Interviul cu Virginia Zeani, pe care Tolansky il publica in partea a doua a portretului intitulat “o legenda a connaisseur-ului”, este cum nu se poate mai expresiv si pasionant pentru iubitorii de opera. O convorbire in care soprana romana, astazi in virsta de 84 de ani, traind in Florida, face un bilant al unei vieti “pline de experienta… in suferinta si in bucurie” si in care isi expune inca o data convingerea ca a cinta este integral “suflet si tehnica, si sunet. Este felul de a avea un suflet vibrind in sunet si detinind tehnica de a-l controla si a-l proiecta”.
Zeani da, intre altele, amanunte interesante despre intilnirea ei cu Francis Poulenc si repetitiile la opera acestuia, Dialogues des Carmelites, in care, spune ea, compozitorul si-a exprimat “toate indoielile lui: temerile si incertitudinile cele mai profunde, personale, religioase, emotionale si sexuale… Fiecare problema pe care o avea i-a cauzat suferinta, dar acesta a fost pretul platit pentru marea lui sensibilitate si constiinta. In repetitiile cu el m-a ajutat sa fiu mai religioasa, nu intr-un sens doctrinal, ci in felul in care o simt in prezent: ca sintem toti impreuna, toti creaturi ale aceluiasi univers, toti iarba si microbii acestei lumi. Experienta traita in Dialogues des Carmelites a devenit un moment vital din viata mea”.
Soprana explica in detaliu si felul in care decizia ei de a avea o viata de familie, cu basul Nicola Rossi-Lemeni, incepind din 1957, i-a limitat cariera scenica si cea discografica. Refuzul unei noi oferte de a cinta la Scala dupa debutul de succes din 1956, apoi la Metropolitan, pe cind era insarcinata cu copilul lor, i-a intors impotriva ei pe intendentii faimosi si despotici ai celor doua mari opere, Giringelli si Bing. Debutul la Metropolitan avea sa fie intirziat cu opt ani. La fel, cariera discografica, inceputa sub auspicii bune la Decca, avea sa-i fie redusa de refuzul de a inregistra imediat dupa nasterea fiului ei si de nemultumirea influentei Maria Callas de care Nicola Rossi-Lemeni fusese apropiat.
Interviul lui Tolansky aduce alte detalii interesante si o placuta impresie de echilibru despre o artista de talie care vorbeste permanent pozitiv despre colegii de scena sau de arta, de la Placido Domingo la Angela Gheorghiu. Cum noteaza muzicologul, Zeani s-a bucurat de mai mult decit respect, fiind timp de “34 de ani admirata enorm si extrem de cautata pe masura ce si-a extins repertoriul si capacitatea de a prelua roluri grele spinto cu un succes remarcabil”, cum a fost cazul cu Manon Lescaut in opera lui Puccini.
In acelasi numar al “Classic Record Collector”, Tolansky ii aduce un elogiu lui George Georgescu, “o icoana romana”, intr-un articol informativ pornind de la un concert la care a asistat la Londra, la 30 septembrie 1963 si pe care l-a inregistrat pe banda din transmisia BBC-ului. El evoca amintirea unei interpretari a Simfoniei fantastice de Berlioz ce “a combinat poezia si romantismul, cu un rafinat control clasic, evitind stilul bombastic”. O idee, poate, pentru Casa Radio sau Electrecord de a recupera si publica aceasta inregistrare in care Tolansky isi exprima surpriza de a fi auzit “caldura, culorile placute, echilibrul rotund si legat, si excelenta intonatiei interpretilor romani sai Filarmonicii bucurestene – V.E.t ce mi-au amintit de sectiile cele mai fine de suflatori ai vremii din Germania, Anglia, Olanda si Statele Unite”. Elogiu neasteptat, urmat de constatarea care i-a motivat articolul de revista despre George Georgescu, anume “o lamentabila absenta de cunostinte, informatii si documentatie prin inregistrari”. Ce se poate comenta in plus la ceea ce apare ca o mai mult decit indelung asteptata intindere de mina catre Occident si din partea lumii muzicale romane?