Avanpremieră  -    -  

Nu e nimic bizar aici, sustine Sorin, ferindu-si privirea si dind dezordonat din miini. El si Dorina sint colegi de birou, locuiesc in acelasi cartier, Dorina avea deja carnet de condus, el a picat la examen, poate intelege Letitia ca nu i-a spus fiindca nu i-a placut sa apara intr-o asemenea postura in fata ei? Nu ti-am spus Lety, nici dupa ce am luat examenul, fiindca vroiam sa iti fac o surpriza placuta, sa te invit la o plimbare, numai ca acum masina e la reparat, noroc ca este asigurata! Da, e adevarat, ar fi trebuit sa ii spuna de cind el si Dorina au planuit sa isi ia impreuna masina din ciubucurile la care au lucrat amindoi, atitea dupa-amieze de lucru peste program, o masina pe care o folosesc cind unul, cind altul, ce probeaza asta? Nimic! In momentul accidentului erau amindoi in masina, fiindca aveau treburi de serviciu in acelasi cartier.

Sorin e mai agitat ca oricind, accidentul el l-a facut, Dorina are doar citeva zgirieturi, nimic grav, dar se simte vinovat fata de ea, asa cum se simte vinovat si fata de Letitia, care din aceasta minciuna prin omisiune ar putea sa isi faca o imagine gresita, dar tu nu poti sa fii geloasa pe una ca Dorina, o linguseste…

In schimb, Dorina este cu atit mai geloasa pe Letitia cu cit ii sta mereu in preajma si o supravegheaza, asa cum il supravegheaza si pe el. Orbirea Letitiei, felul cum isi traieste la intimplare viata si mai ales sarcina ei o exaspereaza pe Dorina. Dar o va ajuta pe Letitia sa scape, si il va avea liber si tot mai indatorat pe Sorin.

*

Sorin a incercat mereu sa amine gesturile decisive, sperind ca viata le va lua in locul sau, ar rezista altfel barbatii, de mii de ani, la presiunile femeilor? isi spunea, pina de curind, multumit ca a ajuns si el la maturitatea virila, la cinism, adica. Dar acum stie ca nu mai poate amina mult timp.

— Cum poti sa imi faci asta, dupa cite am facut pentru tine?! ii suiera, din ce in ce mai des Dorina, si obrajii i se aprind de furia inabusita. De ce te eschivezi sa iei o decizie?

Sorin intirzie sa ia o decizie fiindca mai este legat de Letitia si sufera si el atunci cind raneste pe cineva ori fiindca relatia cu ea este un alibi ca sa se apere de presiunile Dorinei?

— Cine rezista la a fi adorat? i-a soptit mai demult Letitiei, numai ca ea a zimbit, magulita, nu isi daduse seama la cine se referea el.

Dar acum isi aduce aminte si fumeaza, una dupa alta, tigarile albaneze Arberia.

— Au un gust foarte asemanator cu tigarile chinezesti, chiar daca nu sint la fel de parfumate, a incercat sa glumeasca Sorin atunci cind i-a oferit pachetul.

Numai ca el nu e fumator si aluzia la alianta chino-albaneza trebuie sa ii apartina Dorinei, mare fumatoare, sefa de Protocol nu doar in institutie, ci si in cuplul lor. Umbra Dorinei nu mai are cum iesi din viata lor, fata Letitiei s-a intunecat, dar numai pentru o clipa: nici macar acum nu poate vedea o rivala in Dorina. Si, de fapt, nu ii vine sa ii reproseze nimic. A spionat-o si i-a raportat totul lui Sorin? Da, dar este atit de evident indragostita de el! Resentimentele Letitiei nu se coaguleaza, descopera ceea ce de altfel a simtit totdeauna: ca intre ele nu era prietenie, iar ce a fost nici nu mai merita gindit.

