Interviu  -  Ana-Maria Onisei  -  

De ce?

Stateam destul de mult acolo, mai ales verile, si a fost foarte ciudat sa revad un loc pe care nu-l mai vazusem de atitia ani. Nu cunosteam senzatia. Si-ti vin in minte tot felul de ginduri… Nu e un sat modernizat, dar are citeva chestii foarte interesante. Fintinile, de exemplu. In tot satul sint fintini cu apa care curge incontinuu. Zona aceea are foarte multa apa si satenii se mindresc toti cu treaba asta. Revenind, alt strabunic este din Albania. Fugise, la inceputul secolului trecut, din tara si a ajuns in Romania. Exista un obicei, o lege a singelui: daca cineva omoara pe careva dintr-o familie, atunci un membru din familia celui ucis era obligat sa-si ia revansa. Si cind a venit rindul strabunicului meu sa ucida, n-a vrut si a plecat.

Parca ar fi un scenariu de film.

Da, uite chiar asa a ajuns in Romania. A fugit, a trecut Dunarea, nici nu mai stiu chiar toate detaliile. Iti pot spune insa ca il chema Ismail Kadri. Ei, asa ca putem spune ca abia de o generatie incoace sint bucurestean get-beget.

Altfel, mai sint si de prin Moldova, si dinspre Braila… Iar chestia cu baietas de cartier, cam da, am crescut in cartier, cu baietii de acolo, desi n-am fost niciodata un golan in adevaratul sens al cuvintului, nici macar un bataus. Nu stiu daca ma descurc chiar in orice situatie, dar nu prea imi fac probleme, adica nu stau sa ma gindesc: „Mama, cine stie ce ma asteapta, cine stie ce se iveste!”.

Atunci, daca tot am insirat generatii din diverse colturi ale tarii, sa zicem ca esti cosmopolit?

Cred ca ma simt totusi bucurestean. Ma simt chiar de acolo, din Drumul Taberei. Nu-mi dau seama cum poate fi perceputa emblema asta cu „locuitor din Drumul Taberei”, dar cred ca e de bine. Si nu prea imi place ce se intimpla in momentul de fata in centrul Bucurestiului. Nu sint un om care frecventeaza cluburi, nu merg la petreceri, la lansari de masini sau aniversari de reviste. Am impresia ca lumea se cam da in stamba si incearca sa arate altfel decit este.

E o doza de snobism?

E snobism in toata regula.

Ai calatorit mult, cam pe unde se situeaza Bucurestiul ca nivel de „educatie urbana”?

In urma, chiar si asa, abia dumirit cum e el acum, nu se compara nici pe departe cu Londra, Paris sau Viena. Berlinul sau Barcelona? Pai, astea sint orase in care se intimpla un milion de lucruri ce tin de cultura urbana, de cultura in general. Din pacate, Bucurestiul a inceput sa aiba contact cu asta abia de vreo patru ani. Am inceput sa intram intr-un circuit al evenimentelor de o anume factura. European, dar as accentua ca sintem departe, nici nu incape comparatie.

Prezinti o emisiune de cultura urbana la Realitatea TV, „Marfa”. Ce-si propune proiectul? A cui a fost ideea?

Ideea n-a fost a mea, ci cred ca a Anei-Maria Caia, ea e si producatorul emisiunii. E o chestie foarte misto la copii: observa si se bucura de tot ce e in jurul lor, de cind se dezmeticesc, dis-de-dimineata si pina seara, tirziu. Iar emisiunea „Marfa” cam asta vrea sa faca: sa deschida ochii oamenilor asupra lucrurilor foarte des intilnite in jurul nostru. De exemplu, uiti de faptul ca guma, ciunga, este un element foarte important in viata ta. De la salile de teatru unde incerci sa te asezi, ridici scaunul si nimeresti cu mina fix in guma aia imputita, lipita de careva dinaintea ta, pina la faptul ca de multe ori e bine sa ai o guma in buzunar pentru ca te intilnesti cu cineva si trebuie sa fii sigur ca nu-ti miroase gura. Dar emisiunea ajunge si la silicoane… Siliconul care e prezent in motorul masinii! Pina la urma, ajungi sa nu-ti mai dai seama ce se intimpla cu tine si doar sa muncesti ca sa cistigi bani. Asa ca noi venim si zicem ca ar trebui sa fie mai mult decit atit.

