Mi-am adus aminte de intimplare in timp ce-l ascultam, saptamina trecuta, pe un mare artist roman vorbind publicului iesean despre creatia sa. Desi audienta era alcatuita majoritar din profesori si studenti din domeniu, omul rostea apasat, aproape monosilabic – cam cum se adreseaza un erou civilizator bastinasilor de pe Amazon –, teorii banale chiar si pentru un necunoscator ca mine. Si oricum, dupa ce isi termina fraza, citeam clar pe fata lui convingerea ca niciunul dintre spectatori n-a inteles nimic. “Nu le poti cere prea mult – parea sa ne ierte in sinea lui –, aici, in provincie!”
Daca iau pentru prima data legatura telefonic cu o persoana din Bucuresti, nu de putine ori, la sfirsitul conversatiei, il aud pe interlocutor: “Ok. Hai sa vorbim detaliat. Poti ajunge intr-o ora la Romana?”. Ei, ca s-ajung eu de la Iasi pina in Piata Romana intr-o ora ar fi ceva, nu?! In plus, primesc nenumarate invitatii la manifestari culturale din Bucuresti. Interesant e ca toti dintre cei care ma invita “stiu” de mine (mi-au citit fie vreo carte, fie blogul, fie vreun interviu prin ziar etc.). De unde trag urmatoarea concluzie: cel putin pentru unii bucuresteni, scriitorii nu locuiesc aiurea pe coclaurile tarii, unde nu se intimpla nimic, ci musai in Bucuresti, unde se intimpla totul.
Toate acestea sint situatii comice si simt nevoia sa subliniez: le povestesc nu ca sa apar vreun complex, ci doar pentru ca ma amuza “fenomenul”.
Si, ca un facut, in timp ce ma pregateam sa inchei, ma suna un prieten din Bucuresti. Ma confesez in treacat ca abia mi-am luat carnetul si ca inca mi-e cam frica sa ma avint prin oras cu masina, in miezul zilei. “Ei, mergi linistit. La voi sint masini putine. Ce, voi in Iasi aveti trafic?!”
Nu-i asa ca, macar uneori, bucurestenii pot fi niste dulci?!