Emigrat din Romania in ani ‘80, Iosif Demian s-a stabilit in Australia, dar a revenit destul de des in tara pe care n-a reusit si probabil ca nici n-a dorit s-o uite. Intoarcerea la Rosia Montana pentru un documentar despre facerea filmului Nunta de piatra a fost pentru cineast o incercare de recuperare a unor amintiri tot mai fragilizate de trecerea timpului. Vazind ca unele incep sa se sfarime cind sint scoase la suprafata, dar si ca locurile unde au filmat sint si ele amenintate cu disparitia, Demian a revenit la locul faptei si a facut un documentar poetic ce serveste – pretinde el in voice-over – pregatirii adevaratului making of pe care il va realiza in curind. Desigur, e vorba despre o conventie, dar si despre o re-apropiere strategica de trecut, asa cum ai vizita o bunica bolnava careia trebuie sa ii promiti ca vii si luna viitoare.
Cineastul gaseste formula ideala prin care textul si imaginea sa se sustina reciproc. Desi intre cuvinte si imagini exista mereu un soi de contradictie, ele rimeaza pe un nivel secund. Alteori, Demian are ideea sa filmeze fundul lacului, cu vegetatia de acolo unduindu-se ca griul batut de vint, suprapunind peste aceasta imagine evocatoare in sine fraze despre trecut. Cele mai de efect gaselnite sint insa redarea imaginii cu incetinitorul – ceea ce imprima filmului un anume ritm, propice rememorarii – si proiectia partii filmate de Mircea Veroiu din Nunta de piatra (Dan Pita nu si-a dat acordul pentru folosirea in film a bucatii regizate de el) pe fatada citorva case din oras. Senzatia e deosebita, dincolo de simbolistica. Pe un alt nivel, filmul e pus in abis si de proiectia organizata de echipa filmului si in cadrul careia locuitorii din Rosia Montana au putut vedea Nunta de piatra la aproape 40 de ani distanta, pentru prima oara. Proiectia – reparatorie intr-un fel – a avut loc in piata si are in film rolul unei duble puneri in abis.
O perspectiva noua asupra ideii de generatie
Documentarul are, de fapt, si aerul ca e marturia pelerinajului pe care Iosif Demian il face in trecut, vizitind Rosia Montana. Pe fatada unei case din piata e fixata o placa in memoria membrilor echipei de filmare disparuti din 1971 incoace. Faptul ca respectiva cladire e in refacere si fatada mincata de timp e acoperita de schele nu poate sa-i dea mai mult optimism. Pinza aruncata peste o alta casa si pe care scrie “Imagineaza-ti!”, care presupunem ca s-a aflat acolo intimplator la venirea echipei si nu e un element de scenografie, da o alta nuanta perspectivei temporale. Comentariul lui Iosif Demian, scris si citit chiar de el, aduce nota personala, subiectiva a demersului – in multe cadre apare cineastul fotografiind, observind casele sau vorbind cu oamenii. Documentarul preia si fragmente din filmul original, insotite de muzica lui Dorin Liviu Zaharia (care a fost compusa in 1971 plecind de la secventele deja filmate), desi are si propria muzica originala, compusa de Erika Josza Demian (sotia lui Iosif Demian).
Pentru cinefilii recenti (sic!), filmul lui Iosif Demian aduce o perspectiva noua asupra ideii de generatie. Iosif Demian, Mircea Veroiu, Dan Pita (ajutati de Radu Boruzescu, Helmut Sturmer, Dorin Liviu Zaharia, Dan Andrei Aldea) au avut o prietenie si o complicitate care promiteau sa dureze. Revelatia cu Nunta de piatra nu s-a repetat insa. Fiecare a luat-o apoi pe drumul lui si, chiar daca prieteniile s-au pastrat in general (desi nu la aceeasi cota), coeficientul de ardere rezultat din folosirea euforica si indrazneata a talentului lor nu s-a mai ridicat la nivelul din 1971-1972. Nunta de piatra e, ca si Apa ca un bivol negru, filmul unei generatii care n-a fost tocmai o generatie.
Memoria de piatra, de Iosif Demian, documentar produs de Fundatia Arte Vizuale, imaginea Liviu Pojoni Jr., muzica Erika Josza Demian