Suprafata ocupata cu standuri va fi cu 15-20% mai mare decit anul trecut,
conform lui Vladimir Epstein. Organizatorii au facut o serie de modificari in
planul de amplasare a standurilor, printre motive fiind dorinta unor expozanti
de a-si mari standurile. Gaudeamus va fi deschis de miercuri pina simbata intre
orele 10.00 si 19.00 si duminica intre orele 10.00 si 16.00. Anul trecut, 360 de
expozanti au participat la tirg, iar numarul vizitatorilor a fost de 87.000.
Programul de traduceri al ICR: Cruciada
copiilor, in topul celor mai ofertate carti
Editia in limba ebraica a volumului Cruciada copiilor, de Florina Ilis, a
aparut recent la Editura Nymrod din Israel, fiind prima carte publicata in
strainatate din cele 20 selectate de Institutul Cultural Roman (ICR) spre a fi
traduse in limbi de circulatie internationala. Potrivit lui Mircea Mihaies,
vicepresedintele ICR, varianta ebraica a Cruciadei copiilor va ajunge si in
Romania in aceasta luna.
„Zilele trecute am aflat ca a aparut si in citeva zile o vom avea. Cruciada
copiilor este solicitata insa si de edituri din Germania si Franta. Sa vedem in
ce masura putem acoperi traducerile, pentru ca avem un buget limitat. Initial
ne-am imaginat ca fiecare carte va fi solicitata spre traducere de catre o
editura dintr-o tara, nu de mai multe”, a declarat Mircea Mihaies.
Citatul saptaminii
Horia-Roman Patapievici, editorial in „Evenimentul Zilei”: „Cei mai mari o
suta”. Subiectul: „Mari Romani”. „Clasamentul de o suta de locuri este, in sine,
o capodopera de radiografie la minut a imaginarului nostru colectiv. Cine se
simte ofensat de aberatia ghiveciului obtinut ignora sensul acestui clasament:
este o ierarhie obtinuta din arbitrarul criteriului.”
Articolul saptaminii
Mircea Cartarescu, editorial in „Jurnalul National”, 24 octombrie – „La
sfirsitul bilciului”. Subiectul: „Mari Romani”. „Tembelismul si minciuna acestui
show national vin din alta parte. Sursa lor este insasi televiziunea, care se
transforma din ce in ce mai mult, sub ochii nostri, dintr-o miraculoasa
institutie de informare si cunoastere intr-o gigantica fabrica de scalimbare
fizica si spirituala, intr-un bilci care flateaza si ridica la putere grosolania
noastra endemica, pasiunea noastra pentru spoieli tari, kitsch si obscenitate.
Nu sint pentru programe educative intretinute artificial. Dar ceea ce
televiziunea ne serveste zilnic de la o vreme incepe sa ne faca rau ca niste
ciuperci otravite. De la o vreme televiziunea ne prosteste, ne reduce IQ-ul in
mod, ai zice, deliberat. Multitudinea de canale a parut intr-o vreme un semn de
democratizare si o mare sansa. Acum inseamna sa alegi intre tuse si junghi,
intre tragerea-n teapa si jupuirea de viu.”