“Lire en fete 2010” a fost structurat pe trei zile, iar in program au fost incluse lecturi publice, lansari de carte si dezbateri care au pus in discutie starea romanului de debut, publicarea, difuzarea, promovarea si receptarea sa in spatiile culturale roman si francez si, prin extrapolare, in Europa. La discutii au fost invitati atit scriitori debutanti, cit si romancieri deja consacrati (din Romania si Franta), critici literari, editori, jurnalisti.
Deschiderea “Lire en fete 2010” a avut loc joi, 13 mai, la ora 19.00, la Libraria Avant-Garde cu o proiectie de film (Le bucheron des mots de Izu TROIN) si cu o prezentare a Festivalului Primului Roman. Scriitorii Matei Florian si Calin Ciobotari si-au prezentat romanele de debut: Si Hams Si Regretel si, respectiv, Ssst! Generalul viseaza…, apoi s-a dezbatut tema “publicarii si difuzarii romanului de debut in Romania”.
Vineri, 14 mai, in sala “B. Fondane” la CCF, s-au lansat romanele: Blocul 29, apartamentul 1 de Corina Sabau si Trickster de Ovidiu Pop. In ultima zi a evenimentului, simbata, 15 mai, publicul s-a intilnit cu scriitorul Arno Bertina, care a sustinut o lectura publica urmata de dezbaterea “Receptarea romanului de debut in Romania si Franta” la Libraria Carturesti – Iulius Mall.
Tot vineri, de la ora 20.00, Radio Iasi a realizat o editie speciala a emisiunii “Suplimentul de cultura”, transmisa in direct de la CCF. Dezbaterea a pornit de la tema “Promovarea romanului de debut in Romania si Franta”. Au participat scriitorii Arno Bertina, Corina Sabau, Matei Florian, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici, Ovidiu Pop, Calin Ciobotari, criticii literari Antonio Patras si Bogdan Cretu, precum si reprezentantul Editurii Polirom, Claudia Fitcoschi (Departamentul de Promovare si Relatii cu Presa), si jurnalistul Luiza Vasilu. Emisiunea a fost moderata de George Onofrei, iar traducerea din limba franceza a fost asigurata de Dana Daia. O sinteza a discutiei o puteti citi in aceasta saptamina in paginile “Suplimentului de cultura”.
Cind te adresezi unei edituri?
Arno Bertina: Am publicat foarte mult in reviste literare, finantate majoritatea in Franta de catre stat, iar acesta este primul pas catre publicarea la o editura. Cind am terminat primul meu roman, stiam deja ce gindesc si cum functioneaza editurile. Asa am stiut exact care editura ar putea fi interesata de romanul meu. Stiam ca Editura Actes Sud, care mi-a publicat romanul pina la urma, primea intre 10 si 15 manuscrise pe zi, iar daca nu mi-ar fi publicat cartea, nu ar fi fost din cauza ca aceasta nu ar fi fost buna, ci pentru ca nu au primit-o intr-un moment potrivit si au fost fortati sa citeasca un volum foarte mare de carti intr-un timp foarte scurt. Sint foarte multe aspecte exterioare care nu au de a face cu valoarea cartii.
Cum se intimpla lucrurile in Franta? Banuiesc ca exista multe edituri mici, de nisa, nu neaparat mai proaste, care si-au facut un scop din a publica romane de debut. In general, exista aceasta perceptie ca editurile mari preiau autori gata formati si carora urmeaza sa le creasca valoarea.
Arno Bertina: Franta manifesta o mare deschidere catre primul roman. In septembrie au fost publicate 600 de romane dintre care peste o suta au fost romane de debut. Aceasta bunavointa este atit la nivelul editurilor, care primesc si publica prime romane, cit si la nivelul mass media, care le acorda un spatiu mult mai generos autorilor. Dar asta nu se intimpla decit in cazul primului roman. De la al doilea intri deja in marea masa a scriitorilor in care trebuie sa rezisti, sa te lupti, sa inoti impreuna cu ei, si poti sa intri in anonimat.
Ovidiu Pop: Eu am inceput participind la un cenaclu din Bucuresti si am inceput cu texte mai scurte, scriind in grup si asteptind reactiile. Cred ca primul text publicat, un text scurt, a aparut la Editura Universitatii din Bucuresti, intr-un volum care se cheama Amintiri din comunism, iar apoi, pe la 25 de ani, tot scriind, m-am gindit ca ar fi cazul sa public.
