De departe, EMI Classics este compania cea mai “fertila” in aceasta adevarata competitie intre companiile de discuri, fapt ce ilustreaza pe de o parte ponderea pe care casa britanica a avut-o de-a lungul deceniilor in atragerea marilor interpreti in studiourile sale si, pe de alta, o capacitate de adaptare comerciala de ultima ora la o piata a discului clasic devenita anarhica si putin previzibila. Concurenta unor case de discuri semipirate care copiaza fara nici o reticenta morala si, practic, impunisabile, discurile marilor interpreti a modificat complet raportul de forte intre marile companii si publicul meloman.
Dupa editiile complete Aldo Ciccolini (56 CD!), David Oistrach (17 CD), Rostropovici (28), Jacqueline du Pre (17) sau Pablo Casals, ultimul mare set ii este consacrat din nou unui violoncelist de mare clasa, Paul Tortelier. Cele 20 de discuri ale editiei Tortelier Great EMI Recordings dau o imagine impresionanta a activitatii multiple a interpretului si compozitorului in muzica de camera si concertanta in perioada deplinei sale maturitati artistice, in anii 1970-’80. Doar ultimul disc al colectiei, intitulat “Inregistrari istorice”, include piese inregistrate relativ timpuriu, intre care Sonata pentru violoncel a lui Debussy, cu Gerald Moore la pian, si un Preludiu de Bach, in care partener ii era Tasso Janopoulos, ambele datind din 1948. Pe acelasi disc istoric figureaza, din 1957, o versiune a concertului de Honegger, cu Orchestra Nationala a Radiodifuziunii Franceze dirijata de Georges Tzipine, si un recital de piese de virtuozitate, din 1958, cu John Newmark la pian.
Altfel spus, portretul este, din pacate, incomplet si mi se pare de neinteles de ce EMI a omis o serie de arhive esentiale, cum este versiunea Suitelor de Bach din 1961, cea a Dublului Concert de Brahms, avindu-l ca partener pe Christian Ferras si dirijor pe Paul Kletzki, de la Londra din 1962, Sonatele de Beethoven, cu Karl Engel, din 1951-‘53 sau prima inregistrare a Sonatelor de Faure. Lipsesc, inexplicabil, si Variatiunile rococo ale lui Ceaikovski cu Philharmonia si Herbert Menges, ca si o versiune celebra a lui Don Quichote de Richard Strauss, cu Royal Philharmonic Orchestra si Sir Thomas Beecham la pupitru, odinioara disponibila in colectia “References”. Pentru amatorul de muzica de violoncel sau profesionistul care doreste sa-si faca o imagine rotunda despre Paul Tortelier, editia EMI pe care v-o semnalez este, asadar, insuficienta.
Acestea fiind spuse, in eventualitatea ca o achizitionati, nu veti fi deloc dezamagiti de interpretarile retinute de editori, nici de versiunea Suitelor de Bach din 1982, nici de Dublul Concert de Brahms inregistrat impreuna cu Yehudi Menuhin si Orchestra Filarmonica din Londra, nici de Variatiunile pe o tema rococo in compania fiului sau, dirijorul Yan Pascal Tortelier. Lor li se adauga, intre multele inregistrari ale setului, Concertul de Elgar cu Orchestra Filarmonica din Londra condusa de Sir Adrian Boult, o frumoasa versiune a lui Don Quichote, cu Max Rostal la viola, impreuna cu Staatskapelle din Dresda dirijata de Rudolf Kempe si unica sa inregistrare a primului Concert de Sostakovici. Li se adauga minunate discuri de muzica de camera, intre altele, in trio cu copiii sai, pianista Maria de la Pau si violoncelistul Yan Pascal, sau cu Andre Previn si Kyung-Wha Chung.
Paul Tortelier, nascut in 1914 si disparut in 1990, in urma unei crize cardiace survenite in timpul inregistrarii video complete a Suitelor de Bach, in templul lui Casals, in abatia St. Michel de Cuxa, la Prades – disponibile pe un DVD al casei VAI –, ramine in istoria muzicii secolului XX, asa cum il numeste Tully Porter intr-o prezentare exhaustiva si inspirata a setului EMI, “Don Quichote incarnat: un cavaler al violoncelului”. Iar a-l asculta este mereu o mare bucurie…