Letitia va incerca chiar sa o inteleaga, scriind in caietul pe care in curind nu va mai avea de ce sa il tina ascuns sub saltea. M-am gindit abia acum la farmecul lui pe care eu nu i-l simtisem niciodata, asa cum il simtise ea. Era plina de complexe, dar incarcata de energia periferiilor despre care S. mi-a vorbit chiar apropo de ea. Am avut si eu energia asta cind il asaltam pe Petru cu manuscrisele unchiului. Numai ca energia scade atunci cind iti atingi telul, cel putin, cu mine asa s-a intimplat. Dorina a fost fascinata de aureola lui S., atunci cind ea, o Cenusareasa uritica si demodata, a aparut in cladire si a inceput asediul indelung al Printului, rabdind oricit, imaginind orice, ca sa ajunga sa faca impreuna cu el o echipa, adica o familie. Ceea ce eu nici o clipa nu am incercat.

*

Facuse tot drumul de la Leul pina aici pe jos. Nu reusise sa se strecoare printre femeile incarcate de plase, tragind dupa ele copii scosi de la gradinita, si printre navetistii cu saci de piine, in drum spre autogara, care dadeau buzna spre scarile pline, ciorchine, de oameni, atunci cind se ivea un autobuz supraincarcat, leganindu-se, in miros de benzina si fum. Mergea repede, cu capul infierbintat, sa ii spuna sau nu lui Sorin cum incearca sa se vindece de relatia toxica cu el? Sa ii povesteasca momentele, tot mai delicate, cu Harry, care s-au indesit de cind ea a aflat de accidentul Dorinei? Dar stie deja ce ii va raspunde el.

— Nu cred ca e prima data cind o faci, e doar prima data cind mi-o spui, care e noutatea? Si o sa se ridice sa plece, un barbat matur cu fularul strimb de graba, o sa coboare scara, Sorin al ei, oare asta vrea? Mai bine sa nu ii spuna nimic, sa fie multumita ca si ea ii ascunde ceva, asa cum ii ascunde si el. Sa isi regaseasca tacerea si indeminarile clandestinitatii, singurele lucruri dobindite de cind este cu el. Iarasi cele trei ore in pat, capul tulbure de bautura, gurile lor care miros a timp si a tigari, trupurile ingreunate, ceva in mine se zbate sa scape de tine, ceva vrea sa continue, intelegi, Sorin?

Cind a ridicat ochii, ajunsese la Fabrica de lapte, copaceii din marginea trotuarului aveau crengile rosii de mugurii care crescusera, nevazuti, sub frig si ceata, in acest inceput de martie.

*

Incurajat de tacerea ei, Sorin schimbase deja subiectul, doar exista in Cladire si alte evenimente decit masina si accidentul Dorinei, infarctul lui Titus Marga, de pilda! La doua zile dupa ce ii frecasera ridichea la Sectorul de Partid, Titus era intins pe covor in biroul pe care provizoriu il mai imparte cu Eleonora: ea va fi pensionata la 1 iunie, iar el asteapta acum Salvarea. Ca de obicei, Titus arata neras, desi de dimineata era proaspat barbierit. Dezavantajul de care se lamenta cu cochetarie va deveni avantaj doar peste doua decenii, atunci cind moda masculina o sa propuna o barba nerasa de doua zile, asortata coafurilor neglijente facute cu foehn si gel. Din pacate, virilul Titus Marga s-a nascut prea devreme.

— Va rog nu il miscati, nu-l atingeti! Asteptati ca fie luat cu targa!

Eleonora isi desface degetele cu unghii ingrijite si le stringe la loc, gestul afectat cu care inca mai vorbeste in sedinte. Sub volanele bluzei vaporoase de matase naturala sinii s-au marit de menopauza, iar vocea i se arcuieste, ca totdeauna, patetic. Fumeaza, agitata, un Snagov imprumutat si fara sa ii pese de privirile cu atit mai rautacioase cu cit puterea ei institutionala scade zilnic, se straduie ca picioarele ei cu monturi, dar incaltate in pantofi Guban, cu tocuri de 7 cm, sa tina ritmul pasilor mari ai infirmierilor care duc cu greu targa lui Titus.

