Emil Brumaru: Spuneai parca undeva ca boala poate fi considerata ca un dar, in masura in care iti reimprospateaza sufletul. M-am gindit la asta aproape zilnic, da, boala ca dar! ca posibilitate noua de a simti, de a infragezi perceptia lucrurilor si intimplarilor din jurul tau… O cale care cere intii suferinta, presupune rabdare si duce spre bucurie, spre manunchiul de raze al micilor minuni cotidiene, neobservate mai inainte. Altfel ploua, picaturile au gust proaspat, strazile capata un luciu subtire, masinile trec fisiind dulce pe linga tine, ostenit deja de atitea descoperiri.
V.D.N.: Am mers azi prin ploaie incet, incet de nevoie, cu pasi marunti si linistiti, de parca mi-ar fi fost mila de asfalt. Nici n-am stiut ca se poate merge atit de incet. Si cum altfel mi-as fi permis eu sa ma plimb asa? Am tinut marginea trotuarului si-am pindit doar zebrele cu semafor, am ajuns dupa un secol la piata, am luat lalele si urzici, m-am intors vreme de alt secol. Mi-e draga azi ploaia si mi-e drag aburul de pe geamul de la bucatarie, in timp ce urzicile fierb. Eu stiu ce dar mi-a adus cumpana de acum cincisprezece ani. Acum astept, fara sa astept nimic anume. Stiu sigur ca iarasi se schimba ceva. Inca nu inteleg, inca nu vad decit la o lungime de brat.
E.B.: Mi-am amintit de geamurile aburite din copilarie! Cum desenam cu degetul fetite cu fuste triunghiulare si capete rotunde… Cum scriam, cind nu ma vedea nimeni, porcarioare pe care apoi le stergeam cu mineca, repede, speriat ca ar intra mama in bucatarie… Nu m-a prins niciodata! De fapt, imbatrinim in timp ce urzicile fierb…
V.D.N.: Dar intinerim in timp ce scriem porcarioare pe geamuri aburite si margini de carti. Ei, ziceam sa vorbim de bucurii…
E.B.: Bucurii? Mi-au ramas atitea carti de citit, de recitit! Ma ingrozesc de cite universuri am ratat din trindavie, din prostie, din lehamitea luata de la brambureala asta haotica a televiziunii, o boala incurabila… Poate e si comoditatea omului in virsta. Poate e si atractia realitatii imediate, oricit de vulgare ar fi, de kitsch… Kitsch-ul atotbiruitor! Degeaba caut sa-l transform in poezie!! Ramine betonat, ca si acele pitipoance mindre de aura lor de infatuare hlizita, stralucitoare-n intentii bulbucate, plimbata pe tocuri inalte, in rinjetul si rujul gros, sclipitor… De fapt sint fascinat de kitsch!! Oricum, dupa 70 de ani, nu mai esti tinar, ci copil cu ochii mariti de orice se vede si se misca-n jur. Frumusetea sfisietoare a kitsch-ului…
V.D.N.: De brambureala televiziunii, a Facebook-ului, a altor genuri de bombardamente, se scapa usor, doar sa vrei. Nu-i nici macar realitate imediata, e o dementa paralela chiar cu realitatea, chiar cu viata, e furtisag de vieti pe nesimtite.
E.B.: Si acum sa ma apuc de citit? Culmea, azi nu este apa de la 8 dimineata la 8 seara! Vase murdare in chiuveta, cosul de gunoi plin cu cutii in care au fost iaurturi reci, gustoase. Si afara e un soare de primavara definitiva, necrutatoare… Merge un rus cu probleme sociale? Grossman, de pilda? Sau ma arunc pe Amos Oz, laudat si azi in “Adevarul literar si artistic”? Cred ca e bine sa le iau pe rind, tacticos, ca si cum as avea veacuri inainte de trait… Iar apa n-are decit sa nu curga, in rai nu erau robinete, banuiesc! Adam si Eva se duceau si ei dupa copac, poate chiar amindoi odata…