— Bine, puiul meu... Se spune ca a fost odata, undeva departe, o tara mica, cenusie, cu oameni tristi, nefericiti, care isi duceau traiul greu de la o zi la alta si nu aveau de nici unele. Erau tare amariti de saracie si toti se vaitau de nenorocirea care a dat peste ei si de traiul greu.
Din cauza asta, ajungeau sa fie tot mai rai unii cu altii, sa nu se mai ajute intre ei, ba mai mult, sa insele si sa fure. Insa oamenii de rind mai aveau o speranta. Aveau mare incredere in imparatul lor, un om foarte destept si viclean. Si se tot rugau la el: “Imparate, fa ceva ca sa traim mai bine”. Imparatul spunea ca ii va ajuta, sa mearga la casele lor si sa stea linistiti, dar iarasi trecea o vreme fara sa se intimple nimic, si oamenii se intorceau la el: “Imparate, salveaza-ne”. Si intr-o buna zi, imparatul, satul de atitea plingeri, a iesit in curtea palatului unde locuia si a spus ca de miine fiecare om, daca vrea sa traiasca mai bine, trebuie sa taie un sfert din trupul sau si sa-i aduca lui la palat. Oamenii s-au ingrozit de aceasta lege noua, ei credeau ca imparatul o sa-i ajute, dar acum vedeau ca el le vrea raul si s-au suparat. Atunci s-au strins si s-au sfatuit ce-i de facut. Mai intii s-au ridicat batrinii tarii, care au trimis pe cel mai batrin dintre ei sa se lupte cu imparatul. Si a venit batrinul batrinilor cu o cirja fermecata, dar imparatul s-a uitat la el piezis si cirja s-a transformat intr-un firicel de apa. Apoi imparatul a facut un soare mare pe cer si batrinul batrinilor s-a topit de caldura. Atunci oamenii au trimis o armata de mame cu copii, si copiii au inceput sa plinga toti odata, incit nu puteai sa stai nici la cale de 2 zile de mers de locul acela, fara sa asurzesti. Insa imparatul a luat soarele de pe cer, a facut noapte si toti copiii au adormit. Vazind ca nu reusesc nicicum, oamenii s-au strins toti impreuna si au venit la palat cu gind sa-l omoare pe imparat. Dar imparatul a iesit inaintea lor si le-a zis: “Oameni buni, opriti-va. Am glumit. Am vrut sa va pun la incercare. Vedeti voi, erati amariti ca nu aveati nimic, ca erati saraci, dar cel mai rau era ca nu mai aveati incredere in voi insiva, si in aproapele vostru. Acum sinteti uniti si va ajutati intre voi. Nu trebuie sa-mi dati un sfert din trupul vostru. Trebuie doar sa invatati sa pretuiti ceea ce aveti si sa va iubiti aproapele”. Hai, gata. Vad ca ti se inchid ochii. Ar trebui sa te culci.
— Nuu. Mai vreau, zi-mi cum se termina. Zi-mi sfirsitul. Imi place cel mai mult sfirsitul.
— Bine… Legenda spune ca a doua zi a venit o inundatie mare, mare, mare si a acoperit toata tara cu apa. Din tot pamintul a ramas un singur petec uscat, si anume cel caruia i se spunea… Muntele Fagaras. Sfirsit. Gata. Somn usor, puiule.
— Multumesc, mami. Noapte buna.