Nici drumul pina la oras sau, in alte cazuri, pina la o sosea asfaltata nu e foarte bun. Acum vreo zece ani a fost asfaltat pe jumatate, cind unul din fiii satului a ajuns intr-o functie inalta la judet si a alocat bani pentru drumul de acasa. Doar ca intre timp fiul satului a fost inlocuit din functie si alti bani nu s-au mai alocat – nici pentru terminarea lucrarilor la drum, nici pentru intretinerea a ceea ce s-a facut. Acum asfaltul e spart si spalat de ape, asa ca drumul nu se deosebeste prea mult de drumul de tara de dinainte. O calatorie cu masina pe cei zece kilometri ai sai e un adevarat safari autohton.
Ce-i drept, au aparut citeva case inalte, moderne si noi: vilele cu etaj ale celor citorva localnici ce lucreaza in strainatate. Putine sint terminate si nu se stie daca se vor termina vreodata. Oricum, in cea mai mare parte a anului acolo nu sta nimeni si nici nu se stie daca va sta cineva vreodata, fiindca intre timp cei plecati la munca si-au luat si copiii cu ei in Italia sau Spania si i-au inscris la scolile de-acolo. Incetul cu incetul, satul se pustieste si cei care ramin in el ramin fie pentru ca sint prea batrini ca sa plece, fie pentru ca nu au unde pleca.
Multi dintre noi stim foarte bine cum arata un astfel de sat. Si chiar daca n-am crescut la sat si nu stim cum arata un astfel de sat, ar trebui sa intelegem. Doar traim cu totii intr-unul – ce-i drept, unul mult mai mare, cu nume si statut de tara: Romania.
Chiar asa stau lucrurile. Incetul cu incetul, din pricina prostiei, delasarii, cupiditatii si nemerniciei unui sir inca nesfirsit de lideri, Romania a devenit asemenea unuia din acele sate pe moarte de care e plina tara. In ultimul deceniu al secolului trecut au plecat zeci de mii de specialisti din diverse domenii – probabil cei mai buni oameni pe care i-am fi putut avea, dar n-o sa-i mai avem niciodata. Golul lasat de ei nu va putea fi evaluat, dar nivelul jalnic al invatamintului si cercetarii romanesti de azi poate fi un indiciu. Apoi, la sfirsitul lui 1989 Romania avea o populatie de douazeci si cinci de milioane de oameni. Azi sint, probabil, vreo saptesprezece-optsprezece. Despre o tara care pierde aproape un sfert de populatie in doua decenii nu se poate spune in nici un caz ca evolueaza si progreseaza. Judecind proportional, comparativ cu nivelul general al Europei, drumurile din Romania sint exact ca drumurile desfundate din satele tarii noastre. Nu se construieste aproape nimic, iar ce se construieste e prost facut, se strica repede si e inutilizabil. In Romania se inchid scoli si se desfiinteaza posturi de profesori. Cei mai capabili dintre romani emigreaza din satul Romania “la oras“, unde pot sa-si valorifice talentul sau macar sa traiasca decent. Pleaca oameni cu studii superioare, oameni fara studii, oameni satui de saracie… pleaca cine poate.
E greu sa traiesti intr-un sat parasit, pe care nu-l mai ingrijeste nimeni. Chiar daca e un sat cit o tara.