Ei bine, cam astea au fost indicatiile primite de la tata: la 6, in zona Billa, sa merg unde “trag” moldovenii (cei din Republica Moldova) si sa caut un autobuz mare, verde, si un baiat cu geaca rosie.
La ora stabilita, parcarea – una destul de mare – era pustie. Cu exceptia unui ciine care s-a apropiat de mine si a evaluat din priviri cam ce sanse are sa-i dau ceva. S-a lamurit repede. Nimic.
Apoi s-a deschis o dubita din care a iesit un domn somnoros, coborit parca direct din pat, cu o sticla de apa in mina. A inceput sa se spele pe fata. L-am lasat sa se stearga, apoi m-am apropiat si l-am intrebat cumva idiot: “Nu va suparati, nu stiti unde trag moldovenii?”. “Pe-aici”, mi-a raspuns si s-a urcat in masina, parind ca ar mai avea vreme de motait putin.
Am inceput sa umblu de-aiurea, “pe-aici”-ul fiind destul de mare, destul de deruntant. M-am mai intilnit o data cu ciinele. S-a apropiat din nou si m-a intrebat din ochi: “Totusi, nimic?!”. Nimic. Apoi, printre putinele masini din parcare, a aparut o batrina de la tara (se vedea dupa imbracamintea curatica si baticul de pe cap), aproape plingind, cu un geamantan mare, maro, intr-o mina, cu o sticla de Cola strinsa la piept, in cealalta. Pasea grabit, haotic, intr-o parte si-ntr-alta, si spunea din cind in cind: “Offf, of, of, of!”. M-a zarit pe marginea drumului si m-a strigat: “Mai baietel, nu stii de unde pleaca autobuzul de Grecia?”. “Nu stiu – i-am zis – doar cel de Italia, mai incolo, dupa gara. Dar la cit trebuie sa plece?” “La sase.” S-a dus inspre gara plingind de-a dreptul: “Offf, of, of, of!”. Era sase si zece.
Apoi linga mine a oprit un taxi din care a coborit o doamna soferita. Si-a scos covorasele de la masina si a inceput sa le scuture. “Nu stiti de unde pleaca autobuzul de Grecia?” S-a oprit din dereticat, a stat putin pe ginduri si mi-a raspuns: “E posibil de la McDonalds”. La cum eram – in slapi, pantaloni scurti si tricou, cu un pachet de tigari in mina – nu prea-i paream ca vreau sa plec fix atunci in Grecia.
I-am aratat inspre batrina care se indeparta si i-am spus povestea ei. “La cit trebuia sa plece?”, m-a intrebat. “La sase.” “Oricum l-a pierdut!”, a concluzionat ea. Privind in urma femeii care alerga (pe cit posibil) sa prinda autobuzul de Grecia, am vazut cum opreste, linga statia de tramvai, un autobuz mare verde. Am fugit intr-acolo si din el a coborit un baiat cu geaca rosie care mi-a dat buletinul mamei.