Rasfoindu-l, am avut revelatia unei formule, altfel banale, ca o carte este si inchide in paginile ei un intreg univers. Autograful amintit ii este dedicat lui Bernard Dubosson, “in amintire foarte amicala a intilnirilor noastre de la Lausanne”. Dubosson, caruia i-a apartinut volumul pe care l-am gasit intr-un anticariat din Lausanne, era, in 1956-1957, secretarul Asociatiei vaudoise a dirijorilor de coruri si a strins in paginile lui diverse taieturi de presa si scrisori ale lui Igor Markevitch. Ultimele se refera la o conferinta pe care dirijorul a tinut-o in fata membrilor asociatiei, despre “chant dans la direction d’orchestre”. Markevitch, care in 1957 a fost ales director permanent al Orchestrei Lamoureux, era in acel moment intr-o permanenta deplasare intre Paris, concerte in Statele Unite si la Festivalul de la Salzburg si facea scurte escale de odihna la vila sa elvetiana de la Villars.
Vorbindu-le muzicienilor reuniti la Universitatea din Lausanne, el le spunea ca nu crede in formula utilizata de un critic muzical despre dirijor ca omul “unei tehnici sintetice a artei sale in care infailibilitatea memoriei trebuie sa se alieze eficacitatii comandei”. In arta este nevoie, spunea el, sa eviti ideile sublime si vagi, “trebuie sa dispui de un material suficient pentru a pune o tehnica veritabila in serviciul artei noastre”. Dar aceasta tehnica trebuie sa ramina doar in “cimpul vizual”, primordiale fiind elementul psihologic, cultural, natura dirijorului.
Markevitch, a carui familie rusa se stabilise in Elvetia in timpul Primului Razboi Mondial, prieten al altor doi refugiati din est in timpul celui de-al doilea, Clara Haskil si Dinu Lipatti, scria intr-unul din textele retinute de Bernard Gavoty in volumul Editurii Kister ca “un veritabil artist nu cauta sa fie admirat; el vrea sa fie crezut, adevar aplicabil in mod special in arta dirijatului, deoarece increderea in dirijor, ce poate anima o orchestra, este o calitate rara si dificil de cucerit s…t expresia unei vointe ce se impune doar prin competenta sa. Acolo, nici o triserie posibila… Un sef de stat poate insela opinia publica cu o economie iluzorie si o presa tendentioasa. Asa ceva nu este posibil cu o orchestra…”. “Iubesc Orchestra, aceasta societate inchisa si plina de sens in care fiecare element isi accepta functia ca pe o realitate organica a operei. Faptul de a fi in serviciul unei gindiri suverane intretine in ea o umilinta admirabila. Nu trebuie sa se creada totusi ca orchestra este compusa din viori, flaute sau corni; cei care fac din ea o realitate vie sint flautistii, cornistii si violonistii. Cu cit Maestrii au fost mai mari, cu atit ei au scris nu pentru instrument, ci pentru omul care il anima…”
Rasfoind volumul colectiei mele, gasesc intre taieturile de presa pastrate printre pagini de fostul proprietar din Lausanne si o nota a lui Gavoty despre Dinu Lipatti, unul din artistii care, cum avea sa se intimple si cu Markevitch, au fost “victime ale unui rau fata de care eforturile stiintei apar neputincioase in a-i neutraliza progresele”. Gavoty, alias Florestan, scria: “Nu cunosc existente de artisti a caror valoare sa fi fost semnificata si amintita anturajului lor de catre alertele succesive pe care Dinu Lipatti le-a suportat de-a lungul anului care a precedat moartea sa. Fara ca multimii imense de ascultatori sa-i fi fost data vreo indicatie precisa, fara sa se fi facut vreodata o mentiune despre starea alarmanta in care se gasea prestigiosul pianist, fiecare din aparitiile in public ale lui Dinu Lipatti era marcata de o solemnitate si o gravitate fata de care nici cel mai putin emotiv dintre melomani n-ar fi putut sa ramina insensibil… Clipa cea mai emotionanta pe care am trait-o se situeaza in zilele Festivalului de la Besancon unde, pina in ultima clipa, prezenta lui Dinu Lipatti a fost incerta… Cu un efort prodigios, Lipatti a fost fidel angajamentului luat, iar astazi gravura ciclului integral al Valsurilor de Chopin ne permite sa retraim, sub semnul poeziei si al sensibilitatii, acest miracol unic al unei vointe prodigioase…”. O carte, un univers…