Asa ca mi-am crutat eroii, din care pricina povestirea e tare searbada”. „Omul fara splina” mai avea momente de duiosie, familia ii mai tempera cruzimile! Capitolul al doilea e tiparit abia dupa cinci ani, in 1894!!! Intr-adevar, nemaicrutindu-i, praful si pulberea gri se alege din eroi!! Iata finalul. Nikitin, „fericitul” sot al dragalasei Maniusea, scrie in jurnalul sau: „Unde ma aflu, Doamne! Ma impresoara si ma copleseste banalitatea. Oameni plicticosi, meschini, strachini cu smintina, ulcioare cu lapte, gindaci negri, femei toante… Nu exista nimic pe lume mai inspaimintator, mai injositor si mai descurajant decit banalitatea (subl. mea, E.B.). Trebuie sa fug de aici chiar astazi, altfel voi innebuni… „. Acum nimeni si nimic nu-i mai poate sta in cale. Insusi Tolstoi va fi facut harcea-parcea in alta scrisoare (17 decembrie 1890), tot catre Smirnov: „Inainte de a pleca, Sonata Kreutzer era pentru mine o adevarata minune, pe cind acum mi se pare ridicola si idioata”. Chiar asa, negru pe alb: i d i o a t a ! Rusinat parca de enormitatea ereziei, adauga imediat: „Poate ca m-am maturizat datorita calatoriei, sau poate ca mi-am iesit din minti – cine stie?!”. El, Cehov, stie ce stie!! Dovada? Sirul de capodopere ce urmeaza anului 1890, anul „sahalinomaniei”!
***
Caietele de insemnari cehoviene au un farmec acut, penetrant, ce-l depaseste uneori (as indrazni sa exagerez!) pe cel al povestirilor si nuvelelor in care, o parte, s-au dizolvat. Oricum, se citesc altfel. Poftim: „X. a venit la prietenul sau Z., unde a ramas peste noapte. Z. este vegetarian. Ei stau la masa. Z. explica de ce nu maninca carne. X intelege, are totusi o nedumerire. «Atunci pentru ce mai sint pe lume porcii?» X. s-ar invoi ca animalele sa fie libere, dar nu intelege sa dea libertate si porcului. Noaptea el nu poate dormi, se chinuieste si intreaba mereu: «Dar daca nu-i mincam, pentru ce mai sint pe lume porcii?»”. Iata si drama unui licean hipersensibil: „Un licean invita o doamna sa ia masa cu el la restaurant. Nu are decit o rubla si douazeci copeici. Are de plata patru ruble si treizeci copeici. Neavind bani, izbucneste in plins. Patronul restaurantului il trage de urechi. Cu doamna discutase despre Abisinia”. O solutie matrimoniala a la Cehov: „Are doua sotii: una la Petersburg, cealalta la Kerci. Vesnice scandaluri, amenintari, telegrame. L-au exasperat, aducindu-l pe pragul sinuciderii. In cele din urma gaseste o solutie: le-a adus pe amindoua in aceeasi locuinta. Nedumerite, ele au inlemnit si au tacut: astfel omul si-a asigurat linistea”. De la cauza la efect: 1) „26 martie. Ploua. Trebuie sa gust neaparat ciuperci cu smintina”; 2) „Condamnarile la moarte au dat nastere vagabondajului”. „Culmea gramaticii: «Fiul diaconului are un ciine pe care l-a poreclit Sintaxa».” Caietele lui Anton Pavlovici merita rasfoite cu atentie si delicii…