Ce parere aveti despre clasamentul poetilor pe care l-a realizat „Romania literara“?
Le multumesc si eu pe acesta cale celor citiva critici care m-au nominalizat acolo. Majoritatea erau doamne. Clasamentele nu sint totusi compatibile cu arta. Dali s-a amuzat dind note unor pictori, dar el avea niste criterii la vedere: culoare, compozitie, tehnica: anatomie, perspectiva… Se putea discuta! Dar aici e vorba numai de niste preferinte ce se dau drept adevaruri suverane. Imi pare rau, dar clasamentul respectiv e doar un exercitiu frivol si cam atit.
Se aplica „sentinta“ dumneavoastra si in cazul clasamentului realizat de „Observator cultural“, pe baza caruia Craii de Curtea-Veche a fost desemnat cel mai bun roman romanesc al secolului XX?
Nici acel clasament nu va fi fost perfect (sau de dorit); dar, fiind vorba de Craii…, sint de acord (cu rezultatul sau). E o capodopera in care pitorescul si expresia deocheata fac casa buna cu principiile astrale. Titlul insusi are, vorba lui Pasadia, „ceva ecvestru, mistic“. Singur cuvintul crai ofera multiple posibilitati de lectura. Cartea e intr-adevar fermecatoare. Pentru ea am chiulit, intiia data, de la scoala! Intiia data din motive culturale… Totul ma fascina in Craii…, inclusiv faptul ca trei sferturi din vocabular mi-era strain. Aveam vreo 14-15 ani; am inceput-o seara si n-am lasat-o din mina pina in zorii zilei. Ce sa mai caut, straveziu, la scoala? Straveziu nu numai de nesomn, ci si de lectura unei carti fosforescente.
Mai puteti citi cu placere Ienachita Vacarescu?
Da! Ienachita are doua-trei poezii foarte frumoase, pe care le putem citi cu doza de umor necesara si nu fara consideratia cuvenita efortului sau de a incropi ceva de ordin poetic, intr-o limba pina atunci aproape inexprimabila de neexprimata ce era! Are citeva stihuri incintatoare: „Nu-i mingiiere,/ Nici e putinta…“, cu ceva din Eminescu in ele: „Dar n-am mijloace,/ Nici e putinta…“ s.a.m.d.
Apropo de Eminescu, cum putem scapa de acest festivism care cuprinde tara de doua ori pe an, cu ode inchinate „poetului national“?
Inca de pe vremea lui Vlahuta, s-au pus bazele mitului eminescian. Mai decent, pare-se, decit acum; caci, intre timp, mitologia respectiva a fost contaminata de festivismul unui Festival stupid: „Cintarea Romaniei“. Eminescu e o victima a lui, a marelui kitsch tribal-rapsodic ce-si atinsese apogeul in anii vechiului regim; el e si victima autovictimizarii noastre, in prelungirea tenebroasei teorii a conspiratiei antiromanesti. Altfel, el e vazut de catre multi asemenea unei picturi de gang. Efigia lui, prin publicatii si manuale, este stingace ca portretele-robot. Statuile, mai toate, ar putea intra in panteonul budist. In fine! Cit despre „Luceafarul poeziei“, expresia e litera de evanghelie! Ce-i drept, insa, este atita astralitate, atita pulbere stelara si fior cosmic in acest poet, incit e anevoie, uneori, sa faci abstractie de ea!… De ce e parodiat Eminescu? Numai marii poeti sint parodiati, pentru ca sint memorabili. Si, fiind memorabili, devin si parodiabili. Dar parodia e si o forma de simpatie… Am dat un interviu aseara, telefonic, unui post de radio transilvan. Si cu citeva minute inainte de a intra in direct, ce credeti ca aud in receptor? Mai am un singur dor, cintat la vioara! Asadar: „Luceafarul poeziei“, „poetul nepereche“, „poetul national“. Sintagma ultima isi are, poate, locul in Istoria… lui Calinescu. La biserica, intr-o slujba de pomenire, nu si-l are. „Mintuieste-l, Doamne, pe robul tau Mihai Eminescu, poetul national!“ e, pasamite, un mesaj cam redundant pentru auzul Tatalui ceresc.
