Nu eram foarte bine facut fizic, cum era personajul!, dar eram foarte bataios si ma impusesem ca un fel de lider militar. Cred, de altfel, ca porecla mi-a stimulat curajul, de nu cumva si inconstienta, pentru ca port si acum semnele de la loviturile de atunci, ba chiar si sechelele citorva fracturi si entorse. Cind urmeaza sa vina ploaia, stiu asta, pe oasele mele, cu o zi inainte!
Mai tirziu, tot asa, pe filiera cam cosmopolita, m-am trezit cu porecla Best. Asta mi s-a tras de la fotbalul pe care incepuseram sa-l jucam toata ziua. A, nu eram un fotbalist chiar asa de bun precum marele britanic, recent plecat dintre noi, dar incepusem sa port pletele hippie. Desigur, la scoala, le ascundeam dupa urechi si la spate, prindeam parul cu clame de-ale surorii mele, dar pe terenul de fotbal le dadeam drumul sa zboare in jurul capului. Daca reuseam sa scap netuns pe durata ultimului trimestru de scoala, eram facut. La mijlocul verii, pletele erau chiar marisoare. Atit de lungi, incit odata m-a tuns militia, ca nu era conform cu etica socialista! Din fericire, era cu o saptamina inainte de inceperea scolii, cind oricum urma sa le mai ajustez cit de cit, asa ca n-am suferit prea mult. Mai rau a fost la sfirsitul primului an de facultate, cind m-a tuns militia pe malul Oltului, pe care-l faceam cu pluta cu un grup de prieteni si ne oprisem la Fagaras, inainte de a ne confrunta cu dificultatile defileului. M-am enervat asa de tare, incit m-am ras in cap si asa am ajuns in tabara de la Costinesti, unde am fost, printre atitia pletosi, o aparitie de senzatie. Culmea e ca fetelor le-am placut si asa. In fond, eram diferit! Tinerete revolutionara si represiune comunista, cum s-ar zice.
Cind am inceput sa scriu in revistele studentesti, am inceput sa am si pseudonime. Nu pentru ca mi-ar fi fost rusine de ceea ce scriam, n-as avea motive nici acum sa ma rusinez, ci pentru ca scriam mai multe texte pentru acelasi numar de revista si nu le puteam semna pe toate cu numele meu. Folosind parti din nume si prenumele tatalui meu – pe care l-am iubit foarte mult si l-am respectat aidoma – mi-am compus mai multe pseudonime: L.D. Anton,
Dimitrie Anton, L.A. Dimitrie, poate si altele. Chiar si in ultimii ani, la „Timpul”, cind pe linga Sarcofag si vreun articol mai mare am publicat si „bursele cartilor” (mici semnale editoriale), am folosit – si folosesc – initialele. Ma amuza pentru ca trimit la Los Angeles, asa ca le utilizez si in finalul mesajelor mele de e-mail, cum veti constata la primirea articolului!