Pentru cei care stiu multe despre istoria Poloniei si a anilor ‘40, lucrurile sint limpezi. E vorba despre povestea lui Joseph Czapski, pictor si scriitor polonez, unul din putinii supravietuitori ai masacrului de la Katyn. E chiar povestea supravietuirii lui, oricit ar parea de ciudat, cu ajutorul lui Proust.
Asadar. In vara lui 1991 am ajuns ca-ntr-un pelerinaj in locul miraculos pe care-l visam de la 20 de ani, in centrul lumii lui Proust, la Combray, fostul Illiers, singura localitate din Franta (sau poate chiar de pe glob) care si-a schimbat numele dupa o fictiune. Voiam sa respir aerul de acolo, sa vad tot, camerele, curtea, oranjeria, aleile, turnurile bisericii, desi eram sigura ca nimic din ce cautam nu era de fapt ascuns dincolo de ziduri, ci altundeva. Numai ca, fiind marti, casa-muzeu era inchisa. Am ramas descumpanita in fata portii, am asteptat o minune, apoi m-am rezemat frinta de oboseala si deznadejde de zidul de peste drum. Si-acolo am ramas privind lung la obloanele trase ale micii cladiri cu etaj din fata mea. Pina cind, dupa vreun sfert de ceas, a aparut un domn in virsta care m-a intrebat din ce parte a lumii am venit pentru Proust.
Cind a auzit Timisoara, Romania s-a luminat brusc si a inceput sa ma intrebe despre revolutie, despre morti, despre cum e sa traiesti intr-o dictatura. Si in cele din urma a spus ca are sa-mi faca doua cadouri, fiindca Estul merita rasplatit. Deoarece era fostul primar al comunei si initiatorul schimbarii numelui in Combray, avea una din cheile muzeului. Mi-a dat-o si mi-a spus scurt: “vizitati”. Apoi m-a invitat acasa, unde sotia lui m-a racorit cu o limonada, iar el mi-a pus, in chip de al doilea cadou, o caseta cu un documentar despre Katyn. Era facut de Wajda si il avea in prim plan pe Joseph Czapski, artistul aristocrat, unul din cei 400 de ofiteri polonezi care au supravietuit dezastrului, prizonier apoi in alte lagare sovietice si, dupa razboi, exilat in Franta, luptator inversunat pentru adevarul de la Katyn. Si, deopotriva, martor pretios al acelui adevar, cu doua carti zguduitoare: Tarim inuman si Proust impotriva decaderii: conferinte in lagarul de la Griazowietz. Ascultam inmarmurita cum, de pe ecran, un batrin povestea cu patos in ce fel À la recherche du temps perdu, cartea lui de capatii, l-a ajutat sa nu deznadajduiasca, sa nu-si doreasca moartea, sa-si tina tovarasii cu mintile limpezi si cu speranta vie, cind, pe un ger de minus 45 de grade, se intorceau istoviti de la munca, in baracile inghetate. “Sa nu vi se para ciudat”, repeta mereu Czapski dupa ce descria amanuntit cum zeci de barbati ajunsi la capatul puterilor evadau din lumea lor mizera, din cea mai atroce suferinta, cu ochi stralucitori si respiratia tinuta, in timp ce ascultau halucinati o poveste care incepea tocmai aici, la Combray.