Prin februarie, Luminita Gheorghiu, care ma tinuse minte de la un interviu, m-a sunat “cu o problema” – cum spunea. Citise intimplator in “Adevarul” un editorial al redactorului-sef, Grigore Cartianu, care o suparase foarte tare. Grigore Cartianu scrisese ca il vazuse pe “maestrul Ion Lucian” la televizor “smiorcaindu-se”. Textul din “Adevarul” incepea asa: “Totul a pornit de la lacrimile maestrului Ion Lucian. Cind l-am vazut smiorcaindu-se ca guvernul il obliga sa aleaga intre pensia de la stat si salariul de la stat, am avut un sentiment ciudat. Nu mi-a inspirat mila, ci jena; ma jenam de jena venerabilului actor. Eu am invatat de la dascalii mei ca lacrimile sint varsate pentru lucruri mari sau pentru dureri profunde. Nu pentru o friptura-n plus sau pentru o stofa mai buna!”.
Si continua cu un pomelnic de oameni care ar fi avut drept, in opinia sa, la lacrimi – de la “apostolii crestinismului” pina la Elisabeta Rizea, “femeia-icoana de la Nucsoara”. Grigore Cartianu, care il considera pe maestrul Ion Lucian un rasfatat al regimului comunist, nu si-a epuizat jena intr-un singur editorial, ci a revenit cu Lacrimi de actor (actul II) din care nu mai citez nimic.
Recunosc, n-am stiut cum sa reactionez mai prompt cind m-a sunat Luminita Gheorghiu enervata ca Grigore Cartianu isi permite sa vorbeasca asa despre un mare artist. Tot ce m-a dus mintea s-o sfatuiesc a fost sa-i scrie lui Grigore Cartianu si sa-i ceara sa-i publice reactia in ziarul “Adevarul”. In acest schimb de mailuri desfasurat pe parcursul unei seri am fost veriga de legatura, pentru ca aveam calculatorul deschis si Luminita Gheorghiu mi-a dictat mie scrisorile. Reactia lui Grigore Cartianu m-a mirat si mi-a confirmat faptul ca atmosfera din Romania se impute tot mai mult pe masura ce oamenii nu doar ca se strica, dar ca unii devin si lideri de opinie. Nu am de gind sa redau schimbul de mailuri. Lucrul care mi s-a parut cel mai scandalos la reactia redactorului-sef de la “Adevarul” n-a fost faptul ca a refuzat sa-i publice scrisoarea Luminitei Gheorghiu, ci obraznicia cu care i s-a adresat. “Tonul Dvs. acid ma binedispune la ora asta. Pacat ca mesajul nu are si continut. Un pic de pamflet si atit. Cam putin pentru un actor de talia Dvs.” Editorialistul “dur” o astepta insa pe marea actrita cu un text “mai cu miez”.
Lipsa de respect a luat forme maladive
La putin timp dupa acest incident, am fost la Teatrul Nottara sa vad spectacolul In Piata Vladimir, de Ludmila Razumovskaia, in care jucau Luminita Gheorghiu si Emil Hossu. Mea culpa, nu prea merg la teatru, asa ca de la ultima experienta pina acum am putut observa ca oamenii s-au schimbat. De pilda, acum spectatorii intra la teatru ca la film, cu sticla de suc in mina; daca intirzie, intra oricum si bijbiie dupa locuri, chiar daca actorii sint deja pe scena; nu-si inchid telefoanele, ci le dau pe silent, verificind din cind in cind daca n-au vreun mesaj; maninca; daca au nevoie la baie, se ridica si ies. Toate acestea le-am vazut in cursul unui singur spectacol. Fireste ca a sunat si un mobil.
Lipsa de respect a luat deja forme maladive. Jena despre care un neica nimeni vorbeste in legatura cu un artist care si-a respectat teatrul si spectatorii e in acelasi registru cu brancardierii de la spital care, daca esti femeie in virsta, ti se adreseaza “politicos” cu apelativul “mamaie”, indiferent ce ai facut in viata. Cit despre lacrimile de actor, eu le-am vazut o data din rindul intii, la aplauze.