Timpla linga timpla si vorbind intr-o franceza cursiva, cei doi interlocutori ar fi dat episodului un rol, pina la urma, marunt. E clar ca nici mesele de ping-pong nu se mai fac cum se faceau pe vremuri. Cu aceasta politica de export, export, profit, profit, unde se va ajunge? Pe vremea lui tata, nu se concepea achizitie fara montaj, iar bunicul le-a facut, cu mina lui, mese de ping-pong si de biliard tuturor celor din sat. Dar a cui ar putea fi aceasta mina criminala care a pus piulite de cinci intr-o punguta cu piulite de sase, e dificil, monsieur, sa descoperim. Precis a fost o banda tehnologica; stiti, uneori dau rateuri. Un francez n-ar fi facut o asemenea impardonabila gafa. Dar haideti sa va arat un program nou, care mi se pare de asemenea imperfect, insa va poate ajuta baiatul (ati spus fetita? atunci pe dragalasa dumneavoastra fetita) sa vada pe ordinator unghiuri interesante din mari meciuri de tenis de masa. Romanul nostru si francezul lor s-ar fi despartit in cei mai buni termeni, injurind, amindoi, globalizarea datorita careia se intilnisera.
La mine a fost altfel.
Numai gindul de a merge pina la Decathlon cu o punguta cu doua piulite (una buna, alta rea) mi se parea tragicomic. Sa protestez, sa reclam, sa fac scandal printre jucatorii de baschet si pescarii din magazin: ar fi fost ceva de prost gust si, in plus, impotriva spiritului olimpic. Am luat asadar un surub cu piulita-i si m-am dus la un magazinas romanesc de cartier. Nu va suparati, aveti asa ceva? Ne pare rau, noi nu tinem, dar vedeti alaturi, cu siguranta au. Alaturi era un tip de mare seriozitate, care simbata dimineata, in magazinul lui deschis pentru orice fel de clienti, parea ca m-asteapta anume pe mine. Aproape ca nu ne-am vorbit. I-am intins surubul aratind discret piulita; s-a uitat fulgerator la mine, dupa care mina dreapta a pornit sa scotoceasca intr-un sertar cu mai multe compartimente. Cu miscari de magician, a luat cu doua degete o piulita si a insurubat-o ca in vis alaturi de cealalta, frantuzeasca: cea buna, care nu ne zdrelise carnea si pe care o voiam acum multiplicata de vreo zece ori. Cite doriti, zece? Intindeti mina, va rog. In stare de transa, am intins mina. Vinzatorul mi-a pus un pumn de piulite. Unele pareau sa fie unsuroase. N-a vrut sa-mi ia nici un ban; era culmea sa-i mai cer si o punga.
Am obtinut-o de la magazinul de alaturi. Ca in basme, intoarcerea avea simetria initierii. Ajuns acasa, operatiunea s-a incheiat in trei minute. Cornilleau s-a nascut fara alte dureri – si este nici mai mult, nici mai putin decit cea mai buna masa pe care eu am jucat vreodata.
Undeva, prin maruntaiele sale, sint alte piulite decit ar trebui, insurubate in chinuri de o familie tinara si fericita. Undeva, pe sub luciul ei de un albastru minunat, alearga odata cu mingea si povestea mea.