Pur si simplu, scurt, fara preaviz sau poate cu unul mic. Si tot asa, din zvircolitura in zvircolitura, zilele trec, mai scriu o rubrica si inca una si inca una. Merg inainte si pentru ca nu-i saptamina sa nu rasara cite un mesaj care, pentru mine, e cit un Vitamax, daca nu de-a dreptul un Prozac. Aleg doar citeva, sosite in ultimele patru luni pe email, prin telefon sau pe skype.
De peste mari si tari mi-au venit in ianuarie emailurile doamnei Virginia Tanase, inalt functionar international, care calatoreste mult. Imi scrie ca a dat de mine (sub forma de carte) taman in Tailanda, la o familie de romani, cu care a ajuns sa imparta cartile ca pe ciocolata chinezeasca de-acum 40 de ani. Si adauga: “ati fost cu mine in Kazahstan, Coreea, Filipine, dar mi-ar fi placut sa va citesc si daca n-as fi fost departe pentru ca, dupa cum am mai spus, parca scrieti pentru mine”. Tot in ianuarie, aflu de la draga mea Stela, memoria vie a Banatului si Ardealului reunite, ca sotul ei, insusi domnul academician Zeno Simon, a tras o tura pe actuala strada Cozia din Timisoara, fosta Ion Vasi, sa vada ce mister o invaluie, de scriu atita despre ea. In februarie, dupa ce am improvizat in stil Salinger O zi perfecta, Calin Andrei Mihailescu a tradus-o in engleza si, fara sa le citeasca finalul, i-a pus pe studentii lui canadieni sa-si imagineze unul. Cel mai nastrusnic dintre ei a zis ca domnul care ii povesteste doamnei O zi desavirsita pentru pestii-banana precis isi trage in cele din urma un glont in cap. O luna mai tirziu, Doina Silagi mi-a trimis fotografii cu un pui de arici si mi-a scris cum, in timp ce zacea operata intr-un pat de la Ortopedia aradeana, si-a mai alinat din suferinta cu prostioarele mele din “Supliment”. Si tot in martie, de la Wroclaw, unde e cu o bursa, bunatatea de Rada, studenta la Arte, mi-a expediat in schimbul tabletelor din Secretul… o puzderie de poze cu pitici sculptati haios si risipiti prin oras.
Dar marea surpriza a venit acum zece zile din Windsorul canadian, printr-un email al dlui ing. Dan Plesoianu, care incepe asa: “As vrea sa va multumesc pentru ca, indirect, fara voia dv. oarecum, mi-ati produs o bucurie imensa cind am gasit pe Internet, intimplator si norocos, articolul dv. despre ultima lansare de carte a dlui Serban Foarta. Nu stiu ce v-a facut sa alegeti ca exemplu in articolul respectiv poezia despre d-na Florica Cutcudaki, insa trebuie sa va spun ca Florica Cutcudache a fost matusa mamei mele, Adina Isvoranu, din Turnu Severin”. Pornind de la acea Histoire d’amour aparuta in “Supliment”, cine stie ce legaturi cu familia lui Serban Foarta, dar si a Zairei din roman vor iesi la iveala in lunile urmatoare.
Si chiar alaltaieri, cind ma asteptam mai putin sa-l aud, m-a sunat pe mobil Alex. Leo Serban, cotropit de emotie. Tocmai primise de la Luiza Vasiliu Katyn si Proust, rubrica mea de saptamina trecuta. Nu stia nimic despre Joseph Czapski, supravietuitorul de la Katyn si nici despre miracolul salvator numit In cautarea timpului pierdut. Mi-a trimis pe email zecile de pagini ale jurnalului sau de lectura din Proust si a adaugat un PS scurt: “pt. mine a fost terapie curata & curatare de tot, crede-ma”.