O comisie de evaluare formata din Deak Gyula Levente (directorul Ansamblului de Dansuri “Haromszek” din Sfintu Gheorghe), Klarik Attila (consilier local, director executiv al fundatiei agricole LAM din Ilieni) si Balazs Eva (actrita pensionara a Teatrului National din Tirgu-Mures) a decis ca Laszlo Bocsardi, formator si animator de trupa maghiara din Romania (calitate artistica si manageriala pe cale de disparitie), care a reusit in citiva ani sa dea prestanta si anvergura europeana teatrului pe care il conduce, trebuie sa plece. Un gest de autoritate absurda, de sfidare abuziva a oricaror merite, de ignorare a unei vizibilitati cistigate recent are un efect triplu distructiv. Anuleaza o investitie de calitate in teatrul romanesc contemporan, produce o ruptura de continuitate in raportul extrem de bine consolidat teatru-comunitate si re-deschide seria intruziunilor administratiei locale in conducerea unui teatru. Rolul comunitar al Teatrului Tamasi Áron nu a fost probat doar prin fidelizarea comunitatii maghiare, dar si prin stabilirea unor legaturi intercomunitare importante pentru dinamica oricarei societati civilizate. Teatrul Tamasi Áron are o semnificatie politica in sensul in care aduna comunitatea maghiara si comunitatea romaneasca din Sfintu Gheorghe in acelasi centru de interes cultural. Teatrul functioneaza ca un liant interetnic, ca un spatiu generator nu doar de produs artistic, ci si de relevanta sociala. Toate acestea s-au putut cristaliza gratie unui manager care a facut din trupa cel mai important proiect cultural al sau. Bocsardi a transformat teatrul intr-un ax reprezentativ pentru comunitate. A initiat abonamentul “Eugene Ionesco”, destinat spectatorilor de limba romana, lansind astfel un semnal de viziune culturala deschisa in interiorul unei comunitati abonate pe termen lung la dozatorul de teatru autentic livrat de Tamasi Áron.
Intruziunea sistemului administrativ
In urma cu citeva zile, Laszlo Bocsardi a trimis presei o declaratie in care deconstruieste toate punctele slabe pe care comisia le-a accentuat in evaluarea mandatului sau de management.
In declaratia sa sint prezentate cifre care demonstreaza viciile de analiza a proiectului managerial si erorile flagrante de raportare la activitatea teatrului. Contrar imputarilor aduse de comisie, cresterea numarului de spectatori – 18.951 (2005) la 22.830 (2009) – demonstreaza ca teatrul a avut o “deschidere catre publicul autohton”, ca a comunicat eficient – prezenta la festivaluri prestigioase – atit cu publicul local, cit si cu cel national si international. Citind toate datele puse la dispozitie de Laszlo Bocsardi, ai senzatia ca o comisie extraterestra a cazut intr-un teatru si nu a inteles nimic sau nu a vrut sa inteleaga nimic dintr-un program managerial care nu poate fi contestat decit de minti manipulate politic.
In Romania, orice initiativa culturala de fond ajunge sa fie incomoda pentru administratia locala care e autorizata, aberant, sa demita un director de teatru exact in momentul in care a reusit sa produca un fenomen vizibil.
In Romania, orice constructie trebuie, se pare, sacrificata inept de dragul unui sistem administrativ intruziv si abuziv.