Befriede dich!
Obsedat de senzatie, cauti ritmul. Manipulat de ginduri, cauti defularea prin sunet. Reper in viata ta si a gang-ului tau. Dar altceva in cap: TM Base si go wild!
In dimineata de dupa, bati tastatura cit e creierul incins, cu coerenta de ochi injectati si laser pe scalp. Zece secunde de holbat la desktop-ul cu ciini in lanturi, manipulati de miini cu manusi de ventriloci. Cu Befriede dich incepi marea eliberare si sari in rasarit de Apocalypse now: „Ladies and gentlemen, fasten your seatbelts!”.
Astepti astea trei nopti albe de la intoarcerea din pelerinaj. In Paradiso din Vagator te rupeai pe trance cu urechile ciulite la mailurile celor de acasa mai mult decit prezenti la editia de anul trecut. Festivalul asta e un pericol pentru calator. Orice, numai sa fii si tu acolo, printre oamenii tai si soundurile intelese mai mult de cunoscatori si mai putin de „cei din primele rinduri care in Romania pot da peste cap un set bun pentru simplul fapt ca se isterizeaza si se orgasmeaza la hituri”, cum zice Anca, unul dintre oamenii care se stiu si care pot analiza prestatii pe care altii le cintaresc doar in litri scursi din pori.
Fara granite
Aici, fara granite. De la warm-up-ul de club select si un concert de muzica clasica, sari direct in hala industriala ca sa nu-ti mai vezi pupila de fum, sa simti ca iti cresc doua inimi si ca ti se implinta o boxa in creierul care se resimte de pe urma acusticii ciudate a halei. Totusi e singurul loc unde cauti manipularea prin sound, il vrei pe DJ pe post de ventriloc si corpurile incinse pe loc de parteneri de film interior. Ii stii pe toti, de peste tot. Apartii tribului si anticipezi: Roli Breaker isi simte publicul, Dudu vine cu ceva mai lucrat, iar pe Sensorship il stii de pe telescaun. Urmeaza penetrarea audientei extraterestre de bal mascat. Ii recunosti apoi in directori de hoteluri, in copywriteri, ospatari, ingineri, programatori, functionari. Asta e constanta in TM Base, de departe unul dintre cele mai international-invadate festivaluri romanesti. Standard european de urmat ritualuri si eliberat energii (inca cu suieraturi in urechea stinga, ma scuz pentru poetizari. Continuu, daca tot mi-a dat Thrina acreditare de presa).
Dupa o noapte de breakbeat si drum’n’ bass poti s-o iei de la capat, desi crezi ca ai scos tot ce era de scos. Esti tu, suta la suta, in fata scenei unde inchizi ochii si te legeni in ritm de breakbeat, electro-tehno-industrial, cu influnete trance. Marea revelatie e insa un „Electro-gigolo international” caruia ii intuiesti intrerupt, dar intens influentele. Anca il simte la fel: „David Carretta, francezul de la International Deejay Gigolos, a avut setul cel mai eclectic si cu muzica bine aleasa: electro, techno, new wave si punk. De asemenea, a fost DJ-ul care a avut cel mai putin contact vizual cu crowd-ul, fapt care mi-a placut enorm”. Magia detasarii, puterea proiectiei si o premiera pentru TM BASE: breakbeat live cu Future Funk Squad, ce-i drept cam comerciali pentru un public deja „transatlantic”.
Vorba bate gindul la final
O pauza de scena principala, si bagi un nas infundat de fum la scena secundara, unde experimentalul se materializeaza prin Self Made Music cu un sound bold si tinar. (Dupa atitia termeni tehnici, promit sa ma apuc de facut analiza de partitura drum’n’bass.) Ratat insa WakaX si Urban Experience, cindva firestarteri intr-un oras mereu cu limba scoasa dupa new vibes si experimental elitist. Prind insa saltul de lume frumoasa, albastra, cu sapca, cu franjuri, cu zero inhibitii si complet nonviolenta in agresivitati sonore. Si zbhang! – te izbeste wall of sound al australienilor de la Pendulum cu prestatia deliranta intuita din Tarantula zilnicelor casti de iPod. Pacat cu sonorizarea sub asteptarile unei audiente pregatite de bombe audiosoc. Hold your colour against the wall intr-un Fight Club in care nu te bati cu nimeni in afara de tine insuti. Hope is a dangerous thing.
Si pentru ca muschii doboara creierul si vorba bate gindul la final, la lumina de sapte incepi sa te tavalesti prin ramasitele orgiilor de secol XXI. Ceva insa a lipsit. Neatzu: „Anul asta nu mi-am surprins zimbetul ala oligofreno-extatic de la editiile din anii trecuti. Cred ca imbatrinesc sau va fi nevoie de altceva”.