— Ai sa te faci bine si o sa lucram iar noi doi la Tratat, Titus, draga!

Iar Titus, uitindu-se la ea, si cine stie ce gindind, da Noora, da, nu mor caii cind vor ciinii!

Am ajuns oare sa simt pentru Sorin ceea ce simte Eleonora pentru Titus? Dar de unde stiu eu ce simte ea? se intreaba Letitia…..

*

Letitia este constienta ca, inainte sa ii reproseze ceva lui Sorin, va trebui sa isi reproseze ei ca a investit in el toata increderea pe care un om o pune intr-altul, ca sa poata trai, desi avea destule semnale ca ar trebui sa isi retraga investitia. Si chiar acum, in fata falimentului, ea inca mai face eforturi oh, cit de dureroase! sa il mai creada inca o data. Cum de a ajuns insa aici? Cum ajunge cel care detine, prin indiferenta, pozitia forte intr-o relatie, sa devina tot mai slab, chiar lamentabil? Dar va mai fi oare vreo sansa de lamurit ceva dupa 20 de ani, cind femeia tinara, care statea turceste, in pat, ametita de orele de alcool si sex, nu va mai avea nici o legatura cu aceea care o sa ii catalogheze, grabita, pe cei doi, drept imaturi, ca sa nu isi mai bata capul cu amintirile ei, tot mai confuze.

*

Dar exista oare maturitate, sau si asta e o fantasma? se intreaba Letitia, stingind tigara fumata doar pina la jumatate. Si atunci il vede pe Petru, cel care acum o saptamina s-a indreptat, fara sa aprinda lumina, spre canapeaua din hol, acolo unde ea doarme in ultima vreme, rasuflarea cunoscuta, cu iz de alcool, si corpul pe care ea nu il mai recunoaste. Un barbat strain care nu stie sa ceara, ci doar sa ia, ale carui unghii ascutite ii zgirie pulpele ca sa i le desfaca. Un melc lipicios si rece e sexul lui pe care i-l pune in palma in timp ce ea tot se mai zbate sa scape, ce e, gifiie Petru, ce e, de ce nu ma vrei? Si pe urma, tot incercind sa o patrunda, sint atit de dezgustator? Te dezgust? Spune! Dar ea tacea.

S-a gindit toata ziua cum sa se apere de el in noaptea urmatoare. Singurul lucru la care nu s-a gindit este ca va gasi dulapul lui ravasit, fara costumele si camasile lui bune. Pentru prima oara i-a parut rau ca nu stia cum arata femeia la care disparea noptile, a fost sigura ca s-a mutat la ea.

De ce n-a vazut plicul rezemat de veioza? Fiindca nu a vrut sa isi mai aminteasca nimic. Poate Petru a venit peste ea noaptea ca sa-si ia, intr-un fel, la revedere, si a facut-o in felul lui, violent si nepotrivit, bietul Petru! Nici macar plicul cu scrisoarea lui de ramas bun nu a ajuns, cum era firesc, la ea, de ce? De ce a trebuit sa o gaseasca tot Dorina?

Pentru ca Dorina are spirit de observatie, si Letitia nu vede nimic in jur. Pentru ca Letitia a ajuns dependenta de Sorin si Dorina, de fiecare in alt fel. Facea cafelele in bucatarie, cind Dorina a venit la ea cu plicul deja deschis, n-avea grija, n-am citit, i-a spus. Ochii Dorinei o priveau sincer, prieteneste, in ochi. Nici macar in acest ceas al luciditatii, Letitia nu stie daca Dorina a apucat sau nu sa citeasca biletul lasat de Petru inainte sa plece la aeroport.

*

Acum il asculta pe Sorin care i se plinge de colegii care il birfesc ca ar fi arivist, oportunist. Nu revolta, ci doar suferinta victimei o aude Letitia in vocea lui cind sopteste:

— Au spus tot ce se putea spune rau despre mine…

Pe masa zace plicul adus de Sorin cu cei 3.000 de lei, banii pentru asistenta care ii va face instilatia. Sorin asteapta ca Letitia sa nege frazele rauvoitorilor si ea asteapta ca el sa aiba suferinta ei in minte. Si pentru ca il aude vorbind numai despre el, ii reproseaza spiritul practic – ceea ce demult ii statea pe limba.