Cum v-au convins cei de la „Dilema“ sa le dati in fiecare saptamina o poezie?
Nu ei m-au convins, i-am rugat eu! Anterior, „Dilema“ imi cerea sa scriu, din an in Paste, cite ceva intr-insa. Or, aparind un numar tematic „Caragiale“, eu am trimis citeva versuri (din ceea ce avea sa fie, apoi, Caragialeta bis). M-am lacomit, apoi, si i-am propus dlui Mircea Vasilescu (pe care nu-l cunosc decit din scris si, de o vreme, telefonic) o rubrica fixa, „Rimelari“. De obicei, scriu sase-sapte „rimelari“, le trimit prin e-mail dlui Vasilescu. Fireste, pe masura ce saptaminile se scurg, arhiva se imputineaza. Eu comit alte „rimelari“, iar la ocazii mai aparte, improvizez unele noi. (Este si cazul celei scrise pentru „Suplimentul de cultura“, rubrica „ArteFIXURI“.)
In ce fel va afecteaza celebritatea?
Dar dumneavoastra credeti ca eu ma simt celebru? Nici cel putin notoriu nu ma simt (pentru ca, de fapt, nu prea sint astfel). Altminteri, am o indelunga practica a sertarului (a celui nu „cu aplauze“, ci cu tacere, cu tacere si cu intuneric); iar pe vremea vechiului regim, am publicat mult mai putin decit scrisesem. N-am facut insa, cum se spune, „literatura de sertar“. Pentru ca nu aveam, pesemne, vocatia necesara. Rezistenta mea a fost pasiva. Venit pe lume intr-un… turn (la Turnu Severin, adica), chemarea-mi va fi fost turnul de fildes! Ceea ce nu inseamna ca promovez apolitismul.
Urmariti actualitatea politica?
Inevitabil, ca sa zic asa! Deoarece televizorul „patrunde-n casa si in gind“, cu actualitatea lui politica cu tot. Care, indeobste, irita, enerveaza, maninca timp, nu gluma, dezamagind adinc… Pentru ca sintem la vreo luna dupa alegerile din decembrie, dati-mi voie sa va spun in ce consta un neajuns al sistemului „curat constitutional“. Acesta presupune, fie din patru-n patru ani, fie din cinci in cinci, fie din cind in cind, alegeri. Alegerile presupun campanii indelungi electorale. Campaniile electorale presupun mari cheltuieli de energie (fizica, psihica, elocutorie), adica multa oboseala. Astfel incit providentialii nostri alesi vin la putere gata obositi! Bateriile li s-au descarcat, in mare parte, in campanie. Imaginatia le-a secat, tot in campanie. Dupa ce-si beau sampania electorala, par sleiti. Sleiti de puteri, dar nu si de putere… La care (in paranteza fie spus) parvin, de obicei, in toiul iernii (care, la noi, e ceea ce stim bine).
Spuneati ca o miscare contestatara in arta este valabila doar atunci cind se produce din partea unui singur individ, iar nu a unei „gasti“. De ce credeti ca revolutiile in literatura, spre exemplu, trebuie sa fie doar solitare?
Cred ca, de prin secolul romantic, literatura/arta a fost mult prea mult influentata de politic (si, desigur, invers). E evident ca romantismul revolutionar – cel de pe la 1830 – a fost inriurit de baricade si cultiva, prin Hugo si altii, o retorica lozincarda si, nu o data, gaunoasa. Futurismul, suprarealismul si alte valuri sau curente al caror start a presupus platforme si manifeste de tip cvasipolitic i-au furnizat umanitatii destui fascisti sau bolsevici. Artistul este, insa, neinregimentabil. E singuratic, chiar si cind nu este singur. Nu e propagandistul nimanui, – nici baremi al propriei sale arte.
S-a reusit in ultima vreme recuperarea vreunui autor de valoare, ignorat pina la un punct?
