Succes pe toate fronturile si pentru Julie 1, si pentru Julie 2. Sa adaug doar ca povestile sint smulse direct din viata. Ca si nemaivazutul ospat al genialei Babette Hersant, eroina din filmul lui Axel, regina bucatariei pariziene de pe la 1800, retrasa ca o pustnica printre ceturile aspre ale Jutlandei. De ce ma bintuie insa viata celor doua maestre tocmai acum? Ce tinjiri ma-mpresoara?
Explicatia-i simpla. Mai ales de sarbatori imi dau start la culinariada, cu participare la cite probe birui. Pentru ca de Pasti-Pasti nu se cade sa astern masa de fite, o las pe mama sa se desfasoare cum stie ea mai bine, dupa retetele vechi, de la miel umplut la ciorba, de la pasca la cozonaci s.c.l. Aici totul a ramas asa cum a dictat bunica, mama mamei, Anuta sau babuta, si cum a performat ani la rind, in vizitele ei timisorene sora cea mare a mamei, Nuta. Atunci, cind cele doua se invirteau prin bucatarie ca titirezul, cu minecile suflecate, cu sorturile si baticurile lor albe, cind incepeau sa cearna faina, sa sparga ouale, sa framinte aluatul, sa taie carnea, zarzavaturile si cite si mai cite, mi se parea ca insasi ordinea buna a lumii a coborit in viata noastra, ca intr-un cuib cald, cu aroma de scortisoara si tarhon, unde nu se putea intimpla nimic neprevazut si rau, fiindca totul era rinduit bine. Sa mai adaug amanuntul ca amindoua, si Anuta, si Nuta erau bucatarese profesioniste, ca sa zic asa. E drept, nu la Cafe Anglais sau la Clubul Diplomatic, ci la familia Leibnik din Beius (babuta) si la IAS Voluntari (Nuta).
Dar cum dupa prinzul pascal e intotdeauna loc si pentru sofisticariile mele inspirate din filme si carti, imi chem prietenii la cina si ma produc cu tot soiul de terine, rulade, sufleuri, salate si sosuri nebunesti. Nu altfel s-a intimplat si zilele trecute. A fost asa si-asa: unii s-au lins pe degete, altii abia au ciugulit. Iar eu n-am inghitit nimic, din ghiftuiala, dar si dintr-un soi de jind dupa ceva simplu, cu gust clar, ca-n copilarie. M-am tot perpelit pina marti: ce-mi lipseste, ce-as minca? Pina cind, spre prinz, dupa ce am dat citeva ture cu bicicleta prin cartierul unde am locuit cindva, a tisnit si raspunsul. Am intrat glont in bucatarie, am tras-o pe mama dupa mine, ne-am pus sorturile si baticurile albe ramase de la Anuta si Nuta, am cotrobait prin frigider si camara, am pus mormanul de bunatati pe masa si, incet, incet, le-am luat pe rind: 1) supa de rosii dulceaga cu galuschite; 2) dovlecei, ardei, gulii, foi de varza si de vita, toate umplute cu carne tocata, ca pentru sarmalute si fierte impreuna, intr-o cratita mare, in sos acrisor de marar si macris; 3) lapte de pasare. De parca insusi raiul ar fi pogorit pe norii de spuma alba in sosul auriu de vanilie, aici, in bucataria din fostul bulevard al Victoriei.