— Si ce-am facut cu spiritul practic? intreba Sorin, lasind pe marginea chiuvetei paharul pe care il spala.

— …Te-ai pierdut, ii raspunde Letitia, cu o rautate demult adunata.

Cine are nevoie de alt adevar decit adevarul lui? Sorin a inchis robinetul si a pus la loc, in dulap, paharul spalat, incercind sa ii sustina, provocator, privirea.

Si pe urma a tras-o dupa el, in pat. Vocile li se ascutisera, depasind felul lor ascuns de a fi, din care ea tinjea demult sa iasa intr-un moment de adevar al ei si rautate. Si, cu obrajii arzind, ii arunca fraze rautacioase pe care le crede doar pe jumatate. Inversunata, tremurind de furia contra lui si de teama ca il pierde, dorind sa-l loveasca si speriata ca nu cumva sa-l vada plecind, nemultumita ca il are asa cum e si de fapt nevrind nici acum sa priveasca in fata ceea ce stie demult, ii indeparta gesturile de tandrete. Niste atingeri umede, buzele sau pielea lui prea stiuta, atit si nimic mai mult.

*

Barbatul acesta purta in el semnele sterilitatii, si ea, cum de nu a vazut-o pina in seara asta, cind totul este atit de clar in camera fara mobile a lui Florinel, pentru ca parintii le-au carat cu ei la tara, dupa ce apartamentul s-a vindut? Viata lui Sorin i se pare deja incheiata, oricit de mult va mai trai, pentru ca doar va repeta ce a mai facut pina acum. Va avea tot mai rare minute de nemultumire superficiala, pentru ca deja nu mai spera sa realizeze ce a visat. Ea o stie, a scris-o si pe foaia pe care i-a dat-o lui Petru, dar atunci ce mai cauta in aceasta camera pustie, unde au ramas doar patul lor si dulapul cu pahare din bucatarie? Nici nu o mai intereseaza de ce se iroseste singur: cu o spaima alba, isi da seama doar ca a irosit-o si pe ea. Ca a tirit-o pe acest drum bezmetic al lui. El, la fel de indecis cum ii sint si mingiierile, o impinge acum de fapt de linga el, stiind prea bine cum sa se salveze, in ultima clipa, cu ochii aceia congestionati de vinisoare rosii din care stau gata sa tisneasca lacrimi. Chiar daca ea ar avea puterea sa plece din camera asta pentru totdeauna, si nu se vor mai vedea ani de zile, decenii, mintea lui isi va continua investigatiile ca sa afle mereu ce mai face, unde este, mintea lui nu se va desparti de ea, in timp ce ea, in fine, il va uita…

Letitia isi aminteste orele de insomnie si combinatiile logice nesfirsite pe care le facuse dupa ce auzise despre accidentul Dorinei, justificindu-i, lui, fiecare gest interpretabil, doar ca sa nege ceea ce nu vroia sa vada. Numai ca, descoperea acum, ii era imposibil sa mai cuprinda in brate cu tandrete trupul dusman, din care se scursese singurul lucrul care o adusese linga el: acea neconditionata incredere. Vorbind, se apleca din cind in cind la capatul patului strain in care stateau amindoi, dezbracati pe jumatate si cauta ecranul ceasului, pentru ca nu mai era mult, si o sa trebuiasca sa se ridice si sa se imbrace.

