Am avut mai intii o declaratie a ministrul Transporturilor si Investitiilor, Radu Berceanu, care a spus intr-o emisiune televizata, referindu-se la minciunile din campania electorala, ca au fost minciuni “prin omisiune”. Minciuni care, a adaugat nonsalant, puteau “sa mai mearga sase luni, opt luni sau un an. (…) Probabil ca, daca erau alegeri acum, ar mai fi tinut pina dupa alegeri”. L-a ajutat ulterior si ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, cel care a recunoscut ca “era foarte usor sa mintim in continuare”. Dar a si apelat imediat la cartea asa-zisei onestitati: “Decit sa mintim inca sase luni, le spunem romanilor adevarul”. Iar pe ideea amindurora a venit insusi Emil Boc, in parlament, odata cu asumarea raspunderii, intrebindu-se retoric: “Preferati sa mintim in continuare?”.
O fi vorbit gura fara minte in cazul acestor politicieni, asa cum se afirma? Eu cred ca, la mijloc, e cu totul altceva. Un “altceva” mult mai grav, pentru ca ne priveste pe toti. Un politician nu si-ar asuma niciodata minciuna, nici in ceasul de pe urma, daca aceasta asumare nu i-ar fi folositoare. Cel mai convenabil ar fi sa ne inchipuim ca a dat boala in membrii Cabinetului Boc, o boala care le intuneca mintile, facindu-i, brusc, sa se deconspire in fata noastra, de parca ar fi fost injectati cu serul adevarului.
Problema, in opinia mea, e cu totul alta. Si e realmente o problema. Pentru ca dincolo de vorbele aruncate catre noi se ascunde o constientizare, din partea lor, a politicienilor, ca in Romania minciuna se accepta, tacit, de catre popor ca politica de stat. Mai exact, oamenii astia au sesizat, in ultimii 20 de ani, ca pot veni cu orice gogorite, ca ne pot prosti cit vor ei, pot arunca in noi cu cele mai crunte populisme si minciuni. Niciodata nu ii vom pedepsi pentru asta. N-avem organ de revolta, noi, romanii, impotriva minciunii. Am acceptat-o cu seninatate atitia ani, am luat-o ca pe un fapt firesc. Gindim ca rolul politicienilor chiar asta este: de a minti. Si, intr-un fel de joc de-a democratia, am invatat in 20 de ani sa ii alegem pe cei care stiu sa ne minta cel mai frumos. E singurul lucru pe care li-l cerem: sa ne minta frumos.
Si exact asta fac si acum. Nu stiu de ce vorbele lui Berceanu, ale lui Vladescu sau ale lui Boc au fost interpretate ca niste adevaruri in fine rostite. Nu, ele arata in primul rind, asa cum am spus deja, ca politicienii nu se mai tem de minciuni. Stiu ca au un popor care le inghite pe nemestecate. In al doilea rind insa, prefacindu-se sinceri, la ordin venit de sus (caci altcineva e maestrul sinceritatii jucate), oamenii astia nu fac decit sa pregateasca cea mai mare minciuna: una cu ajutorul careia ne fura practic banii din buzunare, caci din alte parti nu mai pot s-o faca. Jocul acesta al onestitatii e cel mai perfid de pina acum deci – si numai cu o naivitate extrema poti sa te minti pe tine insuti ca nu-i un joc inceput la comanda clara, ci reprezinta doar niste scapari “nevinovate” ale lor.
Niciodata Romania n-a fost mai jignita decit in prezent. Romania insemnind “poporul” in numele caruia ei se prefac a vorbi. Este mai mult decit clar ca politicienii actuali ne considera doar o adunatura de prosti, demna de dispret, o gloata buna de folosit pentru propriile privilegii. Si, din pacate, trebuie s-o spun ca au, intr-o consistenta masura, dreptate sa ne trateze asa. Sa ne amintim numai, in contrapartida, ce s-a intimplat in Ungaria in urma cu patru ani: intr-o sedinta cu membrii partidului sau, premierul de-atunci, Ferencz Gyurcsany, a spus: “Evident, am mintit incontinuu in ultimii doi ani. Era de-a dreptul clar ca ceea ce spunem nu este adevarul”. Urmarea o stiti. Revolte extrem de violente, care au dus la caderea guvernului.
Dar e vorba de poporul maghiar. Un alt popor, ceva mai estic, nu face asemenea fite. Minciuna? Pai, ne-am obisnuit deja. Ce, parca mai exista vreun politician care nu minte? Si, pornind de la aceasta nefasta, gaunoasa cugetare, am invatat sa trecem zimbind peste asemenea “fleacuri”. Ghinionul nostru e ca “ne-au invatat” si politicienii. Ne stiu ca pe niste cai breji. Asa ca nu mai au nici o problema in a-si recunoaste minciunile trecute in scopul curatirii terenului pentru altele noi. Si le merge din plin.
Poate ar fi cazul sa nu ne mai plingem intr-atit. Sa nu-i mai acuzam. Pina la urma, oamenii astia nu fac decit sa ne trateze asa cum stiu ca pot sa ne trateze. Vina e a noastra. Raspunderea e a noastra, a tuturor. Numai ca noi nu vom merge nicicind in fata parlamentului sa ne asumam aceasta raspundere. Noi ne-o asumam zilnic, relaxati, in fata televizoarelor.