Festivalul care fericeste orasul
Sibiul se schimba enorm in fiecare an, in exact aceeasi perioada: cele zece zile ale Festivalului International de Teatru. In centrul orasului, cu locuitorii ce-si fac veacul pe stradute si-n pietele istorice se amesteca figuri noi, altfel de figuri, cu un altfel de mers si altfel de voci. Sint oamenii teatrului, veniti din toate colturile lumii, vorbind toate limbile pamintului, degajind o energie de flacara vie. Scena si culisele unui teatru universal se muta in inima orasului, curg in siroaie vesele acele grupuri de oameni pe care ii poti usor identifica nu numai dupa vreun ecuson leganat la git. Festivalul fericeste orasul. Chiar si intr-un astfel de an? Da.
Care criza?
S-a simtit criza la festival? Se pare ca nu. Directorul festivalului si-al Teatrului National “Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, marturiseste ca in vremuri de criza se pot face mai multe decit de obicei: “In ani de criza, poti face mai multe. Alte teatre, desi aveau aceiasi bani, au redus din spectacole. E criza, au zis. Nu e asa. Au fost alti ani in care ne-am chinuit mult mai mult. Am facut si noi mici compromisuri totusi: sint zece zile de festival, fata de unsprezece in ceilalti ani. Dar nu am facut nici un compromis la calitate!”.
Bugetul a fost asemanator cu cel de anul trecut: 5,6 milioane de euro. Din acestia, bani publici din Romania doar 1,6 milioane. Restul, patru milioane, vin din contributii directe, sponsorizari si parteneriate gindite cu multi ani in urma. Asa cum si acum deja se gindeste pentru editiile viitoare.
Adio, invitati din zona politica
Fiecare editie a festivalului vine cu fel si fel de noutati. Este o regula care isi dovedeste eficacitatea: sa modifici un pic chiar si atunci cind totul merge bine. Printre noutati se numara schimbarea la fata a ziarului festivalului, “Aplauze”. Acum realizat in colaborare cu “Academia Catavencu”, e mult mai atractiv si te face sa zimbesti de la prima ora a diminetii. Actorii din fotografii uita replicile din piese pentru a spune in celebrele bule ale catavencilor te miri ce nazdravanii, iar dansatorii de mare clasa regreta ca n-au mers la “Dansez pentru tine”, fiindca sigur ar fi cistigat…
Alta noutate a fost reducerea numarului de invitatii, mai ales in zona politica. In schimb, au fost invitati pentru prima data bloggeri interesati de teatru.
Tot pentru prima data a existat o zona dedicata artelor plastice: Dan Perjovschi a initiat o platforma de arte vizuale in cadrul festivalului. Scena, curtea interioara a teatrului. Va reveni si la editiile viitoare. Iar spectacolele lectura, de la Libraria Humanitas, au beneficiat de moderarea lui Ioan T. Morar si a doi invitati, din zona teatrala si literara.
Si Tirgul de Carte Sibiu Bookfest se poate inscrie printre noutatile festivalului, fiindca a fost inclus in programul acestuia. Dan C. Mihailescu si Ruxandra Cesereanu si-au lansat volumele nou aparute la Editura Humanitas, Despre Cioran si fascinatia nebuniei, respectiv romanul Angelus. Prezent mereu la festivalul de teatru, Dan C. Mihailescu a sustinut si o conferinta extrem de interesanta, “Teatrul si virstele intrebarii”. In plus, in festival au fost lansate alte cincizeci de carti, de George Banu, Mihai Maniutiu, Eugenio Barba, Matei Visniec, Venedikt Erofeev.
In conferinte bate inima teatrului
Despre conferintele festivalului s-ar putea scrie carti. Sint adevarate comori intilnirile cu regizorii si actorii, iar atmosfera de aici, din fiecare dimineata, este cea care da tonul si tonusul festivalului. Octavian Saiu, venit din Noua Zeelanda pentru a modera intilnirile, a fost din nou la inaltime.
I-am ascultat cu mare placere pe Eugenio Barba, vorbind nu numai despre teatru si fuga de traditie, dar marturisind ca atunci cind privea muzicienii acrobati de la Transe Expresse, seara, in Piata Mare, cintind din cer suspendati de o macara, a inteles ca “Sibiul e tara lui Andersen”. Apoi, uluitoarea intilnire cu actorii din spectacolul lui Peter Brook, Warum, Warum, Miriam Goldschmidt povestind cum l-a intilnit pe Brook si Francesco Agnello cintindu-ne o muzica din alt univers la un instrument magic, pe nume hang. Actorul german de origine bulgara Samuel Finzi, unul dintre cei mai mari actori din Germania, de la Deutsches Teater Berlin, prezent in festival cu Insemnarile unui nebun, spunind ca “teatrul nu e despre a intelege”, ci despre deschiderea altor canale. Regizorul Masahiro Yasuda, prezent in festival cu un exceptional Oedip rege, explicind diferentele esentiale dintre arta teatrala japoneza si cea europeana, vorbind despre limbajul trupului artistilor japonezi. Caci, in timp ce artistul european isi inalta privirea la cer, acolo unde crede ca locuieste divinitatea, japonezul crede in Dumnezeul ce locuieste in adincurile pamintului, si va juca nu cu pieptul si privirea, ci cu intregul trup ce va parea ca are radacini, aplecat spre pamint.