*

Sorin stia la fel de bine ca se apropie ora plecarii si ca vorbisera mult, inutil. Dorinta stirnita de trupul ei venea si pleca, intirziata de rautatea adunata in ea pe care o lasa sa si-o descarce. Tot ce ii spunea acum ii mai spusese si altadata, in crizele tot mai dese din ultimul timp in care el deslusea, cu o tot mai mare oboseala, nemultumirea ei adinca fata de el. Nemultumirea venea spre el din toate partile, la fel indura si reprosurile Dorinei. O vreme se bucurase ca il doreau amindoua, iar el nu mai avea sentimente, ci doar dorinte. Cu una nu putea ramine, pe cealalta nu o alesese el. Si nu se putea resemna ca viata nu ii va mai oferi altceva decit ce traise pina acum, doar atit.

De aceea tacea, fata parindu-i tot mai alba in lumina cenusie a camerei, iar afara se intuneca, precipitat. Incerca inca o data sa o opreasca, asa cum un barbat stie sa opreasca o criza de isterie a femeii lui, prinzindu-i trupul si tragindu-l spre el, dar mingiierile sub care altadata se lasa tot mai moale o faceau acum doar sa se incordeze, ca un arc.

Si dintr-odata, nu a mai vrut decit sa poata pleca undeva, cit mai repede. Sa taca odata aceasta femeie care insemnase atit de mult pentru el si pe care o privea acum piezis, dindu-si seama ca se apropia de acel punct in care ei nu ii va mai pasa ca cineva ar putea sa o auda. Pentru ca nu ii va mai pasa de el. O impingea acolo chiar neputinta lui de a spune ceva care ar fi oprit-o, dar el nu mai era in stare de nimic altceva decit de tacerea in care se cufundase. Se temea sa mai faca un gest de mingiiere, asa cum facuse cu citeva clipe inainte, pentru ca ar fi putut sa ii dezlantuie furia si mai tare.

*

Pina cind ea s-a oprit, in sfirsit. Aproape s-a rostogolit din pat si a inceput sa se imbrace, dibuind in penumbra dupa haine, ajutindu-se doar de lumina care venea din camera de baie unde insa nu a mai intrat. S-a uitat la ceas, in timp ce ii incheia bratara, si-a strins fara oglinda parul si l-a prins in elasticul cu biluta, si-a insfacat pardesiul si esarfa.

I-a dat peste mina cind a venit dupa ea, cu cele doua plicuri, cel cu de 3.000 de lei pentru asistenta si cel cu brosa de Martisor. Citeva sute albastre cu Ateneul pe ele au plutit, incet, inainte pina sa cada pe linoleumul din antreu. El tinuse mai strins in mina plicul cu brosa, era de aur, cu o pietricica. Martisorul trecuse, el facuse rost de cheie doar azi, dar brosa ar fi putut sa o poarte oricind. Numai ca ea trintise usa si pasii i se auzeau, tot mai incet, pe scara..

AUTOAREA

Cind a preluat, ca redactor-sef, in septembrie 1991, revista “22” a Grupului pentru Dialog Social, Gabriela Adamesteanu avea in urma 26 de ani de munca in edituri, ca redactor. Romanele Drumul egal al fiecarei zile (1975) si Dimineata pierduta (1984) si povestirile Daruieste-ti o zi de vacanta (1979) si Vara-primavara (1989) ii adusesera cele mai importante premii nationale, iar spectacolul, devenit clasic, realizat la Teatrul Bulandra de Catalina Buzoianu in 1986, largise succesul Diminetii pierdute. In mai 2005 cind se reintoarce la literatura, Gabriela Adamesteanu lasa in urma doua carti de publicistica – Obsesia politicii, 1995, si Cele doua Romanii, 2000 – si o activitate intensa dedicata independentei presei si democratizarii societatii romanesti. In 2003, la Editura Polirom ii apare romanul Intilnirea, reeditat, in versiune definitiva, in 2007. Din 2005 cind Dimineata pierduta este tradusa de Alain Paruit si publicata la Gallimard, scrierile ei au fost, sau urmeaza sa fie traduse, la edituri importante, in Franta, Spania, Italia, Ungaria, Statele Unite, Israel, Bulgaria, Rusia, Estonia, Polonia, Olanda, Germania. In 2008, Polirom a inclus cartile Gabrielei Adamesteanu in colectia sa de Opere.

Galerie foto