Cel mai greu pentru un reporter este sa faca abstractie de toate interviurile pe care le-a vazut sau citit cu cineva si sa isi gaseasca propriul drum. Unui cintaret ii este la fel de greu sa se distanteze de experientele anterioare si sa fie el insusi?
Nu stiu, nu ma gindesc neaparat la ce-a fost inainte de mine, stiu numai ca de fiecare data am emotii autentice. Le am si acum, pentru ca te stiu de cind erai mic, sint convinsa ca si tu le ai, dar nu ne vor sta in cale. Am auzit atitea lucruri despre interviurile tale, incit am venit cu toata dragostea la aceasta intilnire.
Si pentru ca a venit vorba de emotii, cineva foarte apropiat mie imi spunea, in perioada concertelor “Va place opera”, ca, incredibil, nu aveti emotii! Chiar nu exista sau sinteti doar o foarte buna actrita?
Le-am ascuns intotdeauna. E momentul sa va fac o marturisire care ar putea parea curioasa. In acea vreme, a studiilor si a emisiunilor “Va place opera”, nu numai ca aveam emotii, dar colegii si prietenii nu stiau ca ma ascundeam in cabina, undeva unde puteam fi singura, pentru ca aproape faceam crize de spasmofilie din pricina tracului. Nu mai puteam sa deschid gura. Eram ingrozitor de emotionata, dar magia publicului, a salii, a scenei si energia pe care o simteam atunci ma ajutau sa scap de starea aceea.
Si astazi?
Emotiile difera de la an la an, dar, de cele mai multe ori, sint fizice. Le simt in stomac, iar cu trecerea anilor au crescut. A crescut si puterea mea de a le tine in friu. Eu simt ca oamenii asteapta de la mine din ce in ce mai mult, responsabilitatea e din ce in ce mai mare. E o greutate importanta pe umerii mei. Daca as fi inconstienta, ar fi, poate, un pic mai bine, dar intotdeauna am fost constienta. E insa si un dar, pentru ca emotia puternica transmite. Vorbesti cu o cintareata de opera… In afara darului pe care mi l-a dat Dumnezeu si a studiilor, datoria mea este sa transmit emotie. Publicul o primeste instantaneu.
Sinteti in cea mai buna perioada a carierei dvs. si va impartiti statutul de real superstar liric cu foarte putini colegi. Exista mai sus de atit?
Star, superstar, vedeta, diva… Cuvintele acestea sint atit de folosite azi, inclusiv pentru cineva care prezinta o pereche de pantaloni! Tocmai de aceea, de fiecare data cind aud asa ceva, il intreb pe cel din fata mea: “Tu stii de unde vine cuvintul diva?”.
Dar divele pentru Angela Gheorghiu cine sint?
Te referi la cintaretele de azi? Cecilia Bartoli, Renee Fleming, Anna Netrebko, Karitta Mattila, Natalie Dessay… Nu mai vorbesc de divi, pentru ca sint o multime de tenori si baritoni senzationali! Absolut toata lumea cu care am cintat – nu e nici un secret, puteti intreba pe toata lumea – poate sa inteleaga prietenia adevarata care ne leaga.
Sint convins ca, la momentul in care v-ati inceput cariera internationala, aveati zei printre marile figuri ale operei. Eram curios daca zeii au ramas zei si in momentul in care ati fost alaturi de ei, pe scena?
Intotdeauna, cu foarte mici exceptii, pe care nici nu vreau sa le amintesc…
Imi place ca sinteti foarte discreti toti cintaretii de opera, cind aveti experiente negative sau mai putin placute, preferati sa le… maturati. Niciodata nu spuneti “X a facut asa sau asa”!
M-ai incitat! M-am intilnit dupa vreo 10 ani cu Montserrat Caballe. Am divinizat-o si o divinizez si acum! Eram la Viena, cu Roberto, m-am dus sa o ascult intr-un concert la Musikverein. Imagineaza-ti cum se vorbea pe vremea aceea despre mine si despre Roberto, deci stia foarte bine cine sint. Normal ca m-am dus la sfirsit sa o felicit, eram extaziata, doar era Caballe. S-a intors spre mine si m-a intrebat: “Si tu esti cintareata? “. “Da, in timpul liber… “ M-ai incitat, ti-am spus!
Ati avut prezenta de spirit sa-i dati acest raspuns?
