(Soptit, iata un rezumat: se pare ca, daca hotarasti intr-o dimineata ca vrei sa te culci cu orice trecatoare care-ti place, trebuie doar sa cobori in strada cu patul dupa tine si sa alegi. La Queneau functioneaza, asta daca nu cumva ne-a mintit, asa cum unchiul Gabriel obisnuia s-o duca de nas pe Zazie.) Sa nu va speriati, Enticlopedia are nevoie de un tip diferit de simplitate. Nu amoroasa, ci amicala. Dupa cum urmeaza: daca un cititor isi spune “in «Suplimentul» urmator am chef sa citesc un text despre cite personaje a inventat Dickens si la citi ani lumina se afla Vega de Pamint”, atunci gindul lui se va transfera automat, prin niste vase comunicante din sticla colorata, chiar in laboratorul secret al Enticlopediei, unde, atentie mare, textul se va scrie singur. In felul asta, fiecare cititor va avea textul pe care-l doreste simbata dimineata (sau marti, depinde cit de departe se afla casa lui de Iasi), iar Enticlopedia n-ar mai trai masurindu-si saptaminile in rubrici, cu mintea plina de sertare in care inghesuie stiri, ravase, birfe dulci. Si, mai ales, n-ar mai scrie despre ea la persoana a treia.
In lumea ideala in care acest transfer automat de dorinte ar fi cu putinta, s-ar mai putea intimpla urmatoarele: albinele le-ar aduce ursilor in fiecare duminica un borcanel cu miere si o bucata de fagure (de ursii polari s-ar ocupa, firesc, albinele polare, iar de ursii koala nici nu mai e nevoie sa spun cine), felurile cele mai bune de mincare ar iesi aburinde din cartile de bucate, iar eforturile noastre ar fi toate indreptate spre nimicuri de felul alegerii perechii perfecte de sosete pentru o zi de mai. La intrarea in regatul simplitatii ar sta urmatoarele cuvinte ale lui La Rochefoucauld: “Simplitatea mimata e o impostura delicata”, un avertisment pentru impostorii delicati din toate colturile lumii, deci, din pacate, si pentru Enticlopedia Encarta.