N-ar mai trebui sa le spun micilor benladeni nici ca jurnalism inseamna munca de teren: daca, aflat in vreo misiune sinucigasa de scriere a unei stiri sau a unui reportaj, se trezeste vreunul dintre ei sa deranjeze pe cineva? Si-apoi, si termenul asta – “munca de teren” – e suficient de ambiguu: nu tot asta faceau si baietii aia cu barba, in toamna anului 2001? Gata, aproape mi-am facut “to do list”-ul! Aproape, deoarece nu trebuie sa uit sa-mi anunt un fost coleg de facultate, reporter de televiziune azi, ca s-ar putea sa fie printre primii “umflati”, pentru ca bate la ochi: oare cine l-a pus sa-si ia licenta de pilot de avion?
Nu mai am liniste de cind am aflat ca presedintele Basescu si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii au clasificat campaniile de presa drept vulnerabilitate la siguranta Romaniei. Jurnalismul a sarit, de citeva zile, din zona profesiunilor liberale in cea a ocupatiilor obscure. Ce naiba, era si timpul sa intervina citiva vajnici aparatori ai patriei si sa clarifice, dom’le, activitatea asta dubioasa din redactii! “R-ati ai dracu’ de ziaristi”, parca-i si aud pe unii vuvuzei cu trese si functii, “nu mai scapati de data asta!”. Gratie intelepciunii CSAT, jurnalismul nu mai este o meserie, ci o infractiune. Daca nu ati citit raportul intitulat “Strategia nationala de aparare” pe anul 2010, atunci aflati ca ne sinteti complici. Si asta pentru ca jurnalismul a fost trecut, intr-o enumerare cu bumbi, alaturi de evaziunea fiscala, contrabanda si crima organizata. Capitolul se cheama “Vulnerabilitati” si se invecineaza cu “Riscuri si amenintari”. Adica peste gard de presa se afla doar traficul de droguri, pandemiile, miscarile extremiste si terorismul. CSAT-ul a reusit, astfel, sa devina principalul personaj dintr-un banc deja “fumat”. Un cetatean statea la geam si tragea dintr-o tigara, cind tocmai vede cum un planor se izbeste de blocul vecin. Aruncind mucul pe fereastra, omul nostru isi spune: “Tara de rahat, atentate de rahat!”.