Da. Dupa aceea si-a dat seama de gafa si si-a cerut scuze, dar prima reactie a fost… bizara. Cu totul altfel a fost experienta cu una dintre marile cintarete de opera din Romania, cea care, si la propriu, si la figurat, mi-a deschis bratele. Mi-aduc aminte, am avut niste emotii ingrozitoare cind am cintat Addio del passato la “Va place opera”, iar a doua zi m-am dus sa vad un spectacol de Traviata cu Eugenia Moldoveanu. Tremuram de emotie cind am deschis usa cabinei, iar ea m-a imbratisat, m-a invitat la ea acasa, mi-a daruit o rochie… S-a purtat cu mine extraordinar! O alta experienta extraordinara am avut cu Virginia Zeani. Relatia noastra este acum atit de apropiata, incit eu ii spun mami Virginia, iar ea imi spune fetita mea. Alta experienta grozava a fost cu Renata Tebaldi. Inainte de a o cunoaste, ea mi-a ascultat primul recital de arii de la DECCA si mi-a trimis o splendoare de scrisoare! A fost ca un cadou neasteptat. Imagineaza-ti starea! Asadar, in afara experientei cu Montserrat, n-au mai fost altele, iar asta a fost chiar comica, mai ales ca ea are renumele unei persoane foarte spirituale…
Dar comparatiile va plac?
Da, pentru ca, dupa aceea, oamenii stiu sa faca diferenta. Noi vorbim despre o familie de cintareti, ca sint cei de ieri sau de azi. Nu am avut niciodata o teama din acest punct de vedere. Cind am o propunere de rol nou, niciodata nu-mi trece prin minte sa ma gindesc la altcineva, asa cum nu ma intereseaza, odata ce spectacolul a inceput, daca am numai cintareti in sala. Eu sint in universul meu. De multe ori ma amuz pe seama regizorilor care spun: “Vai, ce emotii am! “. “Da, sigur ca ai emotii, dar imagineaza-ti ce e pe mine! “ Ei stau la premiera si, cel mult, la primul spectacol, pentru a-si primi aplauzele sau boo-urile, dupa caz, pe cind munca mea abia incepe atunci. Eu, una, am trecut prin toate aceste faze de inacceptare. Cei care ma cunosc stiu ca sint un fel de oaie neagra…
O sa vorbim si despre asta… Dati impresia unui artist foarte sigur pe el si care stie ce i se potriveste cel mai bine. Tocmai de aceea va intreb daca in cariera dvs. au existat si tatonari, nesigurante sau chiar pasi gresiti?
Nu. Am un instinct in acest sens. Am avut doar doua experiente negative. Prima data nu am fost de acord cu expresia “eu nu acompaniez” rostita de Riccardo Muti. “A, da? Pai asta ti-e meseria! “ Si apoi: “Eu construiesc personajul! “. “Serios? Si atunci, la ce mai ai nevoie de mine? “ Din prima am avut acest conflict.
La Ravenna?
Da. Dupa trei saptamini de repetitii de regie, el a venit in ultimul moment. Noi eram in stinga si el dadea un semn in dreapta, dar trecem si peste asta, pina in momentul in care am simtit ca nu exista comunicare cu aceasta persoana si am spus: “Signori, buongiorno, addio, io me ne vado”. Asta a fost una dintre experientele negative. Alta a fost cind deja incepuseram regia de opera pentru o Traviata la Madrid. Am vazut ca toata actiunea fusese plasata in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, in mediul SS. Am stat o ora, am stat doua… Regizor era italianul Pier Luigi Pizzi…
Un nume celebrissim, de altfel…
Am avut incredere in el, pentru ca mai lucraseram Traviata impreuna fara probleme. Macar nu a deranjat. Ei, de data aceasta, productia lui m-a deranjat, pentru ca nu ma regaseam in ea, nu stiam cum sa-mi construiesc personajul. Am spus: “Domnilor, eu am semnat un contract pentru Traviata lui Verdi si a lui Dumas-fiul, nu stiu daca va aduceti aminte de ei… Ei bine, eu nu-i gasesc pe ei aici si nici pe mine. Ma scuzati, dar am plecat!”. Si… am plecat.
V-au costat ceva toate aceste intimplari?
Nu, dimpotriva!
Reputatie, incredere, bani, usi inchise?
Deloc, ba mi-au adus compozitii de opera, vinzari de discuri…
Publicitate! E clar ca orice astfel de patanie va scoate din restul cintaretilor!
