Mi s-a intimplat si mie sa ma simt ca si cum as fi jucat tenis la perete, in discutii mult mai intimplatoare. Si, da, nu erau niste “loaze”. Studenti, masteranzi, ba chiar profesori de limba romana. O tinara profesoara mi-a povestit cum, la un soi de actiune de “imprietenire” cu literatura romana, rugata sa dea un nume de autor pe care il recomanda elevilor, l-a trecut pe… Slavici. Numele noi pe care indraznisem sa i le spun cu diferite ocazii, poate cu un entuziasm ce i se paruse ridicol, ii zburasera pe linga ureche. Poate ar fi interesanta si-o discutie despre profesori – despre cum unii rateaza sa deschida o fereastra, atunci cind au ocazia. Despre lecturile lor, inainte de ale elevilor. In aceeasi ordine de idei, abia astept emisiunea Adelei Greceanu, de la Radio Romania Cultural. Marin Malaicu-Hondrari citeste un fragment din noul sau roman, Apropierea, in curs de aparitie. Si daca iar va suna telefonul sa ma intrebe vreun perete pe unde-am disparut si daca nu cumva mi-e pofta de o cafea in oras, iarasi nu voi raspunde, fiindca n-am nici un chef sa mai lansez mingi de tenis spre ziduri.
Emil Brumaru: Mai socant cred ca ar fi fost rezultatul daca Mircea Cartarescu ar fi intrebat citi l-au citit pe Marin Preda dupa 1989. Se exclud, desigur, lecturile obligatorii din timpul scolii, care fac un rau imens, tocmai fiindca sint “obligatorii”! Dar sa fim linistiti, nici astea nu se fac!! Sansa mea a fost ca, pe vremuri, la scoala, erau interzisi cei mai mari scriitori! Ii citeam clandestin, capatau farmec…
V.D.N.: Nu stiu cit de socant… Dar pe mine ma intristeaza indiferenta asta fata de literatura noua si vie, care palpita din toate organele. Si parca se zbate zadarnic, ca intr-un balcon zidit. E ca si cum degeaba ar inmuguri in fiecare primavara liliacul. Cine are ochi sa descopere floarea noua, sa-i indrageasca nuantele?
E.B.: L-as recomanda si eu pe Slavici! Are citeva nuvele extraordinare… Ba chiar si pe Ion Heliade Radulescu: e un deliciu infinit in limbajul lui fraged!! Ca sa nu mai vorbesc de Tiganiada sau de Povestea vorbii! Posibilitatea de a te entuziasma de literatura romana se capata citind Istoria… lui George Calinescu sau pe cea a lui Alex Stefanescu. Si Dan C. Mihailescu e contagios, si Daniel Cristea-Enache… Nu-i enumar pe toti.
Sa nu se creada ca-s un “mastodont” al lecturilor antediluviene! Tocmai am terminat Cucul si Pupaza lui Will Self.
V.D.N.: Ascult emisiunea Adelei Greceanu. Medicament pentru tristetea asta provocata de opacitatea la nou. Ramin la parerea mea – profesoara care il recomanda tot pe Slavici, dupa ce ea si alte mii ca ea l-au mai recomandat in aceeasi sala prafuita de milioane de ori, a ratat sa deschida o fereastra. A ales sa mearga pe poteca batuta, in loc sa arunce un nume nou in joc. Sa vorbeasca, de exemplu, despre Filip Florian si Zilele regelui. Cu pasiune veritabila. Pe care ar fi avut-o doar daca ar fi citit… In “daca” asta e totul. Dar nu vreau sa ma agit; nici nu cred in cultura dobindita in banca. Lecturile sint, pina la urma, ceva foarte intim. Un act de cucerire si luare in posesie. Implica placere si taina.
Ii inteleg uimirea lui Mircea Cartarescu. Daca traiesti intr-o lume vie a cartilor, trebuie sa fii uluit cind afli ca ceea ce pentru tine este atit de important, pentru altii nici nu exista. Si totusi, si ei merg pe strada, si pentru ei bate vintul. Dar nu bate la fel. Cu fiecare carte citita, vintul bate altfel.