Cind te adresezi unei edituri?
Inainte de a fi publicata la Polirom, a mai fost vazuta cartea de alti editori?
Ovidiu Pop: Au vazut plicul, dar nu textul. Experienta mea personala spune ca este o obisnuinta sa vada plicul si sa ramina intr-un sertar. Probabil ca nu sint eu singurul din Romania care a aparut cu un plic la o editura. Oamenii s-au uitat la plic si au spus: “Da, lasati-l aici si ne uitam noi mai incolo”.
Corina Sabau: Eu am inceput altfel decit Ovidiu Pop. Nu am citit la nici un cenaclu si probabil, chiar daca as mai avea 18-20 de ani, nu m-as duce la nici un cenaclu. Am inceput mult dupa ce am terminat facultatea, iar daca as fi ramas la multe dintre lecturile din facultate, gen Flaubert, Stendhal, Thomas Mann sau Kafka, nici in momentul de fata nu as fi publicat. Uneori ma simt extrem de impostoare ca sint in aceeasi librarie cu Flaubert, de exemplu. Am finalizat insa acest roman, pe care l-am scris probabil pentru a-mi satisface mai degraba un moft, de a ma apropia de un spatiu pe care il pierdusem…
Florin Lazarescu: Noi traiam intr-o perioada mai de haiducie. Vorbim de mai multi ani, inainte de ‘90, in care nu aveai sanse sa publici la o editura, iar noi nici macar nu am incercat. Noi, adica eu, Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu. Noi am simplificat lucrurile: am infiintat o editura si am cautat sa o facem cit mai profesionist. Ajungind apoi sa lucram in Polirom, am cautat sa nu mai pateasca si alti autori ceea ce am patit noi.
Cite exemplare mai pastrezi din prima ta carte?
Florin Lazarescu: Aproape toate, pentru ca arata asa de oribil cartea, incit mi-a fost rusine sa o dau. Am dat-o doar prietenilor si citorva critici. Am foarte multe exemplare.
Matei Florian: Nici eu nu mai stiu cind s-a intimplat debutul. La inceput credeam ca s-a intimplat odata cu Baiuteii, romanul pe care l-am scris impreuna cu Filip, dupa care mi-am dat seama ca nu e chiar asa, ca s-ar putea ca jumatate de roman sa nu insemne un roman intreg. Apoi mi-am dat seama ca, teoretic, de vreme ce Si Hams Si Regretel e un roman intreg, ar putea fi un debut. Pe de alta parte, am aflat acum ca nu mai poate fi un debut de vreme ce a aparut o jumatate de carte. Pina la urma conteaza ca am scris aceste carti. Sentimentul ca vrei sa publici cred ca il ai intotdeauna din momentul in care ai scris primul lucru. Eu tin minte ca am scris o poezie de o genialitate absoluta in clasa a IV-a si atunci am vrut s-o public. In momentul in care am scapat de sentimentul genialitatii absolute, prin clasa a XII-a cred, am capatat oarece decenta. Cred ca atunci a fost momentul in care am devenit oarecum un scriitor de publicat.
Calin Ciobotari: Debutul meu s-a produs la 27 de ani. Aveam deja niste ani de jurnalism cotidian, apoi jurnalism de revista literara, la “Dacia literara”. Ma aflam in vecinatatea literaturii. Am debutat practic in proza cu un volum de proza scurta, aparut la o editura de nisa, sa-i spunem. Apoi am produs manuscrisul de la Generalul viseaza… pe care n-am avut curajul sa-l dau direct, ci m-am consultat cu doi prozatori ieseni, Liviu Antonesei si Nichita Danilov, care mi-au spus ca merita sa incerc. Pe atunci Poliromul era foarte pe val, cum e si astazi de alftel, dar era foarte pe val in politica de promovare a debuturilor si se crease chiar moda debutului. Era un trend formidabil si cred ca am prins ceva din trendul acela. Am trimis manuscrisul, n-am sperat foarte tare pentru ca stiam foarte bine cite manuscrise primesc oamenii de acolo, iar in clipa in care Lucian Dan Teodorovici m-a sunat sa imi spuna, a fost una din zilele mele cele mai interesante.
Lucian Dan Teodorovici: Povestea mea a fost deja spusa de Florin, pentru ca, la momentul respectiv, era undeva prin 1999, daca imi amintesc eu bine, anul debutului, noi am luat decizia de a nu merge la alte edituri, care oricum nu aveau nici un interes de a publica autori tineri romani.