Mai mult sau mai putin! Oricum, destule nume mari au fost, asa-zicind, repuse pe tapet: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Cioran, Horia Vintila, sotii Ierunca-Lovinescu s.a.m.d. Unele sertare (al lui N. Steinhardt, al lui I.D. Sirbu, al exilatului Ion Caraion) au fost desigilate, in sfirsit… Apoi, recuperati au fost si sint autorii strict contemporani, nemaiconstrinsi sa dea tribut „gaurii negre“ care e sertarul! Recuperarilor nu le-a lipsit tapajul. Sint unii absolut idiosincratici la ideea impartialitatii. Stinga e menajata, indeobste, considerata generoasa, chiar sublima, in detrimentul unei drepte al carei pariu istoric e tot atit de infamant ca si al primei. Stingistii, insa, sint oricind recuperabili, recuperabili din principiu. Ma mir ca n-a fost inca recuperat Sahia, cu, eventual, studio cu tot! Poate ca si A. Toma ar merita un doctorat… Cit despre Sadoveanu, oportunist prin excelenta si, ca atare, si de stinga, este privit cu indulgenta, pentru motivul ca… Ceahlaul e Ceahlau! „Vedeam Ceahlaul la apus/ Intr-o salbatica splendoare…“ Or, la apusul vietii lui, Ceahlaului prozei romanesti ii lipsea tocmai salbatica splendoare… Noroc ca, in vreme ce Sadoveanu e Ceahlaul, Ceahlaul nu e Sadoveanu! Iertati-mi, rogu-va, intransigenta, dar eu am dat examene sau teze, la romana, din capodopera Mitrea Cocor. Mi-e greu sa-l admir fara masura pe maestru, fost presedinte al Senatului carlist si vicepresedinte, pare-mi-se, al Prezidiului Marii Adunari, prin glasul caruia (de bucium pe deal), in ‘47, s-a proclamat Republica. Amin. O sa-mi replicati ca si Arghezi… Asa e, a adus, si el, servicii erei rosii; dar nu la fel de neconditionat, nici din prima zi, ca Sadoveanu. – Care-l detestase pe vecinul de peste Nistru, apoi Prut, al Romaniei, pentru ca, prin octombrie ‘44, sa fie unul dintre membrii fondatori ai ARLUS-ului, iproci, iproci. N-as vrea sa fiu un procuror intransigent si fara haz, a carui unica masura literara (sau artistica) e eticismul. Totul e pardonabil, finalmente, in functie de citimea de iubire; iar sub acest aspect, Conu Mihai, ma tem ca nu prea straluceste. A iubit, zice-se, natura imperturbabila si rece, aidoma domniei sale, fiind, in rest, un mizantrop cu zimbet, uneori, mieros… Nu-mi face absolut nici o placere sa va spun asta in Moldova. Urmasii au sa-i treaca cu vederea carentele de caracter, daca, desigur, n-au sa-l ierte prin uitare! De mine, este prea aproape si, in acelasi timp, departe, ca o statuie, ca un chip cioplit.
De cine va simtiti mai apropiat din lumea literara?
Dintre vii, dintre morti?
Dintre vii…
In ultimele trei sferturi de ceas, de dumneavoastra!
Multe lucruri le am in „computerul“ meu
Ce cuprinde lista dumneavoastra de lecturi de placere?
Luat repede, mi-e greu sa va raspund. Uneori, citesc (sau rasfoiesc) vechi carti asemenea unui somnambul. (Nu conteaza ca acesta nu citeste, avind alt soi de preocupari.) Unele le stiu pe dinafara. (Exagerez, dar nu prea mult.) Recitesc pagini critice, eseuri, – de pilda, Alexandru George, unul din marii nostri autori! L-as reciti pe Proust, sa zicem, daca nu mi-ar fi teama ca, citindu-l, as incepe sa bolesc, sa zac la pat. Unele carti, apoi, sint groase, mult prea groase; luindu-le in mina, te intrebi daca ai vreme suficienta pentru a le duce pina la capat. „Patima cititului“, de altfel, n-am prea avut-o niciodata; iar de vreun an, sau doi, de zile, din pricina salahorelii strict scriitoricesti, cam neglijez lecturile, lectura.
Galerie foto
