Principiile… e, de fapt, jurnalul desenat al unui an din viata Mairei, iar viata Mairei, cu nimic mai extraordinara ca a oricarei alte persoane, devine preaminunata tocmai prin filtrul plin de iubire si umor pe care-l alcatuiesc desenele ei. Cartea functioneaza pe principiul one thing leads to another, un flux firesc al gindurilor, care arata in primul capitol cam asa: pasari dodo-Spinoza-bucle-impaiere-ciinele lui Pavlov-bolsevici-Nabokov. Intr-un desen pastelat si delicat, vedem un baiat slabut, in pantaloni scurti, care citeste o carte, iar deasupra lui, citim niste rinduri scrise de mina – “Familia lui Nabokov a fugit din Rusia. Cum a putut tinarul Nabokov, stind inocent si elegant intr-un fotoliu rosu. Frunzarind o carte despre fluturi. Inchipuiti-va ce dezradacinare. Ce pierdere”. Coincidente, minuni cotidiene, lucruri, nume, tristeti, toate sint legate intre ele de contururile desenelor Mairei si de privirea ei mereu incintata.
“Aerul din jurul meu vibreaza de prea multe imagini”, scrie ea la un moment dat. Citindu-i cartea, si aerul din jurul tau incepe sa vibreze la fel, vezi pe strada ciresele prea coapte pe care-au alunecat trecatorii sau cele 20 de tricouri roz intinse pe sirma, la un balcon oarecare. De fapt, nimic nu mai e “oarecare” atita vreme cit e fotografiat in minte si trecut in clasorul bucuriilor inevitabile. In doar trei saptamini, am citit deja de doua ori cartea Mairei, pentru fraze ca “Paradisul pe pamint e bucataria matusii mele din Tel Aviv”, pentru linistea lui “Vedem copaci. Ce ne trebuie mai mult?”, pentru sinceritatea, simplitatea si ingaduinta cu care Maira se poarta cu lumea din jurul ei. Pentru toate cele 300 de pagini de fericiri.