Ai bilet din timp, ai parte
Spectacole, sute de spectacole pentru toate gusturile. M-am mirat, dar nu foarte mult, citind in revista festivalului un sondaj printre trecatorii de pe strada: nici unul nu avea nici un bilet la vreun spectacol. Pentru sibianul obisnuit, festivalul e in strada. Iar strada a avut partea ei, de la restrinse reprezentatii cu jonglerii, statui vii reprezentind mineri postati in fata fiecarui spatiu al festivalului, pina la spectacolele grandioase de seara, cu foc si muzica si lumini, plus concerte aduse de ARTmania, cu trupe romanesti. “Spectacolele de strada sint cadoul pentru cei care nu au intrat niciodata intr-o sala de spectacole; cadoul pentru cei care afla ca de miine au pensia mai mica cu cincisprezece la suta”, spunea Constantin Chiriac.
Dar chiar si asa, salile tot neincapatoare au fost. La spectacolele din sali mai mici, cum au fost cele de Barba, Brook sau Dabija, dar si la Faust al lui Purcarete, cine n-a avut bilet cumparat din timp n-a avut nici o sansa. S-a intrat mai usor acolo unde erau locuri multe, de exemplu la Casa Sindicatelor, la spectacole de teatru-dans, dar si aici au fost oameni ramasi la usa.
Despre ce vorbim cind vorbim despre teatru
Festivalul a adus citeva reprezentatii rarisime. Sa vezi un spectacol de Peter Brook este o sansa unica in viata. Warum, warum – Intrebari, o meditatie asupra teatrului, cu Miriam Goldschmidt de la Burgtheater din Viena, a reunit un public select. Face parte din farmecul festivalului ca artistii sa devina spectatori. In sala s-au aflat Ofelia Popii si Andryi Zholdak, Tudor Chirila si Dragos Bucurenci, numerosi artisti invitati, cronicari, scriitori, jurnalisti. Spectacolul care i-a imprumutat festivalului titlul temei din acest an, “Intrebari”, a fost probabil evenimentul cel mai rascolitor, ca o esenta tare destupata intr-un spatiu mic, imbatatoare pentru iubitorul de teatru. Despre ce vorbim cind vorbim despre teatru? Meditatia lui Brook ne poarta la radacinile pure ale teatrului, distruge pentru a construi. “Daca ati venit sa cautati literatura la teatru, mergeti acasa”, spune actrita. Si totusi textul, textul e cel cautat cu disperare, de-a lungul si de-a latul si chiar si in muchia unei coli albe, pliate apoi marunt si franjurata si oferita in dar unui spectator. Pentru ca la final totul, tot sensul teatrului sa se concentreze intr-un cuvint, o intrebare: Why? (De ce?).
Bucurii nenumarate
Eugenio Barba a venit la Sibiu cu doua spectacole de la Odin Teatret din Danemarca: Oda progresului si Inchisoarea de oase. Barba insusi s-a ingrijit de spectatori, aranjindu-i in prima seara la Sala Studio, astfel incit sa fie cit mai multe locuri. Epuizate cu mult timp in urma au fost biletele si la Insemnarile unui nebun dupa Gogol, cu Samuel Finzi, de la Deutsches Theater Berlin, jucat in sala Teatrului Gong.
Alte momente de virf: teatrul de marionete chinezesc Din strabuni pina-n prezent, cu sapte povesti incintatoare, la Sala Thalia; Stropi, cu compania britanica Motionhouse, un spectacol ce imbina dansul cu proiectiile video; Aproape de soare si Amintiri, teatru-dans cu Kibbutz Contemporary Dance Company, din Israel; Dumnezeul Nijinsky, cu Teatr Wierszalin din Polonia. Oaspetii festivalului s-au bucurat de spectacolele teatrului sibian, incadrate in sectiunea Patrimoniu.
La Teatrul Gong am trait, la inceput de festival, o bucurie intensa: Acasa la tata, in regia lui Alexandru Dabija, pe un text de Mimi Branescu. Povestea, cistigatoare anul trecut, ca scenariu de film, la concursul organizat de HBO si TIFF, ma va ajuta sa si inchei. Mai sint patru zile de festival si nenumarate spectacole pe care imi doresc sa le vad: Femeia care si-a pierdut jartierele, regia Silviu Purcarete, Pyramus & Thisbe 4 You, regia Alexandru Dabija, Depeche Dance, cu trupa Teatrului Odeon. Insa va trebui sa fug la Cluj, la TIFF. Cu putin noroc, l-as mai putea prinde in ultima seara pe Herr Paul, al lui Radu Afrim. Daca imi este permisa o dorinta, aceasta ar fi ca anul viitor cele doua festivaluri din Transilvania sa nu se mai suprapuna.
Galerie foto