Absolut. Dincolo de asta insa, pe mine m-au facut sa sufar. M-am consumat pentru toate foarte mult. De cele mai multe ori, din aceasta pricina, oamenii vad in mine contrariul a ceea ce sint. Nu vreau ca lumea sa isi imagineze ca esti dificil daca ai anumite pretentii. Eu am invatat din aceste lucruri. Prima lectie este ca atunci cind am un spectacol, fie premiera, fie reluare, eu vreau sa stiu dinainte tot: regie, costume, parteneri… In momentul in care ai acceptat si ai inceput repetitiile, e prea tirziu sa dispari. Deja biletele au inceput sa se vinda pentru ca oamenii doresc sa te vada. Bineinteles, se intimpla sa anulezi un spectacol pentru ca esti bolnav. Asta e un alt amanunt de care nu discutam. In momentul in care eu particip intr-o productie, ma simt extrem de responsabila, la fel ca directorul teatrului, ca regizorul si ca dirijorul. Toti dorim sa facem un spectacol bun. Eu nu-mi amintesc sa ma fi gindit vreodata: “Mai, am sa ma duc acum la teatru si am sa cint prost! “. Nu ma duc acolo ca sa imi iau boo-uri! Nu ma duc sa imi bat joc de ceva sau de cineva. Toata lumea care iese pe scena ar trebui sa fie respectata pentru faptul ca a dat tot ce avea mai bun in acea seara. Faptul ca sintem pe scena este rezultatul unei vieti de studiu, iar momentul acela trebuie respectat.
S-ar putea spune ca ati ajuns la acel stadiu al carierei in care faceti doar ce credeti ca este bine pentru dvs.?
Da.
Fara compromisuri, fara concesii nimanui?
Da si n-o sa-mi fie rusine de asta! Eu cred ca toata lumea are aceasta libertate. Vorbesc cu colegi de ai mei, care imi spun: “Sigur, tu iti permiti sa faci asta! “. Nu este chiar asa. Toata lumea are dreptul sa afle dinainte ce o sa i se intimple si de ce sint dorita aici si nu acolo.
Astazi sinteti capul de afis, vedeta, cea care iese ultima la aplauze, dar la un moment dat veti iesi din acest spot de lumina. Va vedeti peste 20-25 de ani facind roluri de compozitie?
Sper sa ma vad si peste 30 de ani, pentru ca imi place viata foarte mult. De multe ori ma gindeam ca, si miine, daca Dumnezeu spune “Angela, gata!” , oricum sint multumita. Daca imi da fericirea de a trai, cam asta e prima mea bucurie. Chiar de a trai. Am pasiune si imi provoaca pielea de gaina multe situatii: natura, arta… M-ai intrebat ce vreau sa fac. Primesc tot felul de propuneri, ba sa fac o scoala, ba sa dau lectii, ba sa am un teatru sau sa fac un concurs. Imi place si regia. Ma gindesc la Placido Domingo, care are si el aceasta flacara de a face orice, numai sa fie in teatru, sa nu scape de drogul asta splendid.
La el ma gindeam cind v-am intrebat ce se va intimpla cind anii vor mai trece, pentru ca stim suficiente exemple de dive ale anilor trecuti care s-au despartit foarte greu de acest statut si care au vrut sa fie in continuare dive chiar si cind nu mai era cazul. Veti avea intelepciunea si puterea de a iesi din spotul de lumina atunci cind va trebui?
Asta e o mentalitate romaneasca! Mirella Freni a cintat pina foarte tirziu, Montserrat Caballe la fel… Toti si-au spus, probabil, la inceput: “Cind o sa vina momentul, o sa ma retrag in glorie! “. Vedeti voi, nu e chiar asa de simplu…
Sint convins!
Eu imi imaginez la ce se gindeste Montserrat cind este invitata undeva. Oamenii au asa o mare dorinta de a-i vedea pe cei pe care ii adora, incit s-ar multumi ca acestia doar sa paseasca pe scena, de la dreapta la stinga, sa zimbeasca, mai cintam ceva, poate sa fie o improvizatie, nu mai conteaza neaparat cum. Cine poate, de ce nu? Sint iubitori ai muzicii clasice care au asa o veneratie pentru cineva, incit sint bucurosi ca acea persoana exista. Inca mai pot spune: “M-am dus sa o vad pe X”. Spectacole proaste pot avea si cintaretii de 30 sau 40 de ani. Oricum, am inteles ca persoana din fata noastra are 70 de ani si sintem de acord cu aceasta conventie. Opera e o conventie, dar ne hranim si ne face placere. Tie nu-ti face placere?