Cum arata peisajul editorial al acelui an?
Lucian Dan Teodorovici: E cliseistic spus, dar era un peisaj trist, pentru ca nu exista un interes din punctul de vedere al scriitorului roman. Asadar noi am infiintat acea editura pentru a evita contactul cu editorii de la vremea respectiva. Acum mi-am dat seama, auzindu-l pe Florin, ca la editura respectiva au aparut totusi Florin, Dan Lungu, Horatiu Decuble, Ovidiu Nimigean. Deci au aparut nume care in momentul de fata sint cunoscute. Ceea ce a spus Florin mi-a prilejuit si un alt motiv de meditatie. Eu intotdeauna m-am considerat inainte de toate scriitor, adica ma stiu scriind din gimnaziu cel putin, ca sa nu imi amintesc de incercari poetice din scoala primara. Mi-am dat seama ca practic noi am fost acolo, la Outopos, in primul rind editori si abia apoi scriitori, adica am infiintat o editura si abia apoi ne-am vazut cu cartea publicata.
Cit de greu este sa promovezi un debutant in Romania?
Claudia Fitcoschi: Daca interesul presei in Franta este unul notabil, in Romania dimpotriva, autorii debutanti pot fi foarte greu promovati. Daca ar fi sa fac un top al cartilor greu de promovat, publicate de Polirom si Cartea Romaneasca, cred ca pe primul loc se afla cartile de poezie de la Cartea Romaneasca, pe locul doi ar fi autorii debutanti de la Polirom, iar pe locul trei celelalte carti. Promovarea se face destul de dificil. Munca unui om de la promovare depinde foarte mult de cit de receptivi sint cei din mass media.
Si poate cit de receptiv este autorul la sugestiile pe care le face un departament de promovare.
Claudia Fitcoschi: Sigur ca da. Noi incercam sa promovam autorii in mod egal, sa oferim o sansa egala tuturor, si debutantilor, si autorilor consacrati. In cazul unui autor debutant munca este putin mai dificila insa, pentru ca presa din Romania este mult mai interesata de autori aflati la a doua, a treia, a patra carte decit de un autor debutant. Criticii literari sint interesati de debuturi, dar e un pic mai greu sa ajungem la publicul larg. Si apropo de sansa egala pe care Poliromul vrea sa o ofere autorilor pe care ii publica, eu cred foarte mult in promovarea individuala. Fiecare autor are potentialul sau, fiecare carte are potentialul sau, iar el trebuie intuit si exploatat.
Exista posibilitatea ca un autor talentat aflat in pragul debutului sa fie scapat de toate editurile?
Luiza Vasiliu: Cu siguranta, dar cred ca toata povestea aceasta tine si de noroc, adica trebuie sa stii omul potrivit, trebuie sa stii cum sa-i atragi atentia, trebuie sa stii tu personal sa iti faci publicitate si sa ajungi la un anumit editor. De aceea eu cred ca exista in momentul acesta oameni foarte talentati in Romania care si-au terminat cartea si care deocamdata nu au reusit sa ajunga acolo unde trebuie.
Apar suficiente carti de debut?
Luiza Vasiliu: Dupa gustul meu, nu.
Lucian Dan TeodorovicI: In primul rind, in Romania nu exista o productie atit de mare incit sa creeze cu adevarat probleme unui editor. In al doilea rind, vorbea Luiza Vasiliu de necesitatea de a cunoaste pe cineva. Nu e chiar asa. Exista totusi un sistem simplu: trimiti cartea la editura, cartea ajunge la referenti, care nici macar nu cunosc numele autorilor. Nu se judeca o carte pe alte motivatii decit cele pur estetice, pur valorice. Eu cred ca este un sistem valabil care functioneaza.
Luiza Vasiliu: Eu vorbeam din perspectiva omului care nu stie cum se petrec lucrurile intr-o editura, a omului din public, care sta pe margini si isi pune intrebari.
Critica literara. Sa incurajezi sau Sa “razi”?
Antonio Patras: Mie mi se pare cel mai important actul trierii manuscriselor care vin la editura, pentru ca vin foarte multe si foarte putine sint intr-adevar de calitate. Dupa ce cartea apare pe piata, urmeaza a doua etapa, a promovarii, pentru ca un critic trebuie sa si promoveze cartea. L-am auzit recent pe Daniel Cristea-Enache la emisiunea pe care o are pe TVR Cultural spunind ca un critic trebuie sa fie crud, sa aiba obiectivitatea si cruzimea medicului care face incizii.