Ce audienta are emisiunea?

Am auzit – vorbesc doar la nivel de zvonistica – spunindu-se ca e una dintre emisiunile cu cea mai mare audienta de la Realitatea TV. Vorbeau baietii din echipa si de 2,4% sau chiar 3. Si m-am bucurat, pentru ca nu putem spune ca a avut parte de o promovare intensa, iar asta inseamna ca proiectul e interesant pentru oameni, e scris bine, e montat cu cap si eu fac treaba buna. Deci laude pentru toata lumea din echipa.

Pentru Dragos Bucur care sint lucrurile marfa?

E marfa sa ma trezesc la unspe’ jumate. Dorm mult in general si, in particular, as vrea sa dorm si mai mult. E marfa sa ne urcam in masina si sa plecam prin Europa fara nici o grija, e marfa sa mergem la placa in Austria. Imi place foarte mult sa stau cu familia si imi petrec mult timp asa. Familia nu inseamna numai Dana (Nalbaru – n.red) si viitoarea fetita, ci si parintii, sora-mea, cumnata-meu, nepotii. Ador sa stau in mijlocul lor. Marfa e sa n-am scandal cu vecinii din cauza „Frame”-ului (bar situat intr-un bloc, in Piata Romana, pe care il detine, impreuna cu Bogdan Dumitrache si Edi Dicu – n.r.) si sa am comenzi la agentia de casting. In Bucuresti e marfa pentru mine sa fie simbata si duminica, cu strazile libere. Ca s-au inmultit motociclistii si ca sint din ce in ce mai solidari, ca poti sa-ti iei mincare de oriunde la orice ora cind te apuca foamea. E marfa ca am vazut o batrinica acum doua saptamini cu ciinele pe strada, scotind punga si curatind mizeria animalului. Era in spate la Cinema Patria, seara, si a facut asta firesc, lucru pe care in Paris nu l-am vazut. E marfa ca aici ne sint oamenii dragi.

Cum va alegeti subiectele?

S-a facut la inceputul proiectului o lista cu vreo suta de idei, si acum baietii care scriu iau fiecare idee si o dezvolta. Si daca la filmare ne mai vine cite o alta idee, o strecuram. Nu stiu exact cum a pornit treaba cu lista, pentru ca eu am fost cooptat pe drum. De fapt, s-a intimplat chiar asa: m-a sunat producatoarea dupa ce totul era gata si m-a intrebat daca mi-ar placea sa fiu implicat intr-un astfel de proiect. La inceput am fost reticent, intrucit colaboram destul de bine cu Pro TV-ul si n-aveam nici un motiv sa plec. Numai ca, tot gindindu-ma, mi-am dat seama ca ma atrage teribil ideea. E o emisiune pe gustul meu, vorbeste despre lucruri de care toata lumea are habar, nu e o chestie super elitista, dar nici o comedie de prost gust – si presupune sa interactionez cu oamenii si tocmai asta imi place.

Ti se intimpla sa ai convingerea ca esti cool pentru ca esti „urban”?

N-am chestia asta cu trendy sau cool, mi se pare ca face lumea misto de mine cind aud cuvintele astea. Si in emisiune vorbim mai mult despre Bucuresti, nu neaparat despre o cultura urbana, despre omul urban. Poate e mai corect spus o cultura bucuresteana.

Cultura urbana nu se manifesta mai ales in metropole?

