Analiza nu se pierde in aburul unui psihologism abuziv, dupa cum creatia nu echivaleaza cu punerea in pagina a unei nude realitati exterioare.
Concert… isi tragea substanta tocmai din goliciunea interioara a personajelor, din maceratia firavelor continuturi, in febra unei boli sau la temperatura egala a plictiselii. Lica Trubadurul era o pata de culoare si un reflex inca netocit, intr-un univers uman flasc, introspectiv nu atit din profunzime, cit din atrofiere. Cu totul altfel se prezinta eroii din Drumul ascuns si intriga la care ei participa. Daca suferinda Lenora evolueaza in logica diminuanta a maladiei ce o distruge treptat, pina la sfirsitul inevitabil, Coca-Aimee, fiica, si doctorul Walter, sotul, sint niste caractere puternice (tipologic, nu moral), oameni tari ce dau concretete romanului. Vointa fiecaruia dintre ei reprezinta un factor de coagulare si ordonare, in cercuri cu raza tot mai mare. Fostul tinerel sarac, intretinut pe vremuri de o amanta monstruoasa (Salema Efraim) si recompensat de ea regeste, isi administreaza acum averea cu mina de fier si rigoare prusaca. Palatul Barodin, dobindit prin servicii erotice, a fost transformat in sanatoriul Walter, o oaza de insanatosire contra cost.
In acest univers medical-conjugal apare “intrusa” Coca-Aimee, papusa de portelan ce a iesit din pension parca anume pentru a-i arata lui Walter (si cititorului) fata feminina a ambitiei. Prin comparatie cu atit de matura si calculata Coca-Aimee, Lenora pare, ea, o fetita; senzualitatea ii este tot mai stridenta, pe fondul unei infantilizari progresive. Bolnava, neajutorata, cu entuziasme puerile si frica – tot copilareasca – de orice complicatie, mama se eclipseaza, devine un element de decor, o anexa.
Romanul este asadar scena intilnirii lor: doctorul uscat launtric si domnisoara care, dincolo de trasaturile gingase, dovedeste o tenacitate cit pentru o intreaga serie de parveniti din proza romaneasca. Drumul ascuns e drumul celor doua personaje unul catre celalalt, sinuos epic si blocat in unghi etic, croit, pina la urma, in pofida tuturor obstacolelor.
In traseul unor eroi ce forteaza lumea din jur sa se adapteze la distorsiunile lor, prozatoarea topeste semnificatiile, mai largi, ale unei mutatii determinate de insasi rafinarea societatii. Proustianul Concert din muzica de Bach infatisa incheierea acestui proces, un segment si un interval al stagnarii amorale. Drumul ascuns prezinta insa, in capitole de o densitate epica si o acuitate psihologica absolut remarcabile, intregul parcurs, de la premise si pina la concluziile demonstratiei subiacente. Mecanismul ce da nastere unor “situatii” si unui anumit deznodamint este perfect reglat, circuitul pe care abaterea de la regula morala se prezinta, se impune si devine norma noua poate fi oricind luat de la inceput.