Desi ne-am declarat de mult timp incoace o natiune francofona, daca nu chiar francofila, am putea sa ne intoarcem putin admiratia si inspre britanicii astia imperialisti. Si sa imprumutam de la dinsii ideea unei asemenea piete. Una care sa omagieze batalia Romaniei cu Criza. Evident, nu am avea acum, in vremurile astea de austeritate, banii necesari pentru a construi de la zero un atit de complex edificiu. Asta desi domni precum Videanu, Berceanu si Cocos ar putea contribui fiecare cu experienta, licitatii si mortar. Si atunci cea mai buna solutie ar fi ca noi, romanii, sa ii facem un lifting actualei Piete a Victoriei. Pentru inceput, ar fi indecent sa ii pastram numele actual, pentru ca termenii “roman” si “victorie” sint intr-o perfecta relatie pornografica. Drept urmare, nu ar fi chiar lipsit de inspiratie sa-i spunem Piata Trafalet, punindu-i si o placuta in limba engleza pe care sa scrie “Trafalet Square”. Trafalet, pentru a transmite astfel, peste timp, esenta relatiei dintre bravii lideri romani si mediul inconjurator.
Odata stabilit numele, am trece la ridicarea unui monument. Unul care sa ii cinsteasca pe primul barbat al tarii si, de asemenea, pe fostii si actualii sai aliati. In cinstea relatiei noastre milenare cu baietii aceia din Roma ce-au construit, printr-un Bechtel antic, drumuri si poduri pe aici, prin glodul pontic, i-am putea spune monumentului “Coloana lui Traian”. In virful edificiului l-am aseza, normal!, pe primul marinar al natiunii, de-a carui mina dreapta ar putea fi prinse personaje precum Boc, Blaga sau Udrea. Artistul care va ridica monumentul va trebui sa fie unul foarte rabdator, pentru ca va avea mult de finisat la barcuta cu vele din mina dreapta a statuii presedintelui. Pe jos, in diverse posturi mai mult sau mai putin agresive, ar trebui sa se afle domni precum Vosganian, Antonescu, Nastase sau Geoana. In jurul statuii am putea renunta la clasicul simbol al celor patru lei, care strajuiesc alte monumente similare. Si am putea aranja cite un televizor pe fiecare latura a coloanei, pentru a aminti, peste veacuri, de locul preferat in care isi fac treaba politicienii romani.
Un singur lucru ar mai ramine de stabilit: postura personajelor de pe coloana. Si cred ca privirile lor ar putea sa fie orientate inspre Ungaria, tara cit un sfert de Romanie care a biruit si criza, si vremurile. Iar marea maiestrie a artistului va fi sa aranjeze personajele in asa fel incit, de oriunde te-ai uita, sa stea cu fundul la popor.