Ultimul film al lui Jean-Pierre Jeunet (Delicatessen, Amelie) debarca pe DVD stampilat cu un titlu bizar, Micmacs a tire-larigot. Ce vrea sa insemne asta? “Micmac” nu are nici o legatura cu tribul indian cu acelasi nume, ci este un cuvint extras din argoul parizian, cel atit de drag lui San Antonio. Ar putea fi tradus aici prin “intrigi, masinatiuni complicate”, iar “a tire-larigot” prin “din belsug” sau “in serie”. Greu de tradus, distribuitorii filmului au preferat sa-l vinda in lume sub titlul Micmacs care, spune Jeunet, “nu spune nimic nimanui, dar e simpatic”.
Titlul descrie perfect ce se petrece in aceasta ultima fantasmagorie a parintelui lui Amelie Poulain. Dupa doi ani de lucru in zadar la adaptarea esuata a romanului Viata lui Pi, Jean-Pierre Jeunet, “infometat sa filmeze”, a decis, pentru viitorul lui film, sa amestece nu trei idei, ci “trei sentimente”. Mai precis: 1. sa realizeze un revenge-movie (fiindca ii place Sergio Leone); 2. sa aduca pe ecrane o echipa de sapte ciudati (a la cei sapte pitici sau ca jucariile din Toy Story); 3. sa trateze un subiect serios, cel al negustorilor de arme, ca pe o comedie de moda veche, in gen Buster Keaton sau Chaplin, cu un lejer parfum de banda desenata europeana.
Nu trebuie uitata obsesia lui Jeunet pentru mecanisme si colectiile de obiecte bizare, pentru marche aux puces si bric-a-brac, nici dragostea lui pentru un Paris extras dintr-o realitate paralela (350 de scene trucate!) si nici preferinta pentru actori cu fete aparte, dintre care nu lipseste fidelul Dominic Pinon, abonat la toate filmele regizorului francez. Sau Andre Dussolier, sau Dany Boon, un nou venit in menajerie, in rolul lui Bazil.
“Filmul acesta este ceea ce englezii numesc «o ciudatenie» si sint mindru de asta”, explica Jeunet intr-un interviu. “Terry Gilliam, Tim Burton si cu mine facem filme care nu sint normale. Nu realizam fantezii ca Stapinul inelelor, dar noi transformam realitatea cu muzica, lumina si cu alt fel de interpretare. E mai mult pictura decit fotografie, dar eu, unul, n-am vrut niciodata sa realizez fotocopii.”
O ultima remarca: n-o fi Micmacs capodopera lui Jeunet, dar asta nu-i un motiv serios ca filmul sa nu isi gaseasca un loc pe marile ecrane de la noi, obligind spectatorii interesati sa il deguste direct pe DVD, ca pe o vulgara serie C americana. Cel putin in Iasi, filmul nu a fost prezentat la cinema, fiind preferate un sir intreg de productii prafuite emanate anul acesta direct de la Hollywood. La aceeasi soarta pare a fi condamnat si ultimul film al lui Luc Besson care a fost lansat in Franta in aprilie si despre care nu s-a pomenit aproape deloc la noi. Pacat!