L-am intrebat pe Ion Vianu cum ar incepe o scrisoare catre tatal sau. Iata raspunsul fiului: “Draga tata, sint in curind zece ani de cind am implinit virsta pe care o aveai tu in momentul cind ai murit. Tu ramii acelasi pentru mine, in timp ce eu imbatrinesc”. Acest raspuns tulburator mi-a adus imediat in minte o imagine izbitor de asemanatoare, din Primul om al lui Camus, cind Jacques Cormery ajunge la mormintul tatalui: “Atunci citi pe mormint data de nastere a tatalui sau, despre care descoperi cu prilejul acesta ca nu o cunostea. Apoi citi cele doua date, «1885-1914», si facu un calcul masinal: douazeci si noua de ani. Brusc il izbi o idee care-l zgudui aproape fizic. Avea patruzeci de ani. Omul inmormintat sub lespedea aceea si care fusese tatal sau era mai tinar decit el… ceva nu era aici in ordinea fireasca a lucrurilor si, la drept vorbind, nu exista nici o ordine, ci doar nebunie si haos acolo unde fiul era mai in virsta decit tatal”.
Ion Vianu construieste un puzzle al amintirilor, asumindu-si un rol mai mult de anchetator si cercetator, decit clasicul rol de memorialist. In Amor intellectualis nu inventeaza nimic, ci povesteste intimplari ce au avut loc sau ar fi putut sa aiba loc, cu personaje pe care le-a cunoscut personal si de care il leaga multe amintiri. E interesant sa urmaresti momentele in care imaginatia ia locul amintirii si maniera in care se realizeaza aceasta rocada.
Amor intellectualis este o carte despre “frumosii tineri” din epoca trecuta, despre arta si prietenie, despre maestri si discipoli. Alaturi de figura impozanta a marelui T. mai apar si alte personalitati ale vietii culturale romanesti, cum sint Edgar Papu si Ion Negoitescu, uniti pentru o scurta vreme de “amor intellectualis”, “un izvor de bucurie” si “o rezerva de energie” care nu au rezistat insa in acele vremuri ale masinii de zdrobit oameni.
Ion Vianu, Amor intellectualis,
colectia Fiction LTD, Editura Polirom,
39.95 lei