Ba da, atunci cind ceea ce primesc se suprapune pe ceea ce am fost obisnuit sa aud de la acel artist anume.
Aici mai este o greseala! Ascultam discurile in plin volum, am devenit din ce in ce mai surzi si vrem sa auzim pe scena ceea ce am ascultat acasa. Nu mai spun ca majoritatea celor care vin la opera sint oameni mai in virsta, care au in urechi aceleasi inregistrari ale cintaretilor din trecut…
Ati fost Angela si Roberto, soprana si tenorul, duetul primordial al operei, dar – ma joc putin cu vorbele – si duelul, pentru ca exista sute de legende despre rivalitatea dintre soprana si tenor: pentru iubirea publicului, pentru aplauze, pentru celebritate. Cum v-ati pus de acord in trecut?
Citeodata cu diplomatie, cu iubire, cu accept… Chiar daca astazi eu imi pot permite sa spun asta, cred ca mai mult Roberto s-a luptat cu asa ceva.
Aveti puterea de a accepta succesul mai mare al celuilalt?
Doamne Sfinte, dar am trait asta! Niciodata la aplauze eu nu am o reactie imediata, sa stau sa vad cine ia mai multe. E un fapt. Intr-o seara primeste soprana mai multe, in alta seara tenorul… Nu ma locuieste pe mine starea asta. Daca si cind a existat gelozie intre noi, ea a fost gelozia barbatului pe femeie, dar de multe ori cea personala se duce inspre cea profesionala, pentru ca facem aceeasi meserie. La un moment dat, el a “plesnit” intr-un interviu in Anglia, iar voi ati inceput sa va jucati cu vorbele…
Eu ma extrag total din acest “voi”!
A fost foarte simplu: a fost gelos! De ce? Pentru ca ar fi vrut sa fie el in locul altcuiva. Nici macar nu mai conteaza, noi stim foarte bine motivele pentru care noi cintam fiecare si cu alti parteneri. Iata, insa, ca nu s-a putut abtine la un moment dat.
Ati intrat vreodata in scena certati?
Da, s-a intimplat, dar in momentul in care a inceput spectacolul, ne-am iubit instantaneu.
Si iubirea a durat cit opera respectiva?
Nu, si dupa! A fost impacare, pentru ca nu joc teatru in viata de toate zilele. Nu ma prefac atunci cind sint fericita, sa stii!
Care este cea mai frecventa prejudecata pe care o auziti despre dvs.?
Ca sint dificila. Ca sint capricioasa. Sint doar o persoana cunoscuta. Sint un artist. Sint o femeie extrem de pozitiva si de optimista. Lucrurile astea negative nu mi se potrivesc. Am suferit de foarte multe ori ca oamenii ma citesc invers decit ceea ce sint. Am luat-o apoi si util, dar si comic. De exemplu, poreclele care mi s-au dat…
Draculette, Bonnie si Clyde…
Vladimir Cosma vrea sa scrie opera Bonnie and Clyde, iar un compozitor american mi-a compus, deja, opera Draculette! Le-am multumit jurnalistilor pentru idee si am luat partea practica a lucrurilor!
Dar daca ar fi trebuit sa existe o opera numita, simplu, Angela, cine v-ati fi dorit sa o compuna?
Mi-ar fi placut! Iubesc una dintre cele mai frumoase povesti ale operei, despre Darclee si despre cum Puccini s-a gindit la ea atunci cind a scris Vissi d’arte, una dintre cele mai frumoase arii din lume. Oamenii sint inca avizi de armonie. Eu asta astept.
Aveti frumusete, aveti glorie, aveti publicul care va iubeste, aveti bani (si ei sint foarte importanti)…
Sint, pentru ca ii am ca sa-mi faca viata mai frumoasa!
Sinteti implinita si impacata cu dvs.?
Sint o fire optimista si chiar daca am momente in care simt ca este ceva in neregula, in care am dezamagiri sau probleme, eu tot simt ca sint pe parcursul unei impliniri. Inca mai visez, inca mai doresc, inca mai vreau sa descopar, inca mai vreau sa stam de vorba. Daca pot darui ceva din harul celor doua mici corzi vocale de la Dumnezeu, foarte bine! Daca nu, sper sa gasesc o alta modalitate de a-i bucura pe oameni si pe mine. Nu ma las!