Cartea, alcatuita din peste 80 de articole si 4 interviuri, se adreseaza tinerilor, in miinile carora sta soarta unei planete ce se indreapta cu pasi repezi catre autodistrugere. Nu este o viziune apocaliptica, ci o viziune responsabila despre lumea in care traim cu totii. Visniec vorbeste despre condamnare si despre vina, despre problemele generatiilor viitoare si greselile generatiilor trecute, despre imaginea Romaniei in strainatate si despre angoasele Occidentului, despre nevoia aparitiei unor noi modele, despre “umanizarea globalizarii” si “reinventarea democratiei”. Textele scurte, concentrate in limitele rubricii de ziar, pot fi citite separat sau impreuna, pentru ca au subiecte diferite si sint unite de o idee comuna: nebunia acestei lumi, o idee care ne trimite la piesele de teatru ale lui Visniec.
Cit de greu este sa fii si scriitor, si jurnalist? Cum poti face literatura si jurnalism in acelasi timp? Pentru Matei Visniec cele doua meserii, ambele “extraordinare”, “fascinante si necesare”, “se bat cap in cap” atunci cind sint exercitate impreuna. In primul text din Cronica, intitulat “Visul si realitatea”, Visniec face o comparatie intre ceea ce inseamna literatura in raport cu jurnalismul, si invers: “Literatura te trage oarecum in sus, spre inaltimi, spre tot ce e sublim in om. Jurnalismul, dimpotriva, mai ales cind e practicat zi cu zi, te izbeste la pamint, de realitate, de actualitate. Literatura iti da o speranta, te ajuta sa explorezi omul in zonele sale de puritate, de mister cosmic. Jurnalismul te obliga sa descoperi mizeria realitatii… Literatura inseamna si poezie… Jurnalismul vine sa-ti puna zilnic in fata… – ultima lista de orori comise de om pe planeta. Explorat de scriitor, omul este o fiinta cu potentialitati infinite. Prezentat de jurnalist, omul ramine vesnic aceeasi bruta incapabila sa renunte la violenta si la satisfacerea poftelor sale imediate”.
Titlurile din Cronica provoaca la lectura
Jurnalismul si literatura par sa pastreze asadar un echilibru in viata si opera oricarui scriitor, iar faptul ca mare parte din romancierii, poetii si dramaturgii importanti sint/au fost si scriitori la ziar vine sa intareasca aceasta idee. Problema intervine atunci cind “scriitorul incepe sa nu mai aiba incredere in om pentru ca imaginea despre om prezentata de jurnalist este catastrofala. Iar jurnalistul incepe sa nu mai aiba incredere in scriitor pentru ca tot ceea ce imagineaza acesta in jurul omului este contrazis de realitate”.
Titlurile din Cronica provoaca la lectura: “Europa ca balsam universal”, “Manifestatie impotriva timpului care trece”, “Sindromul deceptiei la Paris”, “Surisometrul”, “Arme de distractie in masa”; unele formuleaza intrebari: “Sint marile democratii sinucigase?” , “Cu mina pe Biblie sau pe Coran?”, “De ce nu mincam Flori?”; altele evoca amintiri si nostalgii, cum este “Orasul Radauti este totusi in centrul lumii”, unde Visniec scrie despre “inimile fara creier”, care nu pot fi certate: “Poti sa bodoganesti o inima cit vrei, nu obtii nimic. Ceea ce mi se intimpla si mie. Imi bat gura de pomana cind ii vorbesc de Paris, de New York, de Londra. Ea vrea la Radauti”.
Toate titlurile alcatuiesc o cronica a nelinistirii.
Matei Visniec, Cronica ideilor tulburatoare, colectia “Ego-Grafii”, Editura Polirom, 2010, 32.95 lei
Galerie foto
