Cred ca asta m-a nemultumit la filmul realizat de Pierre Coffin, Chris Renaud si Sergio Pablos: faptul ca inca de la inceput nu da impresia ca stie in ce sertar sa-l vire pe Gru, barbatul cu origine frantuzita care, desi nu arata fioros, are apucaturi mizantrope – si numai cu cine i se nazare. El e un super-rau, dar – din pricina virstei probabil – nu mai e foarte rau. Rau inseamna in acceptia scenaristilor hot – de cind cu criza financiara intelegem silogismul. Gru e ajutat de o armata de creaturi mici, galbene si neimportante (desi vorbesc mult si neinteligibil si nu par la fel de rele ca stapinul lor, care nici el nu pare rau). Fata de altii (mai ales lupii tineri) care fura in stil mare (Vector, ochelaristul tinar si cu burta, a furat chiar Piramida din Gizeh), Gru n-a reusit sa fure in ultima vreme decit o copie a Statuii Libertatii din Las Vegas (si, probabil, si o copie marita a Mona Lisei, pe care a aruncat-o intr-o camera de acasa). Poate ca Gru ar trebui sa vina prin Romania, intr-un scurt stagiu, ca sa invete ce inseamna sa furi cu tupeu si in stil mare.
De fapt, n-am inteles daca Gru a fost un mare ticalos in tinerete. Dar pe undeva l-am simtit ca nesincer, un ticalos facut, copiat dupa ticalosi si mizantropi celebri. Batrinelul din Up nu era ticalos, dar era mizantrop, si fiind vorba tot de o animatie (in 3D) si de tentatia eroului de a se ridica de la sol pentru a zbura spre luna sau spre un tinut exotic, nu e greu sa iti imaginezi ca intre cele doua personaje ar exista o filiatie. Daca Shrek, de pilda, era un capcaun de care n-avea cum sa ti se faca frica (desi le era frica altora), Gru iti da mai degraba senzatia cuiva care nu si-a gasit drumul.
Fara prea mult umor
Un alt cusur al lui Despicable Me/Sint un mic ticalos e ca nu prea are nici umor. Nu prea sint amuzante creaturile mici si galbene (e simpatica, prin forta imprejurarilor, doar cea pe care e testat lichidul antigravitational!) sau replicile spuse de posomoritul Gru. De fapt, atmosfera se incalzeste de-abia cind intra in scena cele trei fetite orfane – Margo, Edith si Agnes, care fac parte din alta paradigma. Asta se vede dupa cum sint desenate – au contururile mai indulcite, dar si candoarea dura a copiilor care nu se impiedica de aparente, precum si umorul lor neintentionat.
Daca nu iti provoaca hohote de ris in cascade, filmul te face sa zimbesti si macar creste din mers in loc sa scada. Marele sau atu este imaginatia designerilor care au imbracat in culori vesele scenografii neobisnuite. De departe cel mai bun moment tehnic al filmului e cel in care Gru le duce pe fetite intr-un parc de distractii (e momentul in care mizantropia lui incepe sa se topeasca) si cind urca alaturi de ele in montaignes-russes. Ai sanse bune sa te ia cu ameteala daca iti pui in cap sa te concentrezi pe picaj si sa ignori pe cit posibil faptul ca esti intr-o sala de cinema. In rest, sa nu ne lasam cumparati ieftin. Despicable Me nu are malitiozitatea sau inteligenta lui The Simpsons sau South Park, nici inocenta si frumusetea lui Up.