Balaci era suportul tuturor acestor meciuri si jucatorul care asigura victoria. Dar nu numai prin golurile pe care le inscria. Coordonator de joc, ca mai tirziu Hagi, el lansa doua sageti, una mai lenta, dar distrugatoare (Camataru), alta rapida si subtire (Cirtu), perforind parca la infinit portile celorlalti.
Balaci nu avea numai dribling. Iar acesta, pe care-l urmareste orice pusti indragostit de fotbal, nu era unul de efect, demonstrativ, ca sa gidile publicul local si sa-l umileasca pe adversar. Tot ce facea pe teren Balaci era de o stricta functionalitate, de un pragmatism superior ce-i arata, pe linga inzestrare, inteligenta fotbalistica. Idolul meu avea viziune: si gindea jocul.
Lovea la fel de bine cu dreptul si cu stingul (golul cu Benfica, din faimoasa semifinala, l-a inscris cu stingul de la o distanta bunicica), dribla scurt, cumva in treacat, si deschidea intruna linii noi, diagonale de atac si contraatac. Centrul terenului, luat in posesie de Ilie Balaci, se dilata pina la a se confunda cu terenul intreg. Il vedeai pe optar ba aproape de careul de saisprezece metri advers, cu mingea la piciorul ce urma sa initializeze explozia, ba in aparare, unde intra prin alunecare ca un fundas profesionist, deposeda si recupera mingi.
Doua faze-tip se desprind din meciurile pe care le-a jucat acest mare fotbalist fara noroc. In prima dintre ele, Balaci iese din aparare ca un libero, cu privirea sus, localizindu-si coechipierii si cintarind in fractiuni de secunda cea mai buna varianta de pasa. Asa l-a neutralizat pe adversarul direct, Gentile, in meciul cu Italia din 1983: scotindu-l din dispozitiv pe cel care il marca om la om si facindu-l sa traverseze terenul pe lungime si pe latime. Citi coordonatori de joc ati mai vazut sa faca un asemenea efort fizic?
A doua schema e si mai frumoasa. Balaci vine in diagonala spre poarta adversa, cu acea deplasare a handbalistilor pe semicerc, fortindu-i pe fundasi sa iasa la deposedare, miscindu-se mult mai rapid si mai subtil decit ei, facindu-i sa cada ca popicele (dar nu prin dribling!) si deschizind culoare: fie spre incursiunile decisive ale atacantilor sai, fie pentru sutul propriu, urmind sa se transforme in gol.
Sa dati fazele din film cu incetinitorul, pentru ca viteza la care face Balaci toate astea e absolut naucitoare. Schimba instantaneu piciorul, directia si cursul jocului. Pare ca o ia spre stinga si deodata il vezi in dreapta. Imprima un anumit ritm, pe care tot el il rupe. Nu e citusi de putin “artist”. E un jucator rau, implicat la maximum, incercind sa stoarca tot ce se poate dintr-o faza oarecare. Personalitatea si-o pune in slujba formatiei sale si serveste cu ea indicatiile tactice ale antrenorilor (cel mai iubit de el: Valentin Stanescu). Nu echipa toata – Craiova sau Nationala – juca pentru Balaci. Balaci juca pentru echipa.