Povestea politista e mult mai interesanta decit acroseul politic, si oricum se foloseste de el. Personajul principal nu e Adam Lang, ci un scriitor din umbra (traducerea literala a titlului ar vrea sa denumeasca acel scriitor care redacteaza in anonimat memoriile unor personalitati), chemat sa refaca manuscrisul memoriilor ex-premierului britanic dupa moartea misterioasa a fostului scriitor din umbra. Numele personajului principal, care e interpretat de scotianul Ewan McGregor, nu ne e dezvaluit niciodata, desi el apare in toate cadrele – filmul infatisind punctul sau de vedere asupra evenimentelor. Munca de reasezare a materialului din memoriile manuscrise il face pe scriitor sa descopere indicii referitoare la moartea predecesorului sau si la legaturile angajatorului sau cu CIA. Acum, noua ne e pe undeva mult mai la indemina sa zicem ca scriitorul anonim sintem chiar noi, spectatorii anonimi care refacem fiecare opera de arta/film dupa mintea si sensibilitatea noastra, fara a ajunge insa niciodata la exact ceea ce a simtit/intentionat autorul. Si in politica e la fel. Adevarul nu e ce vedem la stiri si nu e nici in filmele politice, ci e mult mai in adinc, cunoscut de foarte putini.
Un film care iti face pofta sa-l revezi
Pentru a ne sugera aceste lucruri, Roman Polanski construieste un fel de macheta in care pune absolut totul milimetric in ordine, umblind cu manusi ca sa nu strice ceva. Regia lui e eleganta si grava (desi abunda replicile de un umor inteligent) si iti aduce aminte de Alfred Hitchcock. Imaginea lui Pawel Edelman e ingrijita, aproape geometrica, in vreme ce scenografia fascineaza prin cit de inteligent si de discret urmeaza liniile de forta ale scenariului. Sint putine filmele din ultimii ani care dau aceasta impresie de slefuire pina la forma ideala a tuturor compartimentelor – care toate vin in ajutorul povestii si nu fac din film o opera “formatata”! Daca un film bun e acela care iti da impresia ca se deschide spre multe idei si planuri, sugerind chiar interpretari alternative, filmul lui Polanski e cu siguranta unul bun. Si iti face pofta sa-l revezi ca sa mai descoperi chestii noi – relatia dintre realitate si fictiune, arta/cinemaul ca umbra/fantoma a realitatii, sau, dimpotriva, lipsa de consistenta a realitatii in raport cu fictiunea, perfectiunea fictiunii in detrimentul realitatii, fictiunea ca realitate paralela, spectatorul ca autor-fantoma s.a.m.d., si-am incalecat pe-o sa.