Dar esti constient ca in momentul in care scrii o cronica s-ar putea sa fie hotaritoare.
Antonio Patras: Tocmai asta este problema, ca un critic trebuie sa fie mai ingaduitor cu debutantii. Eu stiu foarte bine ca la debut o opinie critica prea dura, prea transanta poate descuraja un talent care isi da masura mult mai tirziu. Am vazut cazuri de scriitori care au dat marile carti dupa o perioada foarte indelungata de tatonari. Nimeni nu se astepta ca un scriitor sa dea cartea si a dat-o tirziu, dupa 40 de ani. Pe de alta parte, ca tot vorbim de promovare, un debut care il propulseaza pe un scriitor in prim-planul vietii literare – incepe sa fie premiat, sa aiba lecturi publice, critica il ia in brate – poate sa ii faca rau. El poate avea impresia ca deja a devenit scriitor. Si am intilnit si cazuri ca de la debut la urmatoarele carti sa nu vad o evolutie in bine.
In acelasi timp, un diagnostic pus de un critic nu este un diagnostic de piata.
Antonio Patras: Si nici unul care sa fixeze pe o tabla de valori definitiv un autor. Un autor e un om viu. Am vorbit in seara aceasta despre timbrul vocii. Acesta este rolul lecturii publice, sa vezi ce legatura este intre textul acela fara viata, desangrinizat si modul in care autorul isi citeste textul. Am avut o surpriza. De fapt, ambii autori, si Corina Sabau, si Ovidiu Pop, mi-au confirmat ceva, asteptarile mele au fost in mod placut confirmate. Corina Sabau are o personalitate care transpare din text, se simte neconfortabil in luminile rampei. Ovidiu Pop este mai teatral, a fost la cenaclu, stie cum sa faca literatura.
Obisnuiesti sa fii mai ingaduitor in momentul in care recenzezi o carte de debut? Sau preferi sa ii pui diagnosticul foarte dur scriitorului si sa-l “ajuti” sa nu isi mai publice a doua carte?
Bogdan Cretu: Ca sa fiu sincer, am dat de citeva ori si cite o mina de ajutor in sensul acesta, dar cred ca bine am facut. Nu e bine sa lasi un om sa traiasca o viata intreaga cu iluzia ca poate sa devina scriitor, sa rateze alte lucruri la care poate se pricepe mai bine. Pe de alta parte, e cumva exagerat, daca nu chiar aberant, sa-i pretinzi unui autor care isi face intrarea in literatura sa fie la fel de bun ca Thomas Mann. Exista un fel de bunavointa exigenta, cel putin asa incerc eu sa procedez. Adica nu am lasat niciodata de la mine atit de mult in temeiul faptului ca e vorba de un scriitor debutant incit sa plusez acolo unde nu e cazul. Dimpotriva, cred ca exigenta face bine si unui scriitor debutant, dar nu dusa la extrem. Mie nu imi place criticul care scrie avind impresia ca trebuie sa demonstreze ceva sau, eventual, sa ii demonstreze scriitorului cum ar fi trebuit el sa scrie. Un scriitor nu exista pentru ca eu, criticul, scriu despre el, ci eu, criticul, exist pentru ca pot scrie despre el. Cred ca, mai ales cind e vorba de un debut in roman, pentru ca aceasta este tema, sint mult mai multe prejudecati critice decit in orice alt gen. De regula, daca esti un om care isi respecta meseria, pentru ca este o meserie, nu pui acolo unde nu este si nici nu negi ceea ce este evident. Cauti, eventual, gheara aia a leului pe care dupa aceea speri sa o gasesti in cartile care urmeaza.
Eu as mai fi avut ceva de spus legat de rolul criticului, pentru ca umbrela sub care discutam astazi este promovarea. Ei bine, criticul nu face parte din mecanismul acesta de promovare, asa cum se intelege de obicei. Criticul nu este un functionar arondat editurii. Exista o anumita independenta pe care cei care tin si se respecta, o si respecta. Se poate ca o cronica sa faca bine unei carti, se poate ca un critic sa se insele si sa-i faca rau, dar in momentul in care se insala pe barba lui, totul e ok. Atit a putut el. E insa o voce de care e nevoie.
