Aceste abstractiuni sint exprimate prin intermediul unei zile din viata unui subinginer de la protectia muncii dintr-o fabrica a Romaniei anului 1986, a doua zi dupa ce Steaua Bucuresti a triumfat la Sevilla – aceasta a doua zi intimplator e chiar 8 mai, ziua PCR. Eroul filmului, Iulica Ploscaru, e genul descurcaret care tine si sotie (Coca), si amanta (Lidia), si care face un ban din proiectii video. Titlul Visul lui Adalbert provine de la filmul despre protectia muncii care urmeaza a fi prezentat in cadrul adunarii muncitorilor din fabrica. In filmul “mare”, reconstituirea accidentului va provoca un nou accident. In mai multele variante prin care a trecut scenariul, Gabriel Achim a amestecat referintele tragi-comice la perioada comunista cu referinte cinematografice si trimiteri la legenda portarului Helmuth Dukadam, “accidentat” la o vinatoare de Nicu Ceausescu.
Daca filmul va fi, prin ideea reconstituirii unui accident de munca, o reverenta la adresa filmului lui Lucian Pintilie, Reconstituirea, Gabriel Achim vrea sa strecoare in film si o vulpe, care va fi o trimitere mai mult decit evidenta la Lars Von Trier si la al sau Antichrist. Cind vorbeste despre filmarile la acest demo, Gabriel Achim il pomeneste si pe Francois Truffaut, care spunea in Noapte americana ca, atunci cind faci un film, prima saptamina de lucru iti da aripi, dar dupa ce ea se termina nu vrei decit ca totul sa ia sfirsit cit mai repede cu putinta. Ca abordare a perioadei, Gabriel Achim recunoaste ca nu a facut nici o documentare si ca nu-i pare rau pentru asta, pentru ca si-a dat seama ca documentarea nu era necesara.
Ploaie, actori bolnavi, figuranti neseriosi…
Visul lui Adalbert va avea 90 de minute, bugetul lui estimativ e de 800.000 de euro si va fi produs de Green Film, cu participarea extraordinara a UniCredit Tiriac Bank. Producator asociat va fi Loteria Romana, care s-a aratat interesata sa cumpere parti din film. 200.000 de euro din buget vor fi acoperiti de un coproducator francez, Gloria Films. Se asteapta si cooptarea unui coproducator finlandez. Cu acest demo, producatorul Gabriel Achim si producatorul delegat Daniel Burlac spera sa incheie cu partenerii straini contracte de pre-sale.
S-a filmat la Mizil si Ploiesti. Mizilul e orasul copilariei lui Gabriel Achim, dar acolo au fost cele mai grele filmari, partial si pentru ca timp de cinci zile cineastul a stat virit intr-un portbagaj de masina. “Aveam nevoie de vreme frumoasa si ploua non-stop. Mizilul e un oras in care nu s-a mai filmat niciodata, cu exceptia anului 1968 sau 1986, cind a trecut flacara olimpica pe la paralela 45. Oamenii nu stiau sa faca figuratie, nu stiau de ce nu aveau voie sa se uite in camera, de ce trebuia sa stea in acelasi loc. Si aveau tot felul de idei. Imi aduceau fotografii despre cum arata Mizilul in anii ‘60-’70. “Era asa. Pe atunci nu era gogoseria. Unde e azi gogoseria era aprozar. Nu poti sa n-ai rabdare.”
Regizorul are, insa, trucurile lui. Anca Androne s-a suparat pe el pentru ca n-a venit la prima proba – cum trimiti first assistant directorul (Mariuca Petre) si tu nu vii? De fapt, tocmai asta era smecheria. Actritele au fost filmate enervindu-se, vorbind intre ele, “ce e cu Achim de nu mai vine? Cit de nesimtit poti sa fii?” , iar regizorul le-a studiat pe urma reactiile. Filmarile la demo au fost sabotate de destule ghinioane – actori imbolnaviti, ploaie, figuranti care plecau mai repede acasa sau care nu veneau deloc (sau plecau cind aveau tren), probleme tehnice etc.
Cind am vizitat platoul de filmare, am nimerit intr-o zi mai “curata” in ghinioane – singurele probleme au fost faptul ca figuratia era mai putina decit era nevoie si ca s-a ars filmul pe 16mm (filmul din film) la una dintre duble. Actorii care au avut probleme de sanatate in timpul filmarilor au fost Costache Babii si Doru Ana. Si n-au fost singurii. Cind scriam acest articol, Gabriel Achim m-a sunat ca sa imi spuna ca inaintea ultimei zile de filmare se intreba cu Gabriel Spahiu ce se mai poate intimpla, cine se mai imbolnaveste, pentru ca putin timp mai tirziu colegii sa-i spuna regizorului ca Gabriel Spahiu se simte rau si ca au chemat salvarea. “Am crezut ca rid de mine, doar cind am auzit sirena salvarii am vazut ca nu era gluma”. Din fericire, criza de rinichi a actorului n-a fost atit de grava incit sa trebuiasca sa fie dus la spital.
