Filmul te surprinde de la primele cadre pentru ca e in alb-negru, dar intr-un alb-negru frumos, nuantat – obtinut de fapt din decolorarea unei pelicule turnate in culori. Intentia cineastului austriac nu a fost aceea de a face un film sic; folosirea alb-negrului e justificata de dorinta de a face ca filmul sa semene cit mai mult felului in care realitatea de la 1914 aparea in filmele de epoca si a celui in care ne-o imaginam din filme sau fotografii. E incredibil cit de mult iti permite filmul lui Haneke – cu ajutorul regiei, imaginii, scenografiei – sa te scufunzi in epoca si sa ai de multe ori senzatia ca ai traversat tunelul timpului. (Spre deosebire de Stephen Hawking, care a spus recent ca doar calatoria in viitor e posibila pentru ca nu contrazice legea cauza-efect, noi, profanii, credem – la modul prozaic pur si simplu – ca e mai usor de facut calatoria inapoi, odata ce drumul e deja batatorit.)
Uitati-va apoi la cit de bine sint alesi absolut toti interpretii – fara sa conteze numarul de replici sau prim-planurile. Cu totii par de acolo. Se stie poate deja ca regizorul a utilizat ca figuranti tarani romani pe care nici nu i-a gasit prin agentiile de casting – unde, de regula, nu sint listate persoane de la tara care ar vrea sa faca un ban aparind in filme sau la televizor.
Nu stiu daca Panglica alba e o capodopera
Panglica alba te cucereste apoi prin felul atit de tipic al lui Michael Haneke, ascutit in Funny Games sau in Cache, de a mentine suspansul. Dar daca nu vom reusi pina la sfirsitul filmului sa ne dam seama cine e vinovat de toate “accidentele” bizare de pina atunci (desi exista niste indicii), acest lucru nu se intimpla din cauza noastra sau a regizorului, ci pentru ca nu aceasta e miza filmului. Panglica alba nu merge de la cauza la efect asemeni unui film politist (desi are suspans destul), ci ne face sa cautam nuantele acestui alb-negru, nuantele unei povesti care ar fi putut fi simple (si care poate ca si e la modul structural), dar care insa e mult mai complicata, anuntind (asemeni calatoriei in viitor acceptate ca posibile de catre fizicianul Stephen Hawking) fapte la scara mai mare care nu vor mai fi accidentale. Nu stiu daca Panglica alba e o capodopera. Si Funny Games era iarasi foarte bun, dar acesta era patimas si manipula spectatorul, testindu-i rezistenta la borne. Panglica alba e inteligent ca o problema de fizica atit de uscata si de rigida incit se transforma instantaneu intr-un poem superb.
Panglica alba/Das weisse Band – Eine deutsche Kindergeschichte.
Regia si scenariul: Michael Haneke.
Cu: Christian Friedel, Ernest Jacobi, Leonie Benesch, Ulrich Tukur.