De citeva zile aud matusi pe strada ciorovaind aprins despre pretul monstruos al carnii de miel. Mai mult, vecinii mei, cumatrul meu, chiar si postarita mi-au zis verde in fata ca de Pastele asta renunta la miel, fiindca si asa trebuie sa cumpere multe alte elemente de haleala traditionala, fapt care le loveste bugetul precum croseul lui Mike Tyson. E adevarat, cumatra facea o friptura de miel senzationala, cu bait de iaurt si usturoi, dar asta nu inseamna ca daca face un cocos tras prin unt si tavalit prin cuptor ma supar pe ea. Bunul crestin bea apa si isi inchipuie ca e cel mai bun vin, daca asa i se cere.
Sarbatoarea a ajuns un soi de chin. Cred ca in curind bancile vor scoate creditul pentru cumparaturi de Paste sau, mai grav, creditul Primul Miel, cu garantie imobiliara si opt giranti.
Dar eu, care ma iubesc, de ce sa ma las prada acestor patimiri? De ce sa renunt la fiul oii ca sa organizez Pastele? Nu mai bine renunt la Paste si-mi cumpar miel? Uite asa, de amorul matului meu, rup lista de cumparaturi cu solutie de sters geamurile, boia de oua, faina de cozonac, margarina si cacao plus restul de ingrediente despre care sotia imi zice ca fac parte din ritualul intimpinarii, conform legii crestine, a acestei sarbatori si fac eu alta lista, pe care scrijelesc cu litere mari un singur cuvint: MIEL. Sau, daca vreau, scriu MEL, ca e lista mea privata si nu dau socoteala.
Nu ma intereseaza covoarele ramase nebatute sau geamurile opacizate de atitea urme de grasime. Ma gindesc doar la grasimea de pe dihanie, cum sfiriie pagineste in tava cu teflon. O sa-l halesc fara furculita, ca sa-mi miroase degetele a friptura.
Daca cineva o sa-mi zica treaba cu “a inviat”-ul, o sa-i rapund politicos ca nu tin Pastele anul acesta, dar multumesc pentru gest. Si gindul imi va zbura din nou la tava de teflon. Poate totusi voi ciocni un ou rosu, cu cumatrul, dar voi alege pe cel cu coaja mai subtire, ca sa fiu sigur ca pierd. Si cumatrul o sa-mi miroase degetele si va lovi cu sete, furios ca nu a facut ca mine.