Dar asa nu rezolvam nimic, stimati domni si tovarasi! Si, vorba stim noi cui, se duce dracului rapita!
Atunci care ar fi solutia, solutia finala, ultima solutie? “Ultima solutie, inc-o revolutie!” clama un slogan de prin 1990 – si niciodata n-a sunat mai potrivit ca acum, dupa doua decenii de bijbiiala prin acest tunel numit Romania. Nu altceva ne propun marii analisti de televizor ai natiunii. Nu altceva cer liderii de tip capitalist ai sindicalismului de tip socialist, grasii confrati romani ai regretatului Hoffa. Doar ca aceasta solutie a fost prevazuta si descrisa in detaliu, ca un veritabil program de guvernare, inca de acum 130 de ani. Ea a fost camuflata de autorul ei, cel mai bun analist politic al Romaniei din toate timpurile, sub inselatoarea eticheta de “farsa intr-un act” si poarta numele de Conul Leonida fata cu reactiunea.
Ceea ce propune conul Leonida – nume de erou grec, ales cumva premonitoriu, daca ne gindim la eroismul cu care isi apara acest popor, odinioara glorios, privilegiile trindaviei la stat – este camuflat sub numele de “republica”. Dar e mai mult decit atit: e dezideratul romanului din toate timpurile. Republica descrisa de conul Leonida e exact societatea pe care, mai pe ocolite si in fraze mai fatarnice, o propun aparatorii drepturilor angajatului de la stat. Ea, republica, are trei principii de baza dupa care functioneaza.
“Mai intii si-ntii ca daca e republica, nu mai plateste nimenea bir…” Iata un deziderat atragator pentru fiecare roman. Ca sa nu mai spunem ca pentru unii dintre concetatenii nostri (nu putini) el e deja o realitate. Un om destept, cu bani suficienti si relatiile potrivite, stie sa scape de plata impozitelor. Cum ar fi daca toti am fi scutiti de acest umilitor haraci platit statului? Asta da republica!
“Al doilea”, zice conul Leonida, “ca fiestecare cetatean ia cite o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate”. Asa-i ca va suna cunoscut? S-a mai zis, chiar de curind. Pai, ce altceva reprezinta grevele de zilele trecute sau dezbaterile de pe televiziunile private decit un pas spre aceasta revolutie si aceasta republica mult-visata? Ca sa nu mai spunem ca asa se rezolva scurt si problema cumulului salariului cu pensia: “pensia e basca, o am dupa legea a veche, e dreptul meu”, spune conul Leonida. Si inteleptul nostru lamureste lucrurile: “mai ales cind e republica, dreptul e sfint: republica este garantiunea tuturor drepturilor”.
Al treilea principiu, poate cel mai atragator, e “ca se face si lege de muraturi”, adica “nimini sa nu mai aiba drept sa-si plateasca datoriile”. Credit la casa, credit la masina, credit de nevoi personale… uitate sint toate in noua republica!
Desigur, aici intervine o intrebare de bun-simt, acel bun-simt care sta mereu in calea progresului revolutionar: “daca n-o mai plati niminea bir, soro, de unde or sa aiba cetatenii leafa?” Insa raspunsul e la mintea cocosului: e treaba statului. De ce avem stat? “E datoria lui sa-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme”, spune conul Leonida. Iar daca statul nu e in stare de asa ceva, apoi sigur a venit vremea revolutiei.
Pai, daca e asa, zicem si noi, in cor cu Efimita: “Si-atunci de ce nu se face mai curind republica, soro?”.
Simplu: pentru ca nu ne lasa reactiunea, dupa cum ne-o explica foarte bine oamenii de la televizor. Si nu se poate sa nu aiba dreptate, ca doar de-aia sint platiti, nu?