…dar si inovatii estetice
Ca povestea de pe ecran sa para mai veridica (dar si ca referinta metatextuala), Gabriel Achim a avut ideea sa filmeze intreaga productie in Super VHS, sarcina de care se ocupa directorul de imagine George Chiper (trebuie oricum un operator solid pentru ditamai aparatul). Super VHS-ul (sau S-VHS) a fost introdus in circulatie la un an dupa ce se petrece actiunea, adica in 1987. Folosirea lui in cinema e o inovatie pentru Romania. Din distributia filmului fac parte Gabriel Spahiu – care debuteaza in sfirsit intr-un rol principal in lungmetraj, Doru Ana (Lefardau, superiorul lui Iulica Ploscaru), Ozana Oancea (care o va juca pe amanta Lidia), Mircea Rusu (secretarul de partid), Anca Androne (Mimi de la fabrica), Paul Ipate, Adrian Vancica si Mimi Branescu (colegi de-ai lui Ploscaru), Adrian Ciglenean, Coca Bloos. Cosmin Manolache e co-scenarist. Luminita Mihai a realizat niste costume care lucreaza asupra ta ca o madlena. Mi-au ramas in minte: camasa verzulie a lui Paul Ipate, pantofii gri musama ai lui Mimi Branescu, camasa alba, cu gaurele brodate, purtata de Ozana Oancea, pantalonii cu pense largi ai Ancai Androne si pantofii negri de lac ce nu puteau fi tinuti in picioare decit in timpul filmarii propriu-zise, costumul albastru cobalt al lui Gabriel Spahiu.
Cu Visul lui Adalbert, Gabriel Achim a participat anul trecut la Atelier d’Angers, organizat de Jeanne Moreau. Aceasta a fost incintata de proiect, spunindu-i chiar romanului ca e unul dintre cele mai bune scenarii pe care le-a citit in ultima vreme. Proiectul a mai participat la Co-production Market-ul de la Connecting Cottbus, in 2008, la Crossroads Co-production Forum Thessaloniki IFF 2009, cistigind The Baltic Event Co-production Market din cadrul Festivalului International de Film din Tallinn in 2009.
Gabriel Spahiu: „Primul rol principal a venit pe neasteptate”
Cum de nu esti sofer?
Nu, ca am si condus putin. Nu s-a putut abtine Gabi. Ne-am plimbat sase zile prin Mizil ca sa filmam scenele cind cumpar covrigi si il plimb pe Lefardau. Tipicele scene de soferie clasica, adica eu conduc si cel din dreapta se destainuie. (Ride.)
Dar ce nu ai condus intr-un film? Masina mica ai condus, dubita, salvare, taxi, camion…
Si troleibuz. Autobuz n-a vrut Bobby Paunescu sa conduc in Francesca. Nu, n-am B-ul, dar mi-am zis ca nu-i nici o problema. Dar nu s-a putut. Am ramas co-sofer, ca sa zic asa. Soferul autentic conducea si eu stateam pe linga el. Cind mi-am luat carnetul a fost tot pentru un rol in care trebuia sa conduc, in Haute tension de Alexandre Aja. (Acolo conduceam un jaf de masina care ar fi trebuit sa fie un Audi.). Am citit scenariul, am dat castingul, mi-au zis ca e ok.
M-am gindit ca masina o sa fie pe platforma, ca e filmare scumpa. M-au sunat cu doua saptamini inaintea filmarilor: “Ba, Spahiu, eu cred ca tu conduci”. “Nu, de ce?”. Am zis: “Pot lua carnetul, dar nimeni nu mi-l da in doua saptamini. O sa invat putin sa conduc”. De vreo doi-trei ani am si masina mea.
Ti se pare ca debutezi tirziu intr-un rol principal in lungmetraj?
Da. Destul de tirziu si destul de neasteptat.
Nu te mai asteptai?
Da! (Ride.) Nu ma mai asteptam. In fine, un rol principal vine destul de greu. Am avut niste tentative si am renuntat sa ma mai gindesc ca o sa mai fac vreodata un rol principal. Suferinta a fost mare. Acum, culmea, chiar vorbeam cu Mimi Branescu si imi spunea: “Ba, Spahiu, e greu!”. M-a speriat. Adevarul e ca exista o tehnica… Pentru ca pe roluri mici, vii beton la filmare (n-ai mult text de invatat) si-l iei pe partener de proaspat. Ori ala e la a suta zi de filmare, e capiat. E o diferenta, una de concept. E ca si cum ai avea de facut un drum de cinci metri si pe urma unul de cinci kilometri. Dar m-am prins. Desi am tras tare, sint fresh. Cred ca si cind o sa mor o sa mai misc un pic, haha.
Si cum e rolul?
A inceput sa-mi placa. Acum nu-mi mai dau seama daca il fac bine sau nu. E vorba si de o chestie de scriitura. Scenariul mi se pare imprastiat si e nasol la replici pentru ca e enorm de mult de vorbit (Gabi mi-a zis ca e ca la Woody Allen, sint un personaj cu limbarita) si nici nu e chestia clasica – cu eroul care are de facut nu stiu ce.
Rolul tau e dificil pentru ca trebuie sa joci o mare lichea, dar sa nu se vada din prima. Joci la doua capete.
Si pe actorie iar e nasol. Se spune ca pe rolurile mari iti fixezi scopul si il urmaresti, pe cind aici nu-i asa. Nu ma trezesc dimineata si imi spun: voi avea o proiectie si e important sa-mi iasa, sau voi avea o intilnire cu amanta. Cumva, eu vreau de toate si nu vreau nimic. Asta m-a dezorientat si am si discutat cu co-scenaristul, care o tinea cu structura – ei sint betonati la nivel de structura dramatica. La mine, prima chestie cind ma apuc de un rol, e sa vad care e scopul meu in film. Sper sa iasa o chestie misto. Am avut filmari grele pentru ca, neavind pelicula, am tras cadre de 13 minute, iar cel mai lung cadru pe pelicula e de noua minute. A trebuit sa invatam mult text si pe repede. Mi-au placut insa partenerii, si fiecare m-a ajutat pentru ca m-a facut sa fiu diferit.