Sa le numesc sandale cu tocuri inalte, obisnuite in recuzita showbiz. Cind majoritatea participantilor la viermuiala sint fie desculti, fie prevazuti cu incaltari moi, Kylie poarta ceva cu care, daca te calca pe cap, ti-l sparge!
Cum au mai comis-o si-altadata (in videoclipul Slow), indivizii din jurul australiencei, platiti pentru “idei artistice”, au repus pe ecran ce cred ei obligatoriu de asociat “brandului” Kylie: nuditate si haute-couture, exces si sofisticareala. Rezultatul e un, spus englezeste, big shit, livrat ca atare. Toata gramada aceea de trupuri care se impreuneaza porneste de la un cuplu si se inalta ca un musuroi intre calciiele blocurilor din otel si sticla, generate pe computer, pina atinge piscul kitschului. Pe deasupra pluteste un elefant zburator, printre participanti trece un cal balan asemanator celui din filmele Nunta de piatra si Duhul aurului, regizate de Mircea Veroiu & Dan Pita acum 40 de ani. In final, Kylie elibereaza din palme un porumbel, probabil real, desi nu e sigur. Secvente deja-vu, ridicole, banale, rasuflate, inexpresive, fara emotie. Balteste senzatia ca este vizata (taxata) iarasi fantezia sexuala proprie unei categorii de public frustrat. Daca explorarea senzualitatii “a mers” vizual in videoclipul de-acum un deceniu, Spinning Around, tentativele ulterioare sint pastise terne si, din punct de vedere al “artei” lui Kylie, inutile.
Altceva este prezenta aceleiasi Kylie, in toata splendoarea sa de cintareata si dansatoare de club, intr-un film facut la Bollywood, intitulat Blue (2009). Nu conteaza cine sint actorii, ce povesteste si citi bani a costat sau incasat. E lesne de priceput un lucru si cred ca s-a observat dupa intimplarea de anul trecut cu Milionarul vagabond (sau cum se chema filmul oscarizat, nu ostracizat). Anume, ca mare parte din civilizatia indiana actuala copiaza pe cea europeana, cu adaptarile necesare specificului (multi)rasial hindus. E de mirare? Ar fi, daca nu s-ar sti ca inteligenta, sensibilitatea artistica si multa “filosofie” indiana iriga diverse straturi, deseori sterile, ale conglomeratului americano-european, numit civilizatie crestina. (Discutia e ampla, nu-i locul ei aici.) Punctez doar ca n-ar strica lumii noastre sa invete mai mult, si corect, din lectia acestor rajputani, prezenti peste tot, in comert, in showbiz, in industria siderurgica, in firmele de IT (Intel, Adobe, Google etc). In frunte!
Ca sa ramin la spectacol, am sa remarc uluitoarea cantitate de talent raspindita in toate productiile bollywoodiene, risipa de resurse materiale, incepind cu decorurile, costumele, alimentele si terminind cu numarul figurantilor mobilizati pentru vreo scena insignifianta. Iat-o pe Kylie on the dance floor, play-back-uind o piesa ieftina, Chiggy-Wiggy. Duetul cu actorul Akshay Kumar n-are nimic din “ciocnirea civilizatiilor” vazuta de nu stiu care eseist american. Dimpotriva, e o simbioza cuceritoare si tonica intre experienta show occidentala si exuberanta indienilor, inspiratia lor muzicala, dorinta lor de-a livra tot ce au mai bun. Miscarea scenica e contagioasa, ritmul debordant, gagurile surprinzatoare, senzualitatea intrezarita, nu explicita. Rezultatul? Satisfactie proaspata, fara pestilenta din clipul pomenit la inceput.
Era preferabil ca pe noul album, intitulat Aphrodite, Kylie sa lucreze cu muzicieni de oriunde, nu cu resapatii ce paraziteaza o cariera altfel agreabila.