Bucuria venea din faptul ca un asemenea proiect a ajuns la bun sfirsit, dar probabil si pentru ca ma strecurasem acolo si eu, cu o schija din cercetarea despre amazoane, Amazonland.
Ar trebui acum sa mai marturisesc ca rareori am avut parte de o lectura mai competenta si mai exigenta decit cea facuta micului meu studiu de tizul Andi, diriguitorul opului; si ca, in final, m-am simtit rasplatita de parca as fi izbindit sa public intr-o revista ISI. Iar despre tinjire, mai bine tac.
A doua carte care m-a aruncat pe piscurile entuziasmului a fost Cantemirii lui Stefan Lemny, adica volumul aparut nu demult in Franta, Les Cantemir. Nu doar Dumitrascu voda si ai sai sint fiii Moldovei, dar si autorul descinde (din cite am aflat) din scoala ieseana de istorici. Dar admiratia mea pentru cum se cerceteaza la Iasi nu numai istoria, ci si literatura nu e de azi, de ieri, ci e veche si se leaga tot de Cantemir. Dupa ce am trudit la el pe brinci, mi-am dat intr-un tirziu un doctorat pe care l-am intitulat, cind l-am facut carte, Bataliile pierdute. Titlul suna cum nu se poate mai potrivit, fiindca stiam prea bine ce iesise din toata indelungata mea gherila prin transeele Istoriei ieroglifice. In schimb, eram la fel de sigura ca savantii ieseni n-au pierdut nici un razboi. Minunata deci povestea familiei de carturari care au uimit la vremea lor Europa. Am citit-o cu sufletul la gura, desi toate ispravile lui Dimitrie Cantemir imi erau cunoscute. Numai ca, de aceasta data, cel putin pentru mine, asa cum ieseau din paginile cartii lui Stefan Lemny, viata si opera principelui se luminau altfel.
Iar a treia si poate cea mai intensa bucurie venita dinspre Moldova a fost intilnirea cu Moshe Idel, care a tinut la Universitatea din Timisoara o conferinta despre isihasm si hasidism. Aula Magna s-a umplut, desi canicula, criza, sesiunea de examene in toi etc. etc. ar fi putut sa ne rareasca rindurile. N-a fost asa, in primul rind pentru ca Moshe Idel e Moshe Idel. Adica o celebritate mondiala. Unul dintre cei mai mari specialisti in mistica iudaica. La Timisoara a ales sa vorbeasca despre un proiect la care lucreaza, o ipoteza legata de aparitia hasidismului si a neo-isihasmului in veacul al XVIII-lea in Moldova, in tinutul Neamtului. Mare descoperire, mare provocare pentru lumea credintei si deopotriva a istoriei religiilor, din cite am inteles. Dar altceva m-a tulburat. Ceva ce venea din pura lui prezenta, din felul in care i se inlantuiau cuvintele intr-o romana de o nespusa dulceata, din simplitatea, relaxarea, firescul in care ii stateau hainele si in care isi misca miinile, dar mai ales din incredibila sa modestie. Cind a inceput sa povesteasca despre Tirgu-Neamt al copilariei lui si despre ce ii datoreaza savantului Dimitrie Cantemir, am simtit brusc ca in spatele grilajului care mascheaza intepenitele aparate de aer conditionat sta ascuns si sufla cu bunatate spre noi insusi ingerul racoririi.