Dansul pe sirma: debutanti si critici
Care a fost, de la momentul debutului si pina azi, relatia dvs. cu critica literara si cit de importanta a fost aceasta in momentul debutului?
Arno Bertina: Cronicile la ceea ce am scris eu au fost constructive, m-au invatat, mi-au aratat directia pe care ar trebui sa merg, insa nu toate. Subiectul primului meu roman a fost razboiul din Algeria care chiar si astazi este un subiect mai aparte in Franta. Este un obicei cunoscut, cind este vorba de primul roman, sa se spuna ca este foarte promitator. Nu se opresc neaparat la valoarea romanului in sine, ci se gindesc deja la viitor. Primul roman este un adevarat fascicol de directii oferite atit de familie, cit si de prieteni, de critica si de public. Plecind de la primul roman, atit jurnalistii, cit si publicul si editurile imagineaza o anumita directie a evolutiei, astfel ca autorul, cind publica o a doua carte, reprezinta o oarecare deceptie pentru ca fiecare si-a imaginat poate altceva decit ceea ce a aratat autorul.
Ovidiu Pop: E fascinant sa citesti textul scris de o alta persoana despre ceea ce ai scris tu. Pe mine m-au bucurat si textele pozitive, si cele negative, dar mai ales acestea din urma. Si m-a bucurat faptul ca si cei care au scris pro, si cei care au scris contra au fost destul de angajati, de entuziasti.
A fost o relatie fie de dragoste, fie de ura?
Ovidiu Pop: Asa am avut eu senzatia la cele citeva texte pe care le-am citit. Mi se pare un lucru fascinant pentru ca e o intilnire a doua ego-uri.
E o relatie de normalitate ca autorul sa ii dea la un moment dat o replica unui critic?
Ovidiu Pop: Nu cred ca este relevant.
Cu ceva vreme in urma Mircea Cartarescu le-a raspuns criticilor.
Ovidiu Pop: Cred ca depinde de fiecare in ce masura ia asta ca realitate, in ce masura se identifica in calitate de autor cu raspunsul criticului, in ce raport se situeaza. Daca se gindeste ca amindoi ocupa spatiul public in care se pot desfasura si pot deschide gurile sa formuleze ceva, atunci da, raspunde. Eu nu cred ca asta e misiunea scriitorului. Misiunea scriitorului este sa scrie o carte, sa se bucure de criticile pozitive si negative si sa isi vada in continuare de treaba.
Corina Sabau: Eu am avut niste reactii foarte dure din partea criticii. Prima s-a produs la o cronica de popularizare pe micul ecran, cind o vecina i-a sunat pe parintii mei si le-a spus: “Uita-te la televizor pentru ca se vorbeste despre cartea Corinei”. Iar acel domn, care cred ca este un critic destul de respectabil, a facut-o praf pe doamna care mi-a scris pe coperta a patra, doamna Nora Iuga, un nume foarte respectabil al literaturii romane, agatindu-se de temele pe care aceasta scriitoare le abordeaza si facind confuzii foarte grave din punctul meu de vedere intre autor si narator. Si a spus: “Aaaa, e vorba de Nora Iuga. O fi ceva legat de vreun incest, o fi ceva negativ si in cartea tinerei debutante? Probabil ca da”. Si a ales un pasaj din carte care ilustra perfect aceasta teza. Asta a fost prima confruntare cu critica. A doua a fost si mai spectaculoasa, adica cu totul neasteptata pentru ca nu credeam ca se face si se admite sa se faca critica intr-un limbaj suburban. La a doua cronica pe care am avut-o la cartea mea am avut un sentiment: “O, Doamne, sper sa nu mai vada si altcineva chestia asta legata de numele meu”. Nu pot sa reproduc titlul cronicii, o sa reproduc insa numele autorului, este vorba de domnul Horia Garbea care inteleg ca ocupa o functie foarte importanta in Uniunea Scriitorilor, nu stiu exact ce functie. Matei Florian imi spunea ca nu urmareste premiile. Nici eu nu le urmaresc, dar atit am avut grija, daca cumva as fi fost nominalizata, dar am scapat de aceasta problema, sa imi retrag cartea.
Florin Lazarescu: Eu cred ca scriitorul roman a trecut din extrema in care se considera genial si nu-l interesa deloc sa isi promoveze cartea, lasind totul pe seama criticii, la cealalta extrema: e obsedat de marketing, de critici. Cred ca treaba scriitorului e sa scrie in primul rind.
