De asemenea, Gilliam e si unul dintre cei mai ghinionisti regizori din istorie. La aproape fiecare film s-a confruntat cu probleme gigantice – o cariera cinematografica ce a stat permanent sub sabia dezastrului. Nu e de mirare, semnele au fost clare: in prima zi de filmare, la primul sau lungmetraj (Monty Python’s Holy Grail, realizat in colaborare cu Terry Jones), principalul aparat de filmat s-a stricat, iar Graham Chapman, unul dintre “Pythoni”, a facut o criza de delirium tremens.
In afara de mici oaze de liniste, lucrurile au continuat in aceeasi nota pentru Gilliam: Brazil a fost atit de urit de producatori incit regizorul, confruntat cu posibilitatea de a-si vedea filmul ingropat sau difuzat intr-o versiune masacrata, a fost silit sa duca un adevarat razboi pentru a-si vedea “copilul” in sali. Munchausen a costat dublu decit era prevazut si a strins doar opt pirlite de milioane de dolari in sala. Lucrul la Fratii Grimm a insemnat incaierari repetate cu producatorul, iar filmul, prins in bataia declansata de despartirea fratilor Weinstein de studiourile Miramax, a stat un an in depozit, dupa care a cazut si la box-office. The Man Who Killed Don Quixote va ramine in istorie drept un catalog ambulant de dezastre si ghinioane pe centimetrul patrat. Soarta a fost atit de potrivnica incit din tot filmul a ramas doar un documentar (premiat) ce pastreaza pentru eternitate amintirea acestei catastrofe.
Interesant de remarcat ca, in cazul lui Gilliam, dezastrele au tendinta de a fi consemnate pe hirtie si pelicula: exista o carte si documentarul Battle for Brazil, cartea Losing the Light (despre Baron Munchausen), documentarul Lost in La Mancha, cartea Dreams and Nightmares despre Fratii Grimm.
In general, un film de Terry Gilliam seamana la perfectie cu circul ambulant al doctorului Parnassus: un balamuc de diverse obiecte, fiecare incercind sa porneasca in alta directie si care, printr-un urias miracol, reusesc sa se tina la un loc. La fel stau lucrurile si cu filmul Doctorul Parnassus (proaspat aparut pe DVD), un succes ce a reusit totusi sa se nasca din dezastrul mortii lui Heath Ledger. Un film trecut cu vederea la noi de distribuitorii de film care au preferat alte spanacuri de mare clasa, 3D sau nu (si nu, nu ma refer la Avatar!). Este insa unul dintre cele mai bune filme Terry Gilliam din ultimii ani, un spectacol vizual greu de uitat, cu o distributie de zile mari – de la Christopher Plummer in rol de ucenic vrajitor care isi vinde sufletul diavolului, la Tom Waits insusi pe post de Diavol, trecind prin tripleta Depp-Farrel-Law, venita sa completeze ultima partitura actoriceasca a lui Heath Ledger. De consumat imediat, in ciuda faptului ca filmul ar fi meritat poate o versiune DVD mai speciala.
P.S.: Poate ca Dr. Parnassus a fost ispasirea finala pentru Gilliam; sint semne ca lucrurile ar putea fi bune in viitor. Gilliam lucreaza din nou la Don Quixote, iar Ewan McGregor si Robert Duvall s-au adaugat circului sau ambulant, pentru un viitor succes sau dezastru de mare clasa.