chiar si acum).
Tata m-a poreclit dintotdeauna alintator Duca, acesta fiind femininul preferat de el in loc de Ducesa. Dar Ducesa cui eram nu mi s-a precizat niciodata. Cred ca am uitat de fapt sa il intreb pe tatal meu acest lucru. Dar o pot face oricind, spre norocul meu.
Pe la treizeci si ceva de ani mi-am gasit o piele de vrajitoreasa si mi-am spus Mesmeea, iar porecla aceasta a fost acceptata oficial de catre prietenii mei, ca un fel de parola. Studentii mei mi-au spus, unii, Komisareasa, dar cu tandrete si ironie duioasa. Uneori m-am semnat si ma mai semnez Kmsr in mesajele electronice catre ei.
Si cam atit.