Matei Florian: Subscriu. Trebuie sa scriem, baieti, sa scriem. Nu am o problema cu criticii.
Calin Ciobotari: E necesara o smerenie auctoriala. Criticii isi fac treaba, noi ne-am facut deja treaba. Cred ca mai mult decit criticii in Romania hazardul joaca un rol urias. Am impresia uneori ca un titlu foarte bun face cit zece cronici.
Lucian Dan Teodorovici: Eu cred ca o modestie asumata pina la capat nu e necesara intotdeauna. Corina Sabau tocmai a dat niste exemple foarte bune despre frustrari firesti ale scriitorului in momentul in care apare intrebarea: “De ce nu pot sa-i raspund unui critic?”. Sint critici literari care fac pur si simplu dintr-o carte un atac la persoana si scriitorul simte nevoia, macar intr-o discutie precum cea de fata, sa spuna ce are de spus. Dincolo de asta, sigur ca ei au un rol important. Nu cred totusi ca este nevoie de nici un fel de smerenie a scriitorului fata de critic si nici a criticului fata de scriitor.
Corina Sabau: Nu am absolut nici o problema cu criticii care isi fac treaba bine. O parte din critica romaneasca nu cred ca face acest lucru. Asa cum de la un scriitor se asteapta sa isi foloseasca cum trebuie instrumentarul scriitoricesc, si criticii trebuie sa faca acelasi job.
Antonio Patras: Nu am inteles niciodata atacul de acest gen sau sa faci critica fara o minima eleganta. Criticul se tradeaza, ca orice om, prin limbajul pe care il foloseste, prin modul in care spune niste lucruri. Poate atrage atentia unui scriitor, dar poate sa o faca civilizat.
Cind afli ca a aparut o carte a unui debutant, intii citesti cronica sau intii cumperi cartea?
Luiza Vasiliu: Eu mai intii vreau sa citesc cronica pentru ca sint citiva critici in gustul carora in continuare am incredere. Daca a trecut de validarea lor, atunci merita atentia mea. Nu am cum sa investesc cartea respectiva cu interes din partea mea daca nu exista un anumit context al receptarii ei.
Cit de mult rau poate sa faca un critic unui debutant?
Claudia Fitcoschi: Stii cum se spune, ca si reclama negativa ajuta. E bine ca se scrie. Eu cred ca e foarte rau atunci cind despre un debutant nu se scrie nimic. Chiar mi s-a intimplat sa incerc sa promovez o carte aparuta la Cartea Romaneasca, iar acea carte nu a avut parte de nici o reactie, desi am insistat de foarte multe ori. Important este asadar sa avem reactii. Noi nu putem in nici un caz sa controlam opiniile criticilor. Si nici nu vrem asta, ci doar sa informam.
Participantii
Arno Bertina – scriitor francez, autorul a trei romane: Le Dehors ou la Migration des truites, Actes Sud, 2001, Appoggio, Actes Sud, Anima motrix, Verticales, 2006.
Corina Sabau – a debutat la Editura Polirom cu romanul Blocul 29, apartamentul 1.
Ovidiu Pop – a debutat la Editura Polirom cu romanul Trickster.
Florin Lazarescu – a debutat in anul 2000 cu volumul de povestiri Cuiburi de visc la Editura Outopos, Iasi. Cel mai recent volum: Lampa cu caciula, aparut la Editura Polirom.
Matei Florian – a debutat intr-un volum scris impreuna cu fratele sau, Matei Florian, Baiuteii. Romanul sau de debut este Si Hams Si Regretel, aparut in 2009 la Polirom.
Calin Ciobotari – a debutat in roman cu Ssst! Generalul viseaza… la Editura Polirom.
Bogdan Cretu – critic literar, lector la Catedra de Literatura romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi. In 2008 a publicat la Editura Cartea Romaneasca volumul Utopia negativa in literatura romana.
Antonio Patras – critic literar, conferentiar la Catedra de Literatura romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi. In 2007 a publicat la Editura Cartea Romaneasca volumul Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii.
Lucian Dan Teodorovici – a debutat in 1999 cu volumul Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi la editura ieseana Outopos. Cel mai recent volum publicat: Celelalte povesti de dragoste, Editura Polirom, 2009.
Claudia Fitcoschi – PR literatura romana la Editurile Polirom si Cartea Romaneasca.
Luiza Vasiliu – jurnalist, “Suplimentul de cultura”.
Galerie foto
