Reportaj  -  Andreea Comanescu  -  

“Proxima estacion: Alcala de Henares! “ In orasul lui Cervantes coboara toti calatorii, majoritatea romani intorsi de la lucru si turisti, veniti sa il cunoasca pe Don Quijote. Pe celebrul cavaler il cautam si eu, insa pe cel plasmuit de Ioan Oniciuc. Ma astepta cu fiica cea mica, Ioana. In salon era liniste. Tablourile aranjate simetric asteptau cuminti, pe un perete neincapator. Don Quijote era acolo, impreuna cu Sancho Panza, pregatiti pentru marea calatorie.

Ioan Oniciuc isi dezvaluie secretul… Descoperise Atlantida. Intr-adevar, aveam insula in fata ochilor. Atlantida cu gradinile sale, cu statuile si templele de aur, cu bogatia sa evadase in toata splendoarea din miinile pictorului. Realitatea a fost imbracata in mit, iar Romania convertita in ancestrala Atlantida.

Pictorul i-a imaginat pe Don Quijote si pe Sancho Panza, ai lui Cervantes, in vizita la Targu-Jiu, in fata complexului singular al lui Brancusi, in cautarea linistii absolute. “Cred ca faptul ca locuiesc in orasul lui Cervantes, Alcala de Henares, m-a determinat sa ma gandesc la aceasta tema. Daca pentru Spania Miguel de Cervantes este cel mai mare, pentru noi, romanii, cel mai mare este Constantin Brancusi. Cred ca am facut alegerea perfecta. Calatorii acestia, aventurieri in noptile mele, vor strabate mai multe destinatii. Dimineata ramin cu ei in gind si ma refugiez in salon, ca nu am un atelier, un loc al meu, si imi schitez in taina ce imi propun si ce vreau sa fac. Este clar ca personajele lui Cervantes imi dau putere, inspiratie. In universul cervantin mi-am gasit cea mai mare bucurie si cea mai mare realizare, facind o analogie cu infinitul romanesc al lui Brancusi.”

“Imi place sa ma exprim cat mai straniu, cit mai special – continua Oniciuc –, pentru ca eu sa ma regasesc in tablourile mele, din moment ce eu le semnez. Am descoperit cine sint eu, sint prezent in tablou, dar, in acelasi timp, ca sa vezi ca eu exist aici, pictura mea iese afara, ca sa te anunte, ca sa te determine chiar sa atingi tabloul. Este o pictura mai aparte, o sculptura plana, am gasit cum sa fac lucrari originale, in care sa se evidentieze, in mod expresiv, tema. Si aceasta pentru ca vreau sa ma exprim intr-o libertate absoluta, vreau sa ies dintr-un cliseu, dintr-un standard, mi-am ales libertatea de a ma exprima cum simt si am o satisfactie fantastica.”

Strain in tara sa

Timid, cu emotie in glas, Ioan Oniciuc povesteste despre debutul sau in arta si isi aminteste cu placere de momentele traite acasa. “La inceput, lucram altceva, in special peisaje. Natura ma inspira, eu sint plin de traditii, de obiceiuri, de folclor, cred ca daca cineva ma dinamiteaza intr-o sala, se umple sala de miros de cozonac, de dansuri, de muzica populara, de peisaje de acasa, de lacul cel cu nuferi, care m-a inspirat de atitea ori, la fel ca si codrii sau izvoarele din vale. Cred ca de aceea pictam atitea peisaje. Dar aici s-a schimbat totul, pentru ca eu m-am schimbat, m-am adaptat la lumea de aici, la forma de aici, e clar ca m-am redescoperit, am renascut aici, eu sint alta persoana fata de cel care eram acasa. Aici mi-am gasit un public si sint oarecum primit de spanioli, apreciat, iar asta imi da o mare bucurie. Incet-incet, intre noi si ei se creeaza un contact pentru a putea convietui in armonie.”

Ioan Oniciuc s-a nascut pe 21 ianuarie 1964, in comuna Corni, judetul Botosani. O vreme a fost director al Caminului Cultural din comuna natala. In 1996, a ales sa isi incerce norocul in alta parte si a emigrat in Israel. “Noi am plecat imediat dupa Revolutie, dupa ce ne-am convins ca lucrurile nu merg asa cum trebuie. M-a atras ca fiind Tara Sfinta, ceva de nepatruns. Am locuit in Nazaret. Ce fericire! Am lucrat in lumea artelor, in restaurare de vase antice. M-am simtit foarte bine, am stat cinci ani acolo”.

Reintoarcerea in Romania, dupa anii petrecuti in Israel, a insemnat contactul cu o lume de nerecunoscut. “M-am simtit strain in tara mea, intr-o lume rece, pe un pamint care ma respingea. Acasa parca e o lume defecta. In mod ciudat, ma simt mai bine intre straini decit in tara mea. Pentru noi, acasa a insemnat afara, in Occident.”

In urma cu cinci ani, Ioan Oniciuc si-a continuat calatoria si a ajuns in Spania. “La spanioli imi place stilul lor de a trai momentul, clipa, fiecare week-end. Spaniolii te incinta cit de intens traiesc viata”.

Are cinci copii, pe care i-a adus cu el in strainatate. A muncit pe brinci, in restaurare de obiecte de arta si decoratii interioare, cu care se ocupa si in prezent. Treptat, a descoperit ca viata poate fi frumoasa, chiar daca esti emigrant roman in Spania. Copiii il urmeaza in pasiunea pentru arta. “Cel mai mare a facut Seminarul la Tg. Neamt, sectia Patrimoniu pictura bisericeasca, a doua fiica are Bachillerato de Arte, in Alcala de Henares, la Liceul «Antonio Machado», cel mai mic este un bun sportiv, lupta pentru Spania, a fost trei ani la rind campion pe Madrid la taekwondo.”

In ceea ce priveste viitorul, opiniile sint impartite. “Noi, parintii, sintem mai legati de Romania, dar copiii nu mai vor sa se intoarca. Intr-o zi, cu siguranta, eu ma voi intoarce in «sanctuarul» meu de acasa. Este o legatura atit de strinsa cu locul unde te-ai nascut, nu pot sa mint ca nu mi-e dor de casa, mi-e dor intruna, de acolo primesc energie, pentru ca acolo ne ramin radacinile.”

“Este mai usor sa ne promovam in Spania decit acasa”

Arta romaneasca este foarte bine vazuta in Spania, artistii romani sint foarte bine cotati, crede Ioan Oniciuc. “Paradoxal, ne este mult mai usor sa ne promovam aici, intr-o tara straina, pentru ca se pare ca in afara romanii se organizeaza mai bine, sint mult mai receptivi, iar lucrurile se pun mai rapid in miscare. Atunci, misiunea noastra este sa ne expunem mereu, ca sa ne atingem scopul final, sa facem o buna impresie. Publicul asteapta sa apari de mai multe ori, iar publicul spaniol este mai rafinat, mai pretentios, pina nu te cunoaste in detaliu, nu te cauta”.

Pentru Ioan Oniciuc, toate invitatiile din partea spaniolilor de a expune au insemnat tot atitea succese. “In cazul meu, nu a fost atit de greu, am avut o prima expozitie, iar invitatiile au venit apoi una dupa alta. Publicul m-a receptat mai rapid, mai bine. Toti spaniolii care ne descopera, la un moment dat, iau ceva din cultura noastra. Acest element l-am expus si in tabloul meu, cei doi calatori ai lui Cervantes, dupa ce ajung pe un pamint necunoscut, Romania, se intorc cu trofee: Coloana Infinitului, Masa Tacerii si Poarta Sarutului. S-a facut, prin arta, o legatura fantastica intre noi si Spania”.

Nebunie? Mit? Realitate? Ce mai conteaza! Important este sa nu uitam cine sintem, si nici ceea ce am putea sa fim, asa cum sustinea Don Quijote. Ioan Oniciuc nu uita si isi reafirma identitatea prin operele sale: “Sint un tip exploziv, am un stil aparte, nu ma poti tine inchis in niste reguli. Caut mereu sa ma exprim diferit. E de datoria noastra sa stim cine sintem si cum sa ne prezentam. Nu putem sa ne afisam la nesfirsit cu manele.”

De unde a plecat

“Teritoriul comunei Corni este asezat in extremitatea vestica a judetului Botosani, pe partea stinga a riului Siret, in cursul sau mijlociu, la o distanta de 20 km (in linie dreapta 12 km) sud-vest de municipiul Botosani, intr-un tinut deluros cu altitudine redusa, in cea mai mare parte in jur de 300 m.” (Constantin Cojocariu – Monografia Comunei Corni)

Expozitii in Spania

» Centrul Cultural Hispano-Roman Alcala de Henares

» Centrul Cultural Hispano-Roman Coslada

» Universitatea Fuenlabrada (Madrid)

» Espacio Niram (Madrid)

»  Biblioteca Municipala Valdemoro

» Biblioteca Municipala Meco

» Feria “Integra Madrid”

»  Feria Intercultural Alcala de Henares

» Galeria Artejescal

» Casa Cervantes Alcala de Henares

» Biblioteca Municipala Alcorcon

Galerie foto