Ba da. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, totusi una este cultura urbana in Bucuresti si alta e cultura urbana in Galati. N-am nimic cu Galatiul, am zis la nimereala, dar nu se compara, e cu totul alta intensitate, sint alte repere, e un alt ritm. In primul rind, in Bucuresti ca sa ajung de la o filmare la alta fac o ora. Asta e traficul. In Galati as ajunge intr-un sfert de ora, dar degeaba. Numai de aici si deja vezi diferentele. Timisoara sau Clujul s-ar putea sa fie mai sus decit Bucurestiul in ceea ce priveste cultura urbana pe anumite segmente. Asta e, Ungaria e acolo, ei fac pina la Viena 5 ore, noi facem 14. Dar ritmurile difera: ia un clujean, adu-l in Bucuresti si vezi ca in doua saptamini moare. La fel, ia un bucurestean, du-l in Cluj si mai mult de citeva zile nu va mai avea stare. Fireste, vorbim de o medie…

Exista un cod al urbanismului? Incercam un portret-robot al individului urban pina-n maduva oaselor?

Nu stiu daca pot sa fac un portret-robot, dar iti pot spune o poveste. Acum cinci ani am lucrat la un spectacol in Resita si am stat acolo o luna. Resita e un oras foarte linistit si, cind am revenit in Bucuresti, m-am dus direct la Universitate, m-am asezat pe scarile de la fintina si am stat asa, timp de o ora si jumatate. Nu mai puteam, voiam sa aud galagie, voiam sa stau in aglomeratie. Profilul „omului urban”, al celui care locuieste in Bucuresti, ar fi: cineva care trebuie sa aiba carnet de conducere sau foarte multi bani pentru taxi, care sa aiba nervii tari si o slujba destul de bine platita pentru a rezista aici. Stii care e, de fapt, smecheria? Faptul ca acesti oameni urbani sint foarte diferiti intre ei. De aceea poate e greu si sa le faci un portret. Mie imi place Bucurestiul foarte mult, dar recunosc ca poate deveni obositor. Chiar vreau sa ma mut undeva linga capitala, sa-mi fac o casa linga Bucuresti.

Ca politicienii!

Exact! Daca vrei sa stai in Bucuresti trebuie sa accepti ca iti miroase in casa a sarmale de la vecinul de dedesubt, sa te obisnuiesti cu duhoarea de canal si e obligatoriu sa indragesti ciinii vagabonzi.

Cum e sa fii actor tinar, roman, in anii 2000? Spui, adesea, ca ar trebui sa mai terminam cu sacrificiul de dragul artei.

E o mare diferenta intre raspunsul pe care ti-l dau acum si cel pe care l-as fi dat cu patru ani in urma. Puteam sa spun, mindru, ca de cind am inceput cariera, adica din ’94, am avut vreo doua saptamini de vacanta, munceam de-mi sareau ochii din cap si nu ma prea interesau sanatatea ori banii. Acum patru ani credeam ca se poate face ceva cu teatrul, cu televiziunea, cu cinematografia si ca cele trei aveau puterea de a schimba lumea, de a face lucrurile mai bune. Credeam ca merita sa-ti sacrifici timpul liber, familia pentru arta. Si ma uitam cu compasiune la actorii trecuti de 30 de ani, sictiriti si satui de meserie. Miine, poimiine fac eu 30, nu sint nici satul, nici blazat, dar zic: nu are rost sa faci sacrificii pentru nici o meserie, oricit de important ar parea. Important este sa te simti bine, sa fie fericiti cei de linga tine, sa savurezi fiecare moment. Si daca tot ai o meserie, e indicat s-o faci cum iti place, nu pentru ca trebuie. Inainte as fi refuzat cu greu un spectacol de teatru, indiferent ca-mi placea sau nu, as fi lucrat numai ca sa lucrez. Nu am renuntat insa niciodata la lucrul bine facut, nici acum nu lucrez pentru bani. Si totusi lumea spune ca sint scump, materialist si se glumeste pe tema asta. Dar nu e adevarat: fac lucrurile pe care vreau sa le fac, numai ca, in aceeasi masura, tin sa fiu platit pentru ele.

In ultima perioada joci film si mai deloc teatru. De ce?

Am avut un incident cu cei de la Teatrul Nottara prin 2003, mi-au propus un lucru care nu mi-a convenit si am plecat, am mai vorbit despre asta. In schimb, de atunci am incercat de vreo doua ori sa lucrez in teatru si pur si simplu nu s-a legat. Eu cred ca am o stea – se zice ca nu e bine s-o spui, fiindca ii anulezi puterea – si mi se intimpla ceea ce trebuie sa mi se intimple. N-am facut nimic – cel putin in meserie – pentru ca am cautat-o eu, ci pentru ca mi s-a oferit, pentru ca mi s-a intimplat sa intilnesc oameni potriviti, talentati si cred ca asa a fost sa fie. Daca nu mai fac teatru, inseamna ca asta imi era scris.

Faptul ca doi regizori tineri, Radu Muntean si Corneliu Porumboiu, au ales ca subiect revolutia din decembrie ’89 ar putea fi, cum se spune, un pariu al generatiei tinere? Adica putem face film despre revolutie si altfel decit cu lacrimi, mizerie, urlete si mult intuneric?

Nu. Cred ca nici unul dintre ei nu le-a gindit asa. De fapt, filmele astea nu sint despre revolutie. La Corneliu Porumboiu treaba e simpla: el stapineste foarte bine o lume, lumea aceea de la Vaslui, plina de savoare, de haz. Iar, in cazul lui, emisiunea despre revolutie e doar un pretext ca sa prezinte ceva din ce se intimpla acolo. S-a discutat despre revolutie, dar putea sa se discute si despre magazinul de la colt si despre Uniunea Europeana – si nu faptul ca se vorbeste despre revolutie face filmul. Pe Radu Muntean cred ca, de fapt, l-a impresionat povestea baietilor, e inspirata dintr-un caz real. Iar ce s-a intimplat are mai degraba de-a face cu felul in care e romanul. Stii, e intr-un fel romanul asta si, in momente de criza, cum a fost revolutia, iese la iveala adevarata fire a lui. Filmul a fost un mod de a spune: „Ba nene, uite ce s-a intimplat, uite cum gindim, cum reactionam”. Oricum, sint usor de pacalit romanii.

In ce fel?

Arunca lumea gogoasa, hap, o mestecam, o inghitim si pe urma aflam ca de fapt gogoasa aia era… pentru ciini. Pe scurt, se construiesc vedete peste noapte, de trei reviste si doua televiziuni. Asta e cel mai bun exemplu de pacaleala. Crezi ca e frumos ori destept, mergi pe strada si chiar scoti aparatul de fotografiat sa-l imortalizezi. Uite, eu si Dana am fost plecati in luna de miere si, cind am venit inapoi in tara, peste tot erau Columbeanu si Monica, Monica si Columbeanu. Nu stiu ce e cu ei! Cine sint, ce fac? De ce sint mediatizati? Si nu stim nici acum, dupa un an si jumatate.

Ai un rol in Tinerete fara tinerete, cel mai recent film al lui Francis Ford Coppola.

E mult spus rol. Apar la finalul filmului, sint un barman. Experienta mai intensa a fost la probe, decit la filmari. A durat citeva ore bune castingul si sta omul, lucreaza pe fiecare replica…

Cite replici spui?

Vreo sase. Oricum, faptul ca le am cica ar fi mare smecherie, toti erau extaziati ca s-a pastrat scena. Ei si? Daca s-a pastrat scena, atunci ce? Dar are ceva foarte placut omul asta, te face sa te simti de parca l-ai cunoaste de o viata. Adica e Francis Ford Coppola, te vede si zice „Ooo, ce faci Dragos?”, te ia in brate si te pupa. Ti se face si rusine… In afara de asta, mai am un film interesant, se numeste Apa. E un mediumetraj regizat de Constantin Popescu, unde joc alaturi de Andi Vasluianu, Mihai Constantin si Ion Bechet, un film de atmosfera, sper interesant. Cred ca e in montaj, probabil va iesi pe piata in curind. Iar acum, fie vorba intre noi, m-as bucura sa mai fac un film romanesc, in rolul principal, cu Radu Muntean sau Corneliu Porumboiu decit sa mai am o aparitie la Coppola.

Ciini, club & agentie

Ce afaceri invirti?

In primul rind, agentia de casting pe care mi-am deschis-o acum patru ani cu banii de la Furia, cu Bogdan Dumitrache, actor si el si prieten foarte bun. La ideea lui Radu Muntean, am cumparat un calculator, un aparat foto, ne-am inchiriat o casa si ne-am facut noi mare agentie de casting. M-a ajutat foarte mult povestea asta, nu m-am imbogatit din agentie, dar mi-a permis sa nu mai fac toate timpeniile pentru ca aveam nevoie de bani. Mi-a folosit firma si pentru ca am putut sa tin niste ciini vagabonzi acolo. Am avut, cel mai mult, patru. Acum am ramas cu doi. Apoi este clubul „Frame”, pe care il am impreuna tot cu doi prieteni, cu Bogdan Dumitrache si Edi Dicu. Ne-am gindit ca e foarte frumos sa ai un club, am pus bani si am cumparat unul. Un club care a intrat deja intr-un soi de nisa culturala. Se intimpla tot felul de lucruri interesante, seri de lectura. O sa am in curind un proiect cu actrita Ioana Flora pe niste poezii scrise de tatal ei. Si noi daca iesim in bar, aici iesim. E un club cu circuit inchis, vrind, nevrind, pentru ca nu e cu firma luminoasa la strada sau mai stiu eu ce. Nu, lumea stie de el, mai anunta prietenii. Mai am o casa de productie, unde producem doua emisiuni pentru TVR, „Fara limite” si „Transfer”. Filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost, s-a montat la noi. Casa de productie e tinuta mai degraba de Mari Dinescu, unul dintre cei cu care am lucrat la Jurnal de calatorie. El este la curent cu tot ce tine de cultura urbana, cu tot ce se intimpla in Bucuresti.

Repere

• S-a nascut in 1977, la Bucuresti


• A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”.


• A jucat in spectacole precum: Doi gemeni venetieni de C. Goldoni, in regia lui Vlad Mugur (Teatrul Nottara, 1999), Trilogia belgradeana de Biljana Srbljanovic, in regia lui Cristian Popescu (Teatrul Bulandra, 2000), Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, in regia lui Felix Alexa (Teatrul Nottara, 2001), Minciuna din mine de Sam Shepard, in regia Adei Lupu (Teatrul Nottara, 2001) sau Razboi si pace de Lev Tolstoi, in regia lui Petre Bokor (Teatrul Nottara, 2003).


• A jucat in scurtmetraje precum Visul lui Liviu, in regia lui Corneliu Porumboiu, sau Popcorn Story, regizat de Tudor Giurgiu.


• Dintre lungmetraje mentionam: Marfa si banii (2001), in regia lui Cristi Puiu, Furia (2002), in regia lui Radu Muntean, Tancul (2003), regizat de Andrei Enache, Dupa ea (2006), in regia Cristinei Ionescu, si Hirtia va fi albastra (2006), in regia lui Radu Muntean.


• L-a interpretat pe Calin Boboc in serialul de televiziune Baieti buni (2005).


• In 2003 i-a fost acordat Premiul UCIN pentru cel mai bun actor intr-un rol principal, pentru rolul Luca din filmul Furia, regizat de Radu Muntean.


• A obtinut, in 2002, premiul „Timica” la Gala Tinarului Actor.


• A prezentat emisiuni de televiziune precum „Faci pariu” (PRO TV, 2003) sau „Cistigi fara sa stii” (PRO TV, 2002).


• A fost gazda Miss World Romania in anul 2003.


• In prezent il puteti vedea la emisiunea „Marfa” de la Realitatea TV.