Scris de un englez, Mojo este un text american pina in maduva fiecarui cuvint si a fiecarei gradatii conflictuale, cu un umor tipic mafiotic. Poate ca tocmai aici este si marea problema a spectacolului regizat de Radu Dragomirescu. Este mult prea american, mult prea calchiat pe conventiile unei lumi cu rapel direct in societatea gangsterilor americani si in underground-ul criminal al cluburilor, in care cadavrele fac legea zilei. Referintele cu un declic mental clar la „zona interzisa” muritorilor de rind au un grad de specificitate pe care nu ai cum sa il diminuezi. Exact ca in Cum o fi, Radu Dragomirescu construieste bine contrapunctul situatiilor si genereaza poli de conflict din gradatia schimbului de replici si a felului in care conduce jocul actorilor. Pe de alta parte, frame-ul prea american apasa pe structura spectacolului si, intr-un anume fel, il si marginalizeaza. Il inchide intr-un context individualizant de care ne despart foarte multe. Cit de relevant este pentru noi un spectacol despre spatiul unei lumi cu care avem destul de putine in comun si ca semnificatie, si ca tip de continut? Ne raportam in vreun fel la discursul si la ambientul pe care montarea le propune si care sint foarte aproape de scenariul filmelor de acest gen?
Pe cresterea si descresterea pragurilor tensiunii si comicului e concentrata toata actiunea piesei. O actiune de atmosfera in care patronul unui club din Soho este omorit de un alt gangster din cauza unui pusti, considerat noua revelatie a muzicii rock. Ezra si Sam Ross isi disputa atractia pentru Silver Johnny. Johnny-geaca, geaca-Johnny. Ezra este omorit, taiat si pus in doua tomberoane. Fiul lui, Baby, tipul smecherasului care n-are habar de ce se intimpla in jurul lui si care e obsedat in acelasi timp de faptul ca nu reactioneaza cind si cum trebuie, il razbuna in final. Clubul devine un reminder al confruntarilor si tensiunilor care se sparg in impuscaturi, iar scenografia este si ea o marca perfecta a identitatii spatiului: lazi goale, mese vechi.
In Mojo, baietii se joaca de-a soarecele si pisica. Se tachineaza, glumesc, se umilesc cu un cinism extrem, intra in panica si devin agresivi cind lucrurile le scapa de sub control.
Mojo este un spectacol suspendat in timp si in spatiu, cu citeva lungimi care ar fi putut fi foarte bine reduse mai ales in a doua parte, in care actiunea treneaza. Un spectacol cu citeva roluri convingator create de actori care intra excelent in registrul propus (Bogdan Dumitrescu, Bogdan Talasman, Radu Zetu), la limita dintre rizibil, sarcasm si maxim dramatism.
Mojo de Jez Butterworth, traducere: Bogdan Budes. Teatrul Foarte Mic din Bucuresti. Cu: Vitalie Bantas, Radu Zetu, Bogdan Talasman, Bogdan Dumitrescu, Constantin Lupescu, Costel Bojog. Regia: Radu Dragomirescu. Scenografia: Viaceslav Vutcariov.