Marturisesc ca incep sa dau semne de enervare atunci cind cunostinte occidentale ma preseaza ultimativ cu intrebarea cind va aparea anuntata monografie despre Sergiu Celibidache a lui Radu Lazarescu sau de ce nu se publica la Bucuresti inregistrarile lui Constantin Silvestri. Este clar ca specia celor care isi dedica o viata cercetarii si punerii in valoare a unei personalitati culturale, in speta muzicale, e in curs de disparitie. Vara a adus totusi un opus remarcabil de acest gen, cel al criticului britanic Tully Potter, consacrat violonistului si dirijorului german Adolf Busch. In doua volume de peste 700 de pagini, cu doua CD-uri atasate, monografia, enciclopedica, este o mina de informatii muzicale si, evident, ar trebui sa figureze in biblioteca fiecarei Academii de muzica, inclusiv din Romania (Adolf Busch, The Life of a Honest Musician).
Septembrie este luna a ceea ce francezii numesc la rentree si normal ar fi ca si la romani presa sa dispuna de informatia lamuritoare despre aparitiile literare si muzicale ale toamnei. Va pot spune, de exemplu, ce va publica de Craciun o casa de discuri pariziana care se ocupa de inregistrari istorice si ca Gloria in Re major a lui Vivaldi, cu soprana Mimi Coertse, sub bagheta lui Hermann Scherchen, va aparea alaturi de o versiune clasica (nebarocizata) a Anotimpurilor. Dupa cum va pot recomanda anticipat inregistrarile unui alt dirijor exceptional, Klaus Tennstedt, ce vor aparea in Marea Britanie, la casa Testament. Dar, evident, nu am nici o idee despre discuri, programate ferm sa apara in aceasta toamna la Bucuresti si nici despre eventuale aparitii editoriale.
Situatia cartii muzicale romanesti nu este deloc fericita, educatia, cultura muzicala neintrind, in continuare, in preocuparile marilor edituri, nici pe malurile Dimbovitei, nici pe ale Bahluiului. Ca si in trecut, mai precis ca in ultimii 30 de ani, aniversari cum sint cele ale lui Dinu Lipatti, Clara Haskil, pentru a nu mai vorbi de Chopin sau Liszt si Mahler, de anul viitor, vor trece practic, mai mult ca probabil, nemarcate nici macar de o reeditare. As fi bucuros sa fiu contrazis…
Mai prizata la romani decit muzica clasica este deocamdata scoala vocala de ciripituri, unii, solisti cu vocatie si cimp de activitate international. Stia el ce stia (sau intuia doar, poate) Sergiu Celibidache atunci cind le reprosa, revenit la Bucuresti, celor din breasla ca s-au lasat condusi de un om ca Mihai Brediceanu! Volumul Cioran si Securitatea ii pune in evidenta calitatile de “solist”, agent inrolat. Aceleasi talente le-ar fi avut si doi directori ai unor posturi de radio romanesti din strainatate, anunta prefata unei alte cercetari din arhivele CNSAS, despre destinul poetului si militantului Dorin Tudoran. Cindva, un cercetator va trebui sa examineze si lumea muzicii romanesti, departe de inocenta si virginitatea pe care ar sugera-o cei 20 de ani de tacere de dupa 1989…
Vara a adus cu ea, cred, un singur disc nou al unui interpret roman, pianista Luiza Borac, intitulat Fruhlingsglaube; un proiect de artist incluzind transcriptii pentru pian (una realizata chiar de Luiza), cu dubla semnificatie, veniturile obtinute din vinzare fiind destinate unei opere caritabile din Romania. M-as fi asteptat ca macar din aceasta perspectiva pianista sa atraga atentia celor ce scriu in presa bucuresteana despre muzica. Nimeni nu pare interesat, desi, va asigur, discul merita colectionat atit pentru programul sau, cit si pentru calitatea interpretarii pianistice.
Deocamdata, discul Luizei Borac s-a bucurat de succes printre criticii germani, postul de radio din Bremen considerindu-l printre cele mai bune aparitii clasice ale verii in lista sa de CD-Tipp pe luna august (www.radiobremen.de/nordwestradio/musik/cd-tipps/borac100.html), alaturi de un alt pianist remarcabil, Evgheni Sudbin, si discul sau cu sonate de Haydn, publicat de casa BIS.