Mie mi-a ramas totusi un graunte de curiozitate. Stiam cum se cuvenea sa li se para celorlalti, strainilor, Romania si romanii, dar nu si cum li se parea intr-adevar patria noastra. Imi lipsea exact perspectiva destinatarului ospitalitatii noastre. In imagologie o astfel de perspectiva poarta numele de heteroimagine: o privire din exterior, un ochi de strain obiectiv, care observa si extrage realitati tipice dintr-o cultura oarecare.
Cum am avut ocazia sa pricep cit am stat in America, ochiul strainului e necrutator. El vede ceea ce oamenii locului nu pot sau nu vor sa vada. Totul e sa gasesti un ochi strain obiectiv, neinfluentat de clisee sau preconceptii. Asta e insa foarte greu. Sau era – pina cind au aparut blogurile asa-zisilor expati, oameni care s-au mutat temporar sau definitiv in alta tara si o descriu in timp ce o descopera. Asa ca atunci cind am dat peste blogul unui american ce locuia de ceva vreme in Romania, am stiut ca am gasit ce voiam.
N-am descoperit, desigur, imaginea idealizata a romanului ospitalier, harnic si cinstit. Dar nici acea imagine sumbra, a Romaniei murdare, infractionale si galagioase, negativul fotografiei luminoase. E drept, observatorul traia de ceva vreme in Romania. La oras. Si, fiindca veni vorba, orasele romanesti i se par obositoare: masini care vijiie si claxoneaza tot timpul, oameni care urla pe strazi, boxe din care bubuie muzica pe strada din masini si apartamente, plus praf, mult praf… Asteptarile mele ar fi fost exact opuse: unui american bietele noastre orase trebuiau sa i se para plictisitoare si provinciale.
M-au interesat (fiindca m-au surprins) toate observatiile legate de traiul cotidian. Bloggerul remarca lucruri marunte, pe care noi le-am considerat mereu normale. De exemplu, faptul ca in statiile de autobuz sau tramvai gasesti de obicei doar cite o placuta cu liniile care circula pe acolo, dar nu si o descriere a traseelor acestora. Daca vrei sa stii cum ajungi undeva, trebuie sa intrebi – in principiu pe vinzatorii de bilete de la chioscuri. Doar ca, spune bloggerul, acestia sint de obicei incruntati si tifnosi.
Tot el avertizeaza cititorul (strain de Romania) sa nu-si bata vreodata capul cu indicatiile gen “Urcare” sau “Coborire” inscrise pe usile autobuzelor ori troleibuzelor. Nu le respecta nimeni. (“Si de ce le-ar respecta?” ma intreb eu, autohtonul.) Cind e vorba de trenuri, se straduieste sa inteleaga diferenta dintre “rapid” si “accelerat” si ajunge la concluzia ca trenurile rapide sint un pic mai… lente. Dar, oricum, precizeaza el, nu conteaza, fiindca nici unul dintre ele nu e nici rapid, nici accelerat.
In fine, mai remarca, printre altele, faptul ca in Romania hainele curate sint la mare pret. Pot sa fie roase, vechi, cirpite, dar important e sa fie curate. E mai bine sa porti o camasa spalacita si roasa, dar proaspat spalata, decit un tricou de firma scump, dar transpirat. Aici nu inteleg eu: se poate si invers?
Toate acestea nu sint doar indicatii si sfaturi utile, pentru uzul altor expati din Romania, ci spun ceva si despre felul in care ne vad ei pe noi. Mult mai impresionante si, intr-un fel, mai surprinzatoare mi s-au parut observatiile directe despre locuitorii harnici, ospitalieri s.a.m.d., despre